Copilaria sefului

Razgaiatul familiei/ O atitudine narcisista – In orice mare institutie organizationala, exista un manager care are o parere foarte buna despre el insusi, asumandu-si cu spirit de raspundere statutul de atotstiutor. Pentru un astfel de manager, cuvantul cheie dupa care se ghideaza in conducere poarta numele de supunere. Da uneori dovada de infexibilitate in ceea ce priveste angajatii, programul sau benefiicile de care trebuie sa dispuna acestia, angajand si concediind in mod arbitrar. Managerii de acest tip vor sa iasa tot timpul in evidenta. Le place sa le fie recunoscute meritele si sa fie laudati in permanenta. Simt nevoia de apreciere declarata, deciziile celorlalti venind sa se plieze neaparat pe propriile lor decizii. Au tendinta de a-si exagera performantele si capacitatile si de a vedea mai mult defectele celorlalti decat pe cele proprii. Este foarte probabil ca in copilarie, in universul parintilor, ei sa fi fost soarele si luna de pe cer. Parintii au adoptat un stil poate prea permisiv cu ei, rasfatandu-i si incurajandu-i si in bune si in rele, alimentandu-le astfel parerea narcisista pe care si-au facut-o in legatura cu propria persoana.

Dorinta de apreciere/ Dependenta obsesiva pentru munca – Pentru unii manageri, activitatile profesionale au devenit mai mult decat o modalitate de a-si pune in valoare abilitatile, au devenit o necesitate. Drogul acestora se numeste munca... caci traiesc, respira si exista pentru a munci. Au tendinta de a face din aceasta scopul vietii lor, neputandu-se rupe de acest ritm antrenant nici in timpul lor liber. In vocabularul unor astfel de manageri nu exista cuvinte precum concediu, zile libere si relaxare. Sunt atat de obsedati de munca, incat uita ca cei aflati in subordinea lor mai au nevoie si de repaos. In conceptia acestora, a munci perseverent este mai important decat a munci rational. Incearca de aceea, sa-i faca si pe ceilalti sa munceasca in ritmul asiduu dupa care se ghideaza. Este posibil ca dependenta obsesiva fata de munca sa-si aiba radacinile intr-o copilarie marcata de incercari zadarnice de a castiga increderea si aprecierea parintilor. Au incercat intotdeauna sa fie cei mai buni in ceea ce fac din dorinta de a primi laude din partea parintilor si pentru a-i multumi. Felul in acestia au incercat in copilarie sa castige atentia parintilor este continuat mai tarziu de incercarile adultului de a excela pe plan profesional, dorind sa atraga comentatii favorabile si recunoasterea meritelor de data aceasta din partea superiorilor.

Un articol de Dana Negoita

---

---