Teatrul Elisabeta a lansat stagiunea 2023-2024 cu o colaborare care onorează istoria și eleganța clădirii în care își desfășoară activitatea. Un grup de tenori, coordonat cu măestrie de actorul, regizorul și tenorul Alexandru Nagy, a surprins publicul prezent cu un recital special, în temă cu prima reprezentație a acestei stagiuni: “Bucluc la Operă”. Tenorii au interpretat arii celebre, iar acustica spațiului a transformat întregul moment într-unul cu adevărat special. Recitalul a fost dedicat exclusiv spectatorilor, însă anunță viitorul spectacol “O noapte la Operă” de vineri, 17 noiembrie, coordonat de Alexandru Nagy la Restaurant Elisabeta, când publicul va putea asculta arii și canzonete celebre.
Programul a fost urmat de reprezentația pusă în scenă de actorul Lucian Ghimiși, alături de Alexandra Velniciuc, Alexandru Mike Gheorghiu, Mihai Marinescu, Dan Clucinschi, Irina Noapteș, Claudia Ene și Andreea Alexandrescu. Spectatorii au savurat o comedie cu succes internațional și au aplaudat la scenă deschisă actorii din distribuție.
La finalul spectacolului, cei 330 de spectatori i-au cântat “La mulți ani!” actriței Alexandra Velniciuc, care și-a sărbătorit ziua de naștere pe scena Teatrului Elisabeta.
Începutul spectaculos al stagiunii 2023-2024 anunță un an la fel de deosebit: publicul este așteptat la următoarele reprezentații ale lunii septembrie (“Puricele în ureche”, “Dezbracă-te, vreau să-ți vorbesc!”), dar și la noua premieră din sala Restaurantului Elisabeta – “Aproape rude”, în regia Ralucăi Ghervan. Totodată, teatrul pregătește noi producții, care promit publicului bucureștean noi motive de a trece pragul Teatrului Elisabeta.
Programul complet este disponibil pe www.teatrulelisabeta.ro
Lansare de stagiune spectaculoasă la Teatrul Elisabeta
Vineri, 1 septembrie, a avut loc lansarea stagiunii 2023-2024 la Teatrul Elisabeta, cel mai mare teatru privat din București. Spectatorii prezenți au văzut noua producție “Bucluc la operă” și au asistat la un recital magistral dat de un grup de tenori coordonat de Alexandru Nagy.
- ALTE ARTICOLE DESPRE:
- stagiunea 2023-2024
- teatrul elisabeta
Caius Covrig își donează ziua și face apel la umanitate! Hai să facem echipă și să-l ajutăm pe Alin !
Ce își doresc gravidele din România pentru copiii lor. Psiholog: Resimt o responsabilitate imensă de a-și ști copilul în siguranță pe viitor
Irina, eleva de 10 ce vine zilnic la școală de la 15 kilometri distanță, își dorește ca într-o zi să fie studentă la Teatru
Inima Copiilor strânge 10.000 de promisiuni pentru extinderea secției de Cardiochirurgie de la Marie Curie