Legenda a cinematografiei mondiale, diva inconfundabila a marelui ecran si una dintre cele mai intens celebrate frumuseti din lume, Sophia Loren vine pentru prima data in Romania, ca invitat special al Festivalului International de Film Transilvania.

Sex simbol al anilor ’50 - ‘70, cu o popularitate internationala neegalata de nicio alta actrita italiana, Sophia Loren va primi Premiul pentru intreaga cariera la gala de inchidere a celei de-a 15-a editii, pe 4 iunie, la Teatrul National din Cluj-Napoca. Pe 3 iunie, de la 18.30, la Casa de Cultura a Studentilor, actrita va lua parte la o proiectie speciala in onoarea ei.

Sophia Loren si Marcello Mastroianni in "Matrimonio all'italiana"

„Este una dintre intalnirile pe care mi le-am dorit de foarte multi ani la TIFF si ma bucur ca se intampla, in sfarsit. Sophia Loren este idolul multor generatii, o prezenta tonica si sarmanta, cu o popularitate enorma in orice colt al lumii. E o onoare s-o avem la TIFF si o bucurie, sper, pentru clujeni sa o intalneasca, la prima ei venire in Romania. Ea se alatura unui sir de personalitati puternice care au fost celebrate in cei 15 ani de TIFF, de la Claudia Cardinale, Annie Girardot, Vanessa Redgrave, la Catherine Deneuve si Geraldine Chaplin”, declara Tudor Giurgiu, presedintele TIFF.

Participarea Sophiei Loren la festival este posibila datorita colaborarii dintre TIFF si Asociatia Femeilor de Afaceri (AFA) Cluj, co-organizator al evenimentului. „Suntem onorate sa sustinem prezenta la Cluj a uneia dintre cele mai talentate, puternice si apreciate femei din lumea filmului. Sophia Loren este un model pentru multe generatii de femei, iar intalnirea cu ea la TIFF va fi un eveniment cu totul special”, declara Mihaela Rus, presedinta Asociatiei Femeilor de Afaceri Cluj.

Sophia Loren in "La ciociara"

La 81 de ani, Sophia Loren admite ca se simte flatata de statutul de sex simbol si ca l-a acceptat toata viata ca pe imens compliment. La inceputul anului, diva italiana a sustinut un turneu in SUA, intalnindu-se cu publicul in cadrul unui eveniment special numit An Evening with Sophia Loren. Actrita si-a rememorat viata si cariera fabuloasa, pornind de la anii copilariei in Napoli – Sofia Villani Scicolone s-a nascut pe 20 septembrie 1934 -, trecand prin anii de dupa razboi, cand era remarcata in concursuri de frumusete la doar

14 ani, primele roluri in filmele lui Vittorio de Sica, regizorul care a descoperit-o, Hollywood-ul, intalnirile ei cu mari actori ai vremii, premiile, iubirile, familia. Si faima. Toate se regasesc si in volumul de memorii publicat in 2014 - „Yesterday, Today, Tomorrow: My Life”.

In cele sase decenii de cinema, Sophia Loren a jucat in aproape 100 de filme, lucrand indeaproape cu marii regizori ai vremii, de la Vittorio de Sica, George Cukor, Charlie Chaplin, Mario Monicelli si Ettore Scola la Robert Altman. Si-a inceput cariera de actrita in 1950, la varsta de 15 ani, iar primul sau rol important a fost in L’Oro di Napoli (1954), al lui De Sica. Peccato che sia una canaglia / Too Bad She’s Bad (1954) a fost primul film alaturi de Marcello Mastroianni, actorul care avea sa-i devina un colaborator constant pe marele ecran. Printre ele, Matrimonio all'italiana (1964), pentru care a fost nominalizata la Oscar, comedia La moglie del prete (1970) si Ieri, oggi, domani / Yesterday, Today, Tommorow, cu o scena de striptease care a intrat in istorie.


Sophia Loren in "Man of La Mancha"

Sophia Loren si-a fascinat, de altfel, partenerii de platou. Printre ei, Cary Grant, Peter Sellers, Clark Gable, Frank Sinatra, Gregory Peck, Jack Lemmon, Paul Newman, Marlon Brando. Momentul care a propulsat-o printre marile staruri de cinema ale lumii a fost anul 1958, cand a semnat un contract cu studioul Paramount, la Hollywood. In 1961, rolul dramatic al mamei din La Ciociara (1961), in regia lui Vittorio de Sica, i-a adus 22 de premii internationale, inclusiv unul de interpretare la Cannes si un Oscar, devenind prima actrita premiata cu statueta pentru un film strain si prima actrita italiana distinsa cu acest trofeu. La apogeul carierei sale, a fost platita cu 1 milion de dolari ca sa joace in The Fall of the Roman Empire (1964). Ultima pelicula din lunga colaborare cu Vittorio de Sica a fost Il viaggio (1974), in care a jucat alaturi de Richard Burton. Cea mai recenta aparitie a sa este intr-un scurtmetraj, Voce umana (2014), regizat de unul dintre cei doi fii ai sai, Edoardo Ponti.

Sophia Loren in "Human Voice"

Sophia Loren a fost recompensata de-a lungul carierei si cu patru trofee Globul de Aur pentru World Film Favorite – Female, prestigiosul Cecil B. DeMille Award, un Premiu BAFTA si detine recordul de a fi distinsa cu sase Premii David di Donatello pentru cea mai buna actrita. In 1991, a fost onorata de Academia Americana de Film pentru intreaga cariera, fiind declarata o „comoara a cinematografiei mondiale”, iar in 1999 a fost recunoscuta de catre American Film Institute drept una dintre marile legende ale epocii de aur de la Hollywood. Mick Jagger si Keith Richards i-au dedicat o melodie - „Pass the Wine (Sophia Loren)”.


Vizionare placuta

Aboneaza-te la Garbo sau conecteaza-te prin Facebook pentru a primi periodic articole similare.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Sophia Loren, pentru prima data in Romania.