Fundația Orange oferă spre folosință cele 1.500 de tablete utilizate în cadrul programului Digitaliada, elevilor cu situații dificile, din cele 50 de școli în care se desfășoară programul.

Comunicat de presă

Decizia vine în contextul în care participarea elevilor la cursurile online a devenit obligatorie, conform ordinului emis de Ministerul Educației și Cercetării în data de 21 aprilie 2020.

Astfel, începând de luni, 4 mai, și până la sfârșitul anului școlar 2019-2020, tabletele vor fi oferite în custodie elevilor ai căror părinți se află în imposibilitatea de a le pune la dispoziție echipamente digitale. Cu ajutorul tabletelor, elevii vor participa la cursuri online și vor accesa resursele și instrumentele digitale puse la dispoziție în cadrul programului Digitaliada, astfel încât riscul de abandon școlar să fie redus cât de mult posibil, iar diferențele de nivel educațional pentru copiii cu o situație financiară mai dificilă sa fie reduse la minim.

Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice. Vitality Club dă startul sezonului estival de 1 mai cu evenimentul Grill & Chill Caius Covrig investește milioane de euro și petrece timpul pe Seven Mile Beach, una dintre cele mai scumpe plaje din lume  Promenada Mall, Mega Mall si Vulcan Value Center isi asteapta clientii cu surprize si premii de Paste

Fundația Orange a adaptat desfășurarea programului Digitaliada la noile condiții de învățare la distanță, în contextul în care întregul proces educațional se transformă. De la suspendarea cursurilor, au fost susținute 15 webinarii pentru peste 300 de profesori de diferite discipline, din 10 județe, dornici să învețe să folosească resursele și platforma Digitaliada Învățare și Testare online. În plus, de săptămâna viitoare, cele 50 de școli participante din mediul rural – din 30 de județe – vor oferi elevilor în custodie tabletele pe care le foloseau în școală. În acest fel, indiferent de posibilitățile materiale ale părinților, toți elevii din școlile participante vor putea lua parte la predarea la distanță cu ajutorul instrumentelor și resurselor din programul Digitaliada.

APIVITA: CREAT DE ALBINE ÎN FLORA GRECEASCĂ, DEZVOLTAT PRIN ȘTIINȚĂ

Cele 50 d școli au fost dotate cu câte un laborator digital (tablete, laptop, videoproiector) și un set de aplicații digitale educaționale încărcate pe tablete. Profesorii și directorii din aceste școli au beneficiat de traininguri pentru utilizarea resurselor digitale în procesul de predare, proiecte didactice, tutoriale, ghiduri de predare, suport tehnic și asistență la ore astfel încât utilizarea la orele de matematică și TIC a resurselor educaționale digitale furnizate prin proiect să se  desfășoare în condiții optime. Cei 164 de profesori și directori formați în cadrul Digitaliada vor oferi recomandări și asistență elevilor pentru utilizarea tabletelor primite până la finalul anului școlar 2019-2020.

„Profesorii au făcut o trecere forțată de la clasa tradițională la învățământul online, de cele mai multe ori fără să aibă training-uri specifice de utilizare a resurselor digitale sau de învățământ la distanță. Profesorii Digitaliada s-au mobilizat incredibil, într-un timp foarte scurt, să predea cu noi tehnologii și cu noi tehnici pedagogice pentru a putea menține continuitatea într-un an școlar puternic fracturat. Elevii au răspuns rapid și pozitiv - sunt, până la urmă, nativi digitali. Dar există probleme de echitate de care trebuie să ținem cont. Nu toți au acces la un computer, smartphone sau tabletă. De aceea, împreună cu cele 50 de școli, am hotărât să împrumutăm cele 1.500 de tablete familiilor dezavantajate, pentru a nu accentua discrepanțele educaționale dintre copii. Empatia este obligatorie în curricula Digitaliada.”  a spus Amalia Fodor, director Fundația Orange.

Pe perioada suspendării cursurilor, 16.500 de elevi și peste 3.900  de profesori din 645 de școli continuă  procesul educațional în secțiunea Învățare și testare online, lansată în cadrul hub-ului online de resurse educaționale deschise www.digitaliada.ro la sfârșitul anului 2019. La acest moment, în secțiunea Învățare și testare online există deja peste 84 de lecții și 1.000 de exerciții pentru matematică,  200 de probleme de matematică pentru clasele a V-a, a VI-a, a VII-a și a VIII-a, demonstrate în GeoGebra și peste 600 de teste pentru diverse materii. Acestea vin în completarea celor peste 1.000 de resurse educaționale deschise disponibile gratuit pe platforma națională www.digitaliada.ro, create pentru dezvoltarea și evaluarea competențelor elevilor pentru învățământul gimnazial și primar.  

În plus, Fundația Orange a lansat, împreună cu Asociația Ateliere fără Frontiere,  o campanie internă de strângere de echipamente de la angajații Orange. Echipamentele colectate vor fi recondiționate și trimise în școli din comunități defavorizate, iar profesorii vor participa la webinarii gratuite în care vor învăța să utilizeze resursele și platforma Digitaliada. 

Lista școlilor Digitaliada care pot utiliza tabletele pentru elevii în situații dificile

Școala Gimnazială Solonț, Comuna Solonț, județul Bacău

Școala Gimnazială nr. 1, Sat Poiana Mărului, județul Brașov

Școala Profesională „Tiberiu Morariu", Sat Salva, județul Bistrița-Năsăud

Școala Gimnazială „Vasile Voiculescu”, Sat Pârscov, județul Buzău

Școala Gimnazială Luna, Comuna Luna, județul Cluj

Școala Gimnazială „Dimitrie Luchian”, Sat Piscu, județul Galați

Școala Gimnazială Sat Băcia, județul Hunedoara

Școala Gimnazială Muncelu de Sus, Comuna Mogoșești-Siret, județul Iași

Școala Gimnazială Comuna Oporelu, județul Olt

Școala Gimnazială „Samson Bodnărescu”, Sat Gălănești, județul Suceava

Școala Gimnazială nr. 1 Vlădești, județul Argeș

Școala Gimnazială Nicolae Bălcescu, județul Bacău

Școala Gimnazială nr. 1 Sântandrei, județul Bihor

Școala Gimnazială Petriș, județul Bistrița-Năsăud

Școala Gimnazială Mircea-Vodă, județul Brăila

Școala Gimnazială Dudești, județul Brăila

Școala Gimnazială nr. 1 Dragoș-Vodă, județul Călărași

Școala Gimnazială „Mircea Luca” Băișoara, județul Cluj

Școala cu clasele I-VIII Corbii Mari, județul Dâmbovița

Școala Gimnazială nr. 1 Grivița, județul Galați

Școala Gimnazială Valea Lupului, județul Iași

Școala Gimnazială Eșelnița, județul Mehedinți

Școala Gimnazială Comuna Sâncraiu de Mureș, județul Mureș

Liceul Tehnologic “Arhimandrit Chiriac Nicolau” Comuna Vânători-Neamț, județul Neamț

Școala Gimnazială Ștefești, județul Prahova

Școala Gimnazială Racovița, județul Sibiu

Școala cu clasele I-VIII Satchinez, județul Timiș

Școala Gimnazială “Dimitrie Negruțiu” Pogonești, județul Vaslui

Școala Gimnazială Chiojdeni, județul Vrancea

Școala Gimnazială “Alexandru Vlahuță” Gugești, județul Vrancea

Școala Gimnazială Uriu, județul Bistrița-Năsăud

Școala Gimnazială Costești, județul Buzău

Liceul Tehnologic ,,Sf. Dimitrie” Teregova, județul Caraș-Severin

Școala Gimnazială Luna de Sus, Comuna Florești, județul Cluj

Școala Gimnazială ”Nicolae Russu” Sita Buzăului, județul Covasna

Școala Gimnazială Dragomirești, județul Dâmbovița

Școala Profesională "George Coșbuc" Medieșu Aurit, județul Satu-Mare

Școala Gimnazială "Matei Basarab" Turnu Roșu, județul Sibiu

Școala Gimnazială „Ionel Miron”, Sat Ivănești, județul Vaslui

Școala Gimnazială Tâmboești, județul Vrancea

Școala Gimnazială Șieu, județul Bistrița-Năsăud

Școala Gimnazială Sânpetru, județul Brașov

Școala Gimnazială “George Coșbuc” 23 August, județul Constanța

Școala Gimnazială nr. 1 Roata de Jos, județul Giurgiu

Școala Gimnazială Bretea Română, județul Hunedoara

Școala Gimnazială Recea, județul Maramureș

Școala Gimnazială Acățari, județul Mureș

Școala Gimnazială Deveselu, județul Olt

Școala Gimnazială “Mitropolit Iacob Putneanul” Putna, județul Suceava

Școala Gimnazială “Ion C. Constantinescu” Roești, județul Vâlcea

Foto fr si main: By MNStudio /Shutterstock


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri