Când spui vară, nu rostești doar căldură excesivă și moleșeală, ci spui mai ales zile lungi, soare, concediu și, de fapt, mai mult timp pentru tine și pentru cei dragi ție.

Cărțile de citit au reprezentat întotdeauna unul dintre acele obiecte care s-au aflat în bagajul pentru vacanțele lungi sau în rucsacul pentru un drum de numai câteva ore cu trenul. Și, pentru că niciodată nu pare că există timp suficient pentru această activitate, ce zici să transformi vara aceasta în momentul în care să citești tot ce ți-ai dorit?

Apropo, atunci când vine vorba de cărți de citit pe timpul verii, trebuie să știi că există mai multe profiluri ale cititorilor de sezon:

  1. Cel care iubește cărțile de citit cu subiecte ușoare, în care acțiunea se petrece eventual chiar într-un cadru de vacanță, pe o plajă, undeva în aer liber. În această categorie intră acele persoane pentru care o carte bună înseamnă relaxare, acele persoane care își doresc să intre în viața unui personaj, dar care să nu le tulbure prea mult vacanța, pentru că ele însele trăiesc tot soiul de întâmplări complexe pe tot parcursul anului.

Acestea nu vor citi Tolstoi, Proust, Bolano sau Dostoievski pe timp de vară, deși nici lectura unor astfel de cărți nu le sperie.

Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice. Luna plină din Scorpion 5 mai – efect de catalizator al unor mari schimbări pentru următoarele 3 zodii. Destinul lor este pe cale de a se împlini!   6 proiecte pentru elevi încep în luna mai în București. Cursuri gratuite de înot și un târg educațional, printre acestea adidas Club Originals - locul unde noua generație de culturemakers schimbă normele
  1. Idealistul de serviciu. La polul opus, se află fix acele persoane pentru care cărțile de citit din timpul verii sunt adevărate provocări: lecturi amânate pe parcursul anului, cărți care necesitau mai mult timp și mai multă concentrare și a căror finalizare a fost amânată din cauza taskurilor de zi cu zi.

Mai mult sau mai puțin serios, aceste persoane vor dori să parcurgă jumătate din biblioteca lor, plină cu clasici ruși, în doar două săptămâni de concediu. Se vor înarma cu carnețele pe care să deseneze arborele genealogic al personajelor din carte. Și vor sublinia cu rigoarea unui școlar acele pasaje care rezonează cel mai bine cu viața lor, doar pentru a găsi în spatele lor un meaning ascuns.

Indiferent în care dintre cele două categorii te afli (sau poate te situezi undeva la mijloc, încercând să îmbini relaxarea și idealismul), iată cinci cărți de citit pe care să nu le ratezi vara asta:

Ghid pentru alegerea mobilierului interior Poți scăpa de celulită în mai puțin de două luni de zile Tipuri de aparate dentare: care este cel potrivit pentru tine?
  1. „O vară italiană”, de Rebecca Serle - pentru că, nu-i așa?, ce poate fi mai plăcut decât să pleci într-o călătorie, pe urmele părinților tăi, singură, până la Positano, în Italia? Nu este o plecare pentru relaxare, ci pentru a afla cine ești tu, pentru a revedea aceleași locuri în care s-au cunoscut părinții tăi, și pentru a afla, de fapt, cine ești tu.
  1. „Prietena mea genială”, de Elena Ferrante - și pentru că Italia reprezintă întotdeauna o variantă excelentă de călătorit, atât fizic, cât și prin intermediul imaginației, ce-ai zice să mergi 60 de kilometri mai încolo, până în Napoli, unde poți să vezi adevărata viață reflectată în povestea de viață a acestor două prietene?

Cartea este doar primul volum dintr-o tetralogie care a schimbat modul în care ne uităm la prietenie, dar și la viața însăși.

5 Măști pentru un păr mai sănătos, mai bogat și mai strălucitor Ai grijă întotdeauna de mâinile care te-au crescut Sweeteria deschide prima cofetărie - ciocolaterie fără zahăr din România în Destiny Park
  1. „Teoria apropierii”, de Bogdan Răileanu - pentru o lectură scrisă de un autor român, care explorează o prietenie pierdută dintre doi prieteni. Nu s-au mai văzut de 25 de ani și, între timp, unul a devenit jurnalist, iar celălalt preot. Te întrebi unde are loc acțiunea? Ei bine, unde altundeva decât în Italia?

Se pare că țara cu cele mai multe monumente UNESCO reușește să fie un cadru excelent pentru scriitori.

Bonus: Dacă pleci în vacanță și cu cel mic, ai nevoie și de o carte de citit pentru copil, însă gusturile literare se schimbă în funcție de vârstă. Prin urmare, poți opta pentru orice carte de la editura Arthur, mai ales dacă vrei ceva diferit față de programa școlară și ceva care să-l facă pe copilul tău să prindă gustul lecturii.

Atunci când mi-am dat seama că totul depinde de mine, m-am liniștit Beneficii pentru copiii personalului din învățământ; Profesorii au obligaţia de a respecta diversitatea – noi amendamente adoptate în Camera Deputaților 4 stiluri de dans pe care sa le dansezi in primăvara aceasta la Arthur Murray Bucharest

Sursa foto: Photo by Christin Hume on Unsplash

Pentru un adolescent, poți alege și „Vara în care mama a avut ochii verzi”, a Tatianei Țîbuleac, care este de o intensitate tulburătoare.


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri