3 August 2021 publicat în Entertainment 1 share-uri

Noul film marca Disney, “Jungle Cruise / Croazieră în junglă”, o aventură plină de neprevăzut în sălbatica junglă amazoniană, inspirat din celebra atracție cu același nume din clasicele parcuri de distracții, îi aduce pe marile ecrane pe Dwayne Johnson și Emily Blunt, în rolurile principale, într-o misiune pe viață și pe moarte pentru a găsi Arborele Vieții și a salva omenirea.

Comunicat de presă

Aventura începe cu morocănosul și spiritualul căpitan Frank Wolff (Dwayne Johnson) la cârma vasului La Quila – o vechitură plină de farmec – care, în mijlocul Primului Război Mondial, este angajat de hotărâta cercetătoare Dr. Lily Houghton (Emily Blunt) pentru a o conduce în cele mai periculoase zone din Amazon.

Ea speră să rezolve misterul din spatele unui artefact tribal, o relicvă legendară care ar avea puterea de a schimba soarta omenirii, căutând să găsească Arborele Vieții. Lucrurile însă nu sunt deloc simple, mai ales că Frank este amenințat să fie scos din domeniu de către un tour operator rival – Nilo – care are și avantajul de a fi fost angajat de un prinț european pentru a face același traseu, având același scop final.

Urmăriți de vasul rival, Frank și Lily, deși nu sunt neapărat de acord, formează o echipă puternică în această călătorie epică. Îl au alături și pe fratele lui Lily, un gentleman ca la carte, care îi ajută să facă față numeroaselor pericole pe care le întâlnesc pe măsură ce se afundă în luxurianta pădure amazoniană.

Iar aventura devine și mai periculoasă pe măsură ce ei descoperă secretele din spatele artefactului, mai ales că rivalii ajung să le amenințe viața și viitorul omenirii atârnă în mâinile lor.

“Filmul este o aventură despre viață și despre trăirea ei cu intensitate. Este și despre a fi conștient de asta și a reuși să îți depășești limitele și să faci ceea ce pentru alții pare de neimaginat. «Jungle Cruise/Aventură în junglă» este o adevărată aventură, e un film distractiv, magic, mistic, periculos, captivant ”, spune Dwayne Johnson care este și unul dintre producătorii filmului.

Din distribuția “Jungle Cruise / Croazieră în junglă” mai fac parte și Edgar Ramirez, Jack Whitehall, Jesse Plemons și Paul Giamatti. Regia este semnată de Jaume Collet-Serra.

Croaziera în junglă, o super atracție Disney

Una dintre clasicele atracții Disney, poate cea mai căutată la Disneyland, croaziera în junglă a fost lansată în Anaheim, California, în 1955. Popularitatea tot mai crescândă a ei a făcut ca această aventură să fie inclusă și în programul de lansare a parcului tematic Regatul Magic, în stațiunea de distracție Walt Disney în Florida, în 1971, și la lansarea Tokyo Disneyland în 1983.

În 2005, croaziera a fost disponibilă, într-o variantă diferită, la lansarea parcului de distracții Disneyland din Hong Kong.

Aventura a suferit diferite modificări de-a lungul anilor, versiunea din 1955 fiind una mult mai serioasă decât cea actuală.

Între timp cursul râului a fost schimbat, iar printre noile elemente adăugate se numără o piscină, gorile în tabăra din safari și o scenă cu pești piranha. Frunzișul arată autentic, iar din 1955 încoace vegetația s-a transformat destul de mult, incluzând acum trei etaje: bolta, stratul de arbuști și podeaua pădurii.

Toate acestea poartă semnătura creatorului junglei, horticultorul Bill Evans, o legendă Disney, care a “regizat” peisagistica din Disneyland în anii ’50 .

O aventură memorabilă

Producătorii John Davis și John Fox de la Davis Entertainment, Dwayne Johnson, alături de echipa Seven Bucks Productions a lui Hiram Garcia și Dany Garcia și cu ajutorul lui Beau Flynn (FlynnPictureCo.) au adus “Jungle Cruise / Croazieră în junglă” pe marele ecran.

Filmul este inspirat din atracția aventurii pe fluviu, plină de calambururi și glume, care atrage copiii de toate vârstele de peste 65 de ani.

“Oamenii pur și simplu iubesc această atracție, mai ales datorită istoriei ei și tradiției. Are o calitate unică, și anume aceea de a fi atemporală. Tocmai acesta e farmecul ei. Când călătorești în jurul lumii în alte parcuri de distracții descoperi croaziere la fel de spectaculoase. Cred că există un factor de împlinire pe care publicul care alege croazierele îl simte ca fiind spectaculos. Iar ideea din spatele lui este că ești purtat într-o călătorie care poate fi aventura vieții tale”, spune Dwayne Johnson.


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri