IN ACEST ARTICOL:

Ecranizarea celebrului roman “Where The Crawdads Sing” / “Acolo unde cântă racii” al Deliei Owens, best-seller internațional care a emoționat lumea întreagă, ajunge, în sfârșit, în atenția publicului cinefil. Din 17 august 2022, filmul poate fi vizionat în avanpremieră pe marile ecrane, iar începând de vineri, 19 august a.c., rulează în cinematografele din toată țara.

Comunicat de presă

Au trecut deja patru ani de la lansarea romanului “Acolo unde cântă racii”, dar ecoul încă persistă în memoria iubitorilor de lectură din toată lumea. Cartea a generat un adevărat fenomen, cele peste 12 milioane de exemplare vândute plasând-o în fruntea topurilor în 2019 și 2020, după ce s-a menținut pe locul 1 mai multe săptămâni consecutiv în clasamentul realizat de New York Times, la secțiunea ficțiune – un adevărat record.

Deși romanul nu se bazează pe fapte reale, natura reprezintă conexiunea dintre poveste și viața autoarei. În copilărie, Delia Owens să se joace în pădure, colecționa pene, insecte, pietricele, iar mama ei o încuraja să cutreiere în mijlocul naturii, “acolo unde cânta racii”. Deși adoră să scrie, a urmat o carieră în științe și timp de peste 20 de ani a studiat viață animalelor sălbatice din Africa, publicând apoi concluziile în trei cărți de non-ficțiune best-seller, după care a urmat “Acolo unde cântă racii”. “Putem invăța despre natura umană de la natură. Uităm că facem parte din natură, nu suntem separați de ea. Chiar dacă unii nu cred asta, avem o conexiune reală cu natură. Vorbim despre Mama Natură, dar nu o tratăm că pe o mama și este esențial să ne amintim asta”, zice Owens.

Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice. Copilul vrea să decidă totul în familie? Cum îi oferi autonomie fără să ajungă el să stabilească regulile casei Prizonierii timpului trăit -3 zodii cu sufletele prinse în trecut. Este imperios să învețe să meargă mai departe! „Iberica” cu Opera Maghiară din Cluj - Napoca, la Bucharest Opera Festival pe 14 iunie

Filmul ne prezintă povestea uluitoare a Kyei, care învață să supraviețuiască singură în mlaștinile periculoase din Carolina de Nord, la începutul anilor '50, după ce este abandonată de familie. Localnicii nu o acceptă și va rămâne mereu în ochii lor o “sălbatică”, așa cum au tratat-o ori de câte ori a încercat să se apropie. Kya are doar o zi de școală, dar știe atât de multe, mlaștina a învățat-o tot ce trebuie să știe, i-a fost mama și profesor. Când primul ei prieten, Tate, o învață să scrie și să citească, prinde aripi de speranță. Dar el pleacă la facultate, iar Kya se trezește iar abandonată, așa că se refugiază în desen. Atras de reputația ei enigmatică, se apropie Chase, jucător de fotbal.

Elizabeth Olsen revine pe marile ecrane cu Eternity. Tu pe cine ai alege pentru a-ți petrece... eternitatea? Kira Hagi prezintă ”AGAPI -O jumătate de secol de iubire”. Expoziție multimedia la Muzeul Național al Țăranului Român|4–8 martie Filmul Disney „FROZEN – REGATUL DE GHEAȚĂ” prinde viață în concert live cu orchestră simfonică, pe 18 decembrie, Sala Palatului

Când acesta este găsit mort, Kya devine suspectul principal. Acuzată pe nedrept de crimă și pasibilă de pedeapsa capitală, Kya trebuie să lupte din nou pentru viața ei. Ancheta scoate la iveală detalii "mlăștinoase" și adevărul se afundă în mistere. În mlaștină, natura funcționează după o regulă implacabilă: fiecare ființă face ce trebuie să facă pentru a supraviețui. Dar, deși Kya a învățat de mică lecția supraviețuirii, nimic nu a pregătit-o pentru cruzimea oamenilor, pentru legile strâmbe ale societățîi care o judecă fără să o cunoască, o condamnă înainte să o asculte, o vânează fără drept de apel. Oricât de sălbatică și înspăimântătoare poate fi natura, societatea o întrece cu mult.

Michael explodează în cinematografe: filmul care rescrie legenda lui Michael Jackson și aprinde o furtună globală de controvers Culorile timpului, filmul de familie de care ai nevoie înainte de Crăciun, acum în cinematografe CHRIS HEMSWORTH: O CĂLĂTORIE DE NEUITAT – UN DOCUMENTAR EMOȚIONANT DESPRE PUTEREA AMINTIRILOR ȘI CONEXIUNE 

Povestea include mai multe straturi, de la drama copilei abandonate și supraviețuirea ei surprinzătoare în acel mediu ostil, încercările de a se apropia de comunitate, idila care se înfiripă la primii fiori de iubire și apoi misterul crimei și ancheta dureroasă care urmează, toate contribuie la un fir epic pe cât de emoționant, pe atât de palpitant. Peisajele superbe din lagună, frumusețea sălbatică a naturii din mlaștina sunt un regal pentru privirile spectatorilor, accentuând intensitatea dramei. O poveste captivantă despre supraviețuire, disperare, despre izolare și nevoia de apartenență, despre autenticitatea naturii și falsitatea societății, despre cruzimea naturii, dar mai ales a oamenilor. Un film emoționant și palpitant deopotrivă, care îmbină drama, iubirea, suspansul și misterul într-un mod inedit. Îl vedem din 19 august 2022, doar la cinema.

Vulturii Republicii, thrillerul politic despre propagandă și era post-adevăr, din 3 aprilie în cinematografe Enigma vieții lui Freddie Mercury: Mary Austin, moștenitoarea care l-a vegheat pe patul de moarte și i-a ascuns cenușa „Hoinari prin munți”, în proiecții speciale la Happy Cinema Bistrița și Focșani

Eroina este misterioasă și romantică, sensibilă și vulnerabilă, dar și puternică și rezistentă. “Kya spune că natura nu are o latură întunecată, ci doar metode inventive de a rezista. Ea a suferit atâtea abuzuri din partea familiei și din cauză că a fost abandonată, încât natura este tot ce i-a rămas. Natura îi este mereu alături, i-a devenit familie adoptivă”, spune protagonista Daisy Edgar-Jones, care a fost nominalizată la Premiile BAFTA și la Globurile de Aur pentru rolul din serialul TV "Normal People".

Daisy Edgar-Jones este un talent unic. Se poate metamorfoza în atât de multe personaje diferite. Îi simți în interpretare vulnerabilitatea, dar și ferocitatea. Nu este niciun artificiu acolo, nimic fals; pur și simplu, devine una cu personajul”, consideră Reese Witherspoon, care a promovat romanul în celebrul ei club de carte, iar apoi a co-produs filmul, alături de Lauren Neustadter. Și Taylor Swift, fană a cărții, a dorit să contribuie la realizarea filmului, așa că a compus special melodia “Carolina”.

Disney aduce magia lui „Aladdin” la Sala Palatului: film, orchestră live, și artiști români în rolurile personajelor de poveste Kafka, dincolo de mit: FRANZ a intrat în cinematografe din 17 iulie SkyShowtime dezvăluie o colecție impresionantă de blockbustere de la Hollywood, seriale în exclusivitate și titluri noi

Regia aparține Oliviei Newman, după un scenariu semnat de Lucy Alibar bazat pe romanul Deliei Owens. “Delia a creat o poveste clasică, atemporală”, spune regizoarea. Din distribuție mai fac parte Taylor John Smith, Harris Dickinson, Michael Hyatt, Sterling Macer, Jr. și David Strathairn.

Producția Hello Sunshine prezentată de 3000 Pictures (divizie a Sony Pictures Entertainment), în parteneriat cu HarperCollins Publishers, este distribuită în România de către InterComFilm Distribution. Filmul durează 125 minute, este recomandat audienței generale și va rula pe marile ecrane în formatele 2D și Dolby Atmos.


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri