De la: preci, la data 2010-11-05 20:24:15da' cine-i Donna V aia? 
vreo fufa cu karma deranjata,bag sama....
nu draga mea ,
nu e o fufa cu karma deranjata,
ci e o femeie cu o viata karmica,
si care stie ce scrie...
in momentul in care scrieti des[pre ceva,
ar fi bine sa si stiti ce anume vreti sa scrieti.
o karma nu e intimplatoare...
este ceva lasat neteminat in vietile anterioare
si care se continua in aceasta viata...
dar care este de mai multe feluri: iubire, sanatate, ...
citat din roman
IUBIRE IN EXIL de DONNA V.:
....
"Nu mai avea rãbdare, voia sã ºtie când ajung la El. I-am spus cã în jurul prânzului. ªi aºa am ºi fãcut. Abia aºteptam sã termin sedinþa sã pot pleca la El. M-am îmbrãcat repede într-o þinutã cât se poate de sexy - ºi teribil de primãvãraticã, de parcã nu ar fi fost luna februarie.
O rochiþã neagrã scurtã, tricotatã, mulatã pe corp, cu desuuri negre… negru pentru cã era culoare specifica zodiei lui ºi totodatã mã fãcea mai slabã. Pt ca aveam 70 kg la 1.70 înãlþime. Un pic cam grãsuþã. Nu-mi plãcea de mine aºa.
Era încã zãpadã afarã ºi foarte frig. Am uitat sã-mi iau ºi mãnuºile în goana mea nebunã de a ajunge la el cât mai repede.
În sfârºit ajung, aveam emoþii ca la prima întâlnire. Aveam ºi unele reþineri de ordin psihic… cum va arãta, cum o sã fie, dacã nu mã va satisface… ºi câte altele mai aveam în cap în momentul acela.
M-a întâmpinat în uºa blocului un bãiat drãguþ, finuþ, cu o idée mai scund decât mine, cu aceeaºi voce de la telefon. Am ºtiut în momentul ãla cã-l iubesc. Inima îmi bãtea nebuneºte, de parcã ar fi vrut sã-mi iasã din piept. M-am abþinut sã nu-l strâng în braþe acolo în uºa blocului, încã mai aveam o fãrâmã de luciditate, nu vroiam sã mã vadã nimeni, oricând putea trece o cunoºtinþã a soþului meu sau a mea pe acolo.
Am urcat în lift, nici mãcar nu am vazut la ce etaj mã duce, ce numãr de apartament are pe uºã… M-a ajutat sã-mi scot haina, ºi mi-a arãtat drumul spre dormitor. Mã aºtepta cu lumânãri parfumate aprinse în întuneric. Crease o atmosferã de vis. Deja eram udã, excitatã la maxim de atâta dorinþã acumulatã în sãptãmâna de aºteptare. Ne-am aºezat pe pat, mi-a luat mâna între palmele lui calde, fine si catifelate.
-Ce mâini reci ai! Ti-e frig?
I-am rãspuns aproape fãrã sã respir: mã încãlzeºti tu.
Acela a fost momentul în care nici unul dintre noi nu a mai putut rezista. Ne-am apropiat ºi m-a sãrutat tandru dar pãtimaº, din cap pâna în picioare, dezbrãcându-mã încet ºi apoi, a continuat sã mã sãrute, din cap pânã în picioare. Eram atât de fericitã cum nu mã mai simþisem de multã vreme cu soþul meu.
Aveam mintea golitã de gânduri. Nu mã mai interesa de nimeni ºi de nimic. Îi simþeam rãsuflarea, mângâierile tandre… m-am trezit dezbrãcatã toatã, lipitã de corpul lui aproape penetrându-mã. Într-o ultimã zvâcnire de luciditate îl blochez ºi îi cer sã-si punã un condom. ªi sãrutându-mã mã întreabã: iþi e fricã de ceva? ªi atunci m-am topit toatã în îmbrãþiºarea lui simþindu-l intrat în adâncul meu într-un ritm lent înebunitor de du-te vino, iar eu strigam de plãcere, o plãcere ce nu o mai simþisem demult, dinainte de naºterea copilului. O plãcere sfâºietoare care mã îmbãta încet de o fericire imensã. Îl iubeam. M-am lãsat în voia lui pentru 3 ore înãlþãtoare la cer. Îl vroiam încã o datã ºi încã o datã, nu mã mai sãturam de el.
Într-un moment de respiro dupã un duº foarte scurt – pentru cã timpul atât de preþios trecea atât de repede ºi nu vroiam sã-l pierd inutil, l-am întrebat: þi-a plãcut? Da, îmi spune. Eºti bestial, îi spun sãrutându-l. Mai poþi încã o datã? Da. ªi în acelaºi moment am trãit din nou acele senzaþii înebunitoare. Aº fi vrut sã dureze la nesfârºit, dar trebuia sã plec
La uºã îl intreb, vrei sã ne mai vedem?
-Da.
Îl sãrut cu atâta patimã, nu aº fi vrut sã mai plec de la el. ªi nici lui nu-i venea sã-mi dea drumul, nu-mi deschidea uºa...
Mi-a sunat alarma de pe telefon, îmi expirase timpul, trebuia sã ajung la întâlnirea cu Julia ºi sã-mi iau copilul de la grãdiniþã.
Am plecat de la el în al 9-lea cer ºi cu promisiunea cã o sã ne mai vedem în sãptãmâna urmãtoare."
..........
"
A ieºit aºa de repede… Îmi e aºa de dor de el, încã îl simt înãuntrul meu, îi simt mângâierile, îi simt mâinile în pãr, încã îi simt sãrutãrile peste tot…
Aº mai fi vrut sã vorbesc cu el, mã gândesc acum, cã nu am mai vorbit niciodatã atât de mult ca azi. Dar eram fericitã, plângeam de fericire. Carapacea care ºi-a creat-o în jurul lui a început sã se subþieze, dar numai azi , mâine va fi la fel de distant ºi rece ca întotdeauna. Discutia de azi mi-a întãrit convingerile care le-am avut în 12 mai, când a intrat disperat sã mã întrebe ce fac.
Dar îmi trãiesc dragostea în exil, departe de bãrbaþii vieþii mele. ªi visez la o zi în care i-aº putea avea din nou. Pânã atunci învãþ din nou sã-mi trãiesc viaþa cu intensitate, sã mã bucur de ea.
În singurãtatea mea mã gândesc la ei tot timpul. Îi iubesc pe amândoi, dar în moduri diferite. Nu aº putea trãi fãrã soþul meu, e omul care mã completeazã chiar dacã uneori nu mã înþelege în totalitate. Dar oare cine mã poate înþelege mai bine decât mã înþeleg eu? ªi-mi rãspund: nimeni. Pentru cã sufletul meu pereche nu îl voi gãsi doar într-un singur bãrbat, ci în mai mulþi.
Nu îmi doresc decât ca soþul meu sã mã ierte ºi sã nu sufere dacã va ºti vreodatã.
ªi mai trece o zi în care îmi trãiesc iubirea în singurãtate.
Din timp în timp revin la realitate la strigãtul fiului meu: mamma, cu un accent aproape franþuzesc ºi cu un râs cristalin ºi pur.
ªi… da, aº fi în stare sã-mi trãiesc iubirea, toatã viaþa în exil, dar numai alãturi de fiul meu.
În zilele urmãtoare încerc sã mã liniºtesc, ºi sã caut rãspunsuri.
M-am întrebat de multe ori: oare ce am fost într-o viaþã anterioarã? În una din ele curtezanã cu siguranþã.
Dar mã gândesc la El. Încã mã întreb: De ce l-am cunoscut? De ce i-am acceptat provocarea?
Îmi spunea prietena mea la telefon: Iuda, ai zis cã o sã-l uiþi.
Cum poþi sã uiþi când iubeºti cu atâta patimã, cu disperare? A doua oarã m-am rãzbunat pe el ºi-mi râdea sufletul cã l-am îngenuncheat, cã l-am pedepsit. Acum îmi dau seama cât am fost de egoistã. Am vrut sã-l pedepsesc, dar m-am pedepsit pe mine la sfârºit. Eu sunt cea pedepsitã acum. Eu sufãr. Am vrut sã fug de el, sã mã exilez, dar exilul doare foarte tare.
Trãim lângã cineva care credem cã e sufletul nostru pereche, dar nu totdeauna este aºa.
Am avut 10 ani de liniºte, dar parcã acum sunt împlinitã, iubind doi bãrbaþi, nu unul singur.
Îmi fac harta astralã ºi mã documentez, pentru cã vreau rãspunsuri. Nu suport retragerea lui dupã ultima noastrã discuþie.
ªi mi se rãspunde: karma. O iubire karmicã care nu putea trece pe lângã tine pur ºi simplu. El s-a nãscut prea târziu pentru tine în viaþa asta, dar chiar ºi aºa, te-a cãutat, a venit dupã tine, nu putea sã nu te întâlneascã ºi în aceastã viaþã. A-þi avut acea iubire care trece dincolo de barierele timpurilor.
Acum m-am înseninat, reuºesc sã-mi reneg suferinþa aºa cum îºi reneagã El iubirea, reuºesc sã trãiesc în prezent ºi sã mã debarasez de trecut. Pentru cã am trãit foarte mult în trecut ºi asta m-a blocat atâþia ani.
Am scris cã:
“nu existã destin, destinul ni-l facem singuri”
Acum înþeleg ºi de ce am fost în stare sã scriu asta. De fapt mâna mea a scris ce ia dictat subconºtientul.
Pentru cã eu mi-am ales destinul în viaþa asta. Am ales familia, pentru cã am o datorie karmicã din vieþile anterioare unde am suferit lipsa unei familii ºi parþial ºi în viaþa asta, în adolescenþã. De multe ori m-am întrebat: de ce am acest spirit de sacrificiu? Sunt atâtea dansatoare cu familie, cu copii, eu de ce nu am putut face asta? Acum înþeleg de unde îmi vine aceastã forþã, aceastã putere de a lupta pentru familia mea ºi de a o þine unitã în ciuda atâtor piedici care mi-au ieºit în cale de-a lungul timpului. Acum înþeleg de ce am puterea de a mã reinventa tot timpul.
Am ales familia în detrimentul iubirii. Dar îi iubesc pe amândoi. Istoria se repetã, de aici si motto-ul “toatã viaþa m-am drogat doar cu iubiri duale” doar 10 ani am avut stabilitate afectivã. ªi când m-am mãritat cu soþul meu mai iubeam pe cineva, iar el a ºtiut pentru cã era lângã mine, mã lua în braþe ºi mã liniºtea. Acum nu mai sunt sigurã cã va fi în stare sã mã înþeleagã cum mã înþelegea în trecut, când mã alina, când îmi îndepãrta visele legate de Cristian.
Nu am înþeles pânã acum de ce El ºi-a dorit cu disperare sã ne cunoaºtem? De ce m-a cãutat? De ce nu m-a mai vrut, apoi iar a revenit?
Nu înþelegeam de ce fiind atât de tânãr ºi-a format o carapace protectoare impenetrabilã ºi rece? Aceastã mascã este cea a rãzboinicului din vieþile anterioare în care a suferit enorm, dar e condamnat sã sufere ºi în viaþa asta, pentru cã deºi s-a nãscut pentru mine, a venit prea târziu. Dar nu putea trece prin ea fãrã sã mã iubeascã. Iar eu la fel.
M-am întrebat de nenumãrate ori: de ce tocmai el, de ce un copil?
Mi s-a pãrut un sentiment prea cosmic de la început, a fost ceva ce nu am putut controla, oricât de mult am încercat. Cum poþi sã iubeºti pe cineva aproape instantaneu fãrã sã-l cunoºti? Cum poþi sã îþi dai seama cã iubeºti un om doar de la o strângere de mânã înainte sã ajungi în dormitor?
Când ne-am întâlnit prima oarã, mi-a întins mâna ºi a spus: eu sunt Ady. I-am strîns mâna ºi m-a strãbãtut un fior, încã nu îmi aduc aminte dacã am fost în stare sã-i spun cum mã cheamã , dar pânã am ajuns în dormitor nu am articulat nici un cuvânt ºi nici El.
Acum înþeleg de ce l-am dorit ºi eu cu disperare de la început. De aceea nu am avut timp pentru cuvinte ci doar pentru iubirea carnalã, pãtimaºã. Noi nu aveam nevoie de vorbe ci doar de iubirea pãtimaºã ce ne mistuia din celelalte vieþi.
De asta El nu avea nevoie sã vorbeascã, nu avea nevoie de cuvinte, nu cu mine, pentru cã mã cunoºtea deja. De aceea când ne-am vãzut, douã vorbe ne-au fost de ajuns.
Când ne-am apropiat în dormitor inimile noastre au bãtut la unison, iar organele sexuale parcã ne explodau, fiecare ºtiam ce vrem, ce ne place... ne înþelegeam din priviri. Ne-am iubit îndelung cu patimã ºi dor, ne-am mulþumit doar sã ne strângem în braþe ºi sã nu spunem nimic, parcã nu am fi vrut sã rupem acea vrajã a momentului regãsirii, a reîntâlnirii.
Dar caracterul meu puternic bãrbãtesc nu m-a lãsat sa mã dãruiesc în întregime. A fost prima greºalã. Iar dupã aia, am greºit amândoi, El având scuza tinereþii, iar eu pe aceea a familiei. Ne-am renegat sentimentele. Eu am fost prima care i-am dat stop joc, apoi tot eu am fost cea care l-am vrut din nou. Nici eu nu mi-am învãþat lecþia karmicã de la început. În timp, eu mi-am acceptat sentimentele, dar El încã ºi le reneagã. Nu ºtiu pentru câtã vreme. Dar acum sunt pregãtitã pentru el. Nu o sã mã mai joc cu El. Îl aºtept. O sã mã dãruiesc complet în toatã splendoarea mea.
Asta mi-aº fi dorit, dar nu eram în stare. Eu nu mã pot dãrui în întregime. Nu pot sã fiu completã a cuiva. Mã blocheazã ceva…
Ca sã mai uit de totul… ies în oraº la distracþie, era o Festã. ªi toate frumoase, pânã vãd niºte dansatoare pe un podium.
Într-o clipitã m-i s-a desfãºurat întreaga mea tinereþe prin faþa ochilor.
Doamne eram tânãrã, frumoasã ºi cu cât chef de viaþã...
Dansam ºi mã simþeam regina Cleopatra urmãritã ºi admiratã de bãrbaþi. Aveam un sentiment de fericire profundã.
Acum plâng. Când am vãzut-o pe ea, o dansatoare tânãrã, slãbuþã ºi cu pãrul pânã la mijloc, m-am vãzut pe mine. Mã întrebau admiratorii? Tu nu ai oase în tine?
Aºa era ea acum pe scenã. Sacrificiul de 11 ani e copilul meu. Dar sunt atâtea dansatoare cu copii, eu de ce nu am putut? De ce am puterea asta de sacrificiu? Pentru mine cine se sacrificã? Nimeni.
Rãspunsul era: pentru copilul meu ºi dorinþa mea de a fi a unui singur bãrbat în viaþa asta. Deºi am vrut sã schimb ceva , nu am fost în stare. Sau nu am vrut. Decât foarte târziu. Dar dupã aceea m-am exilat conºtient. Aveam nevoie sã fiu singurã. Sã-mi trãiesc iubirea în singurãtate pentru o vreme, nu ºtiam cât... Sã pot sã conºtientizez ceea ce vreau, doar cã... ºtiu ce vreau, dar nu pot accepta. ªi încã îmi iubesc soþul, dar vreau sã regãsesc acea scânteie de la începuturi.
Încrederea într-un nou început profesional
Doamne, îþi mulþumesc.
Ce mai poate cere o femeie de la viaþã mai mult decât i-ai dat?
O familie frumoasã, un copil extraordinar, un soþ bun, un amant tânãr...
Poate un viitor contract în capitala modei... cine ºtie?
Tocmai am ieºit de la un casting, ºi nu puteam trece pe aici ºi sã nu vãd splendoarea din faþa mea...
Acum vãzând Domul din Milano, nu sunt în stare sã gãsesc cuvinte pentru a descrie priveliºtea din faþa mea.
Stau pironitã în loc, nu mã pot miºca, nici cu Julia la telefon nu mai pot articula douã cuvinte Privesc ºi parcã nu-mi vine sã cred cã sunt aici. Mã întreabã Julia: ce s-a întâmplat de nu mai zici nimic?
Îi spun: „nu pot acum, te sun mai târziu, lasã-mã sã mã adun, sã trãiesc momentul meu de fericire. Pa”. Îi închid telefonul, mã ciupesc sã vãd dacã mai reacþionez . Da, sunt vie, e adevãrat, sunt aici, visele mi se împlinesc. Trãiesc în þara pe care o ador ºi o descopãr pe zi ce trece mai mult. ªi-mi place teribil de tare. Chiar ºi în singurãtatea mea acum, sunt fericitã, mulþumitã. Iubesc frumos fãrã resentimente ºi trãiesc intens fiecare clipã a vieþii mele. Nu o sã mai las niciodatã supãrarea ºi tristeþea sa-mi inunde viaþa. De acum în colo pentru mine va exista doar iubire fãrã suferinþã (dar mã minþeam singurã, pentru cã avea sã urmeze ceva ce mã va marca pe viaþã ºi deºi puteam evita, astrele mã avertizase, din nou accept o altã provocare... ).
E atât de frumos sã-þi dai seama cã poþi sã iubeºti ºi sã nu mai suferi pentru ei. Iubeºti ºi trãieºti pentru ziua în care îi vei avea din nou, pentru cã ºti cã aºa o sã se întâmple.
Ce mult conteazã sã ai un psihic desãvârºit, matur ºi sã te cunoºti pe tine. Sã ºti ce vrei de la viaþã, sã ºti sã îþi conduci viaþa spre tot ceea ce ai visat. Doar încrederea în tine îþi poate da forþa asta, pentru cã ºti cã poþi sã faci tot ceea ce îþi propui. ªti cã eºti în stare sã realizezi tot ce îþi doreºti.
Am scris în cartea asta niºte maxime de viaþã dupã care m-am ºi ghidat ºi pe care le-am respectat de-a lungul vieþii? Nu îmi explicam de ce, dar ºtiam cã aºa este, ºtiam cã am dreptate; pentru cã în adâncul sufletului meu aveam rãspunsurile, dar nu îmi dãdeam seama de ele. Îmi lipsea ceva atunci, nu mã cunoºteam pe mine însumi cum mã cunosc acum. Îmi trebuia doar un mic ajutor, pe care l-am primit acum.
Stau în faþa Domului ºi savurez frumuseþea lui la un capucino ºi încã nu sunt în stare sã gãsesc cuvintele prin care sã-l pot descrie. E ceva unic.
Am fost înãuntru ºi m-am simþit atât de aproape de Dumnezeu. Am simþit pentru prima oarã în viaþa mea cã mã iubeºte cu adevãrat. ªi într-adevãr trebuie sã mã fi iubit mult, ca sã mã facã sã-mi schimb viaþa dupã atâta suferinþã ºi sã mã ducã unde îmi doream eu de micã. Am sperat tot timpul cã voi trãi aici într-o zi.
ªi e adevãrat: “niciodatã nu e prea târziu”. Sperã ºi într-o zi þi se va împlini.
“Credinþa este aºtepatarea sigurã a lucrurilor sperate, demonstrarea evidentã a realitãþilor care totuºi nu se vãd.
… De altfel, fãrã credinþã este imposibil sã-i plãcem, fiindcã cel ce se apropie de Dumnezeu trebuie sã creadã cã el existã ºi cã devine rãsplãtitorul celor ce îl cautã strãruitor.”
Acum nu mã mai simt bãtrânã ca înainte. Am sufletul tânãr ºi dornic de viaþã. Deci îmi trãiesc viaþa la maxim în toatã splendoarea sufletului meu care va rãmâne veºnic tânãr, care va ºti sã râdã de fericire tot timpul de acum în colo ºi care nu va mai plânge de supãrare niciodatã.
Nu am crezut cã pot atinge o maturitate psihicã, sufleteascã, spiritualã atât de desãvârºitã ca acum. Ajungând la aceastã maturitate, acum simt cã trãiesc cu adevãrat, nu doar cã trece viaþa pe lângã mine.
Deci, la ce vã îndemn dragii mei cititori?
Sã vã cunoaºteþi pe voi înºivã, sã ºtiþi ce vreþi de la viaþã.
Nu spuneþi niciodatã “eu nu pot”, “NU EXISTÃ NU POT”, existã doar nu vreau. Poþi face orice, cu condiþia sã vrei. Trebuie doar sã ai voinþã ºi atunci ajungi sã faci tot ce îþi propui.
Culturalizeazã-te spiritual ºi atunci ajungi la maturitate ºi fericire. Pentru cã “nu existã cale spre fericire ci fericirea este CALEA”.
Maxima mea:
"viaþa e frumoasã,
meritã trãitã,
trãieºte intens fiecare clipã,
trãieºte la maxim."
"
...................................................................
|
Grupuri de suport și pentru aparținătorii pacienților cu cancer
Scrisoare deschisă a Directorului executiv UNICEF: Cinci lecții pe care le putem învăța din pandemie
Povestea ta, de ziua noastră
Pot fi obligați părinții să-și trimită copiii la școală dacă există riscul infectării cu COVID?