La 67 de ani, joacă ping-pong și fotbal, iar de curând a decis să adauge și antrenamentele de fitness în rutina sa săptămânală, de această dată cu îndrumarea unui profesor specializat. Povestea lui transmite un mesaj simplu, valabil pentru toate vârstele: găsește sportul care îți place și bucură-te de el.
O minte sănătoasă într-un corp sănătos
Profesorul Dorel Săndesc amintește un principiu vechi de mii de ani, dar extrem de actual astăzi, când tot mai mulți oameni petrec ore întregi așezați, în fața calculatorului sau a telefonului: „mens sana in corpore sano” – o minte sănătoasă într-un corp sănătos.
Din perspectiva sa de medic, a văzut de nenumărate ori cât de mult ajută mișcarea în procesul de recuperare al pacienților. „Vă spun asta din experiența unui doctor care a văzut oameni suferinzi și care au văzut că se pot recupera dacă fac gimnastică, dacă fac sport, dacă fac fizioterapie. Este cu atât mai valabil cu cât înaintăm în vârstă. Când suntem tineri, toți avem energie”, explică acesta.
Mesajul său este că obiceiurile sănătoase formate din copilărie pot avea beneficii pe tot parcursul vieții. Nu este nevoie de performanțe sportive deosebite, ci de constanță și de alegerea unei activități potrivite: mers pe bicicletă, dans, înot, baschet, fotbal sau tenis.
Secretul este plăcerea, nu obligația
Pentru profesorul Săndesc, cheia este simplă: sportul nu trebuie privit ca o corvoadă, ci ca o sursă de bucurie. „Este important să găsești plăcere în ceea ce faci. Asta este secretul. Fă mișcarea care-ți place”, spune el.
Chiar și la începutul unor antrenamente noi, efortul poate fi dificil. „Eu nu vin aici din obligație. La început doare, la început simți doar febra musculară. Dar apoi simți beneficiu, simți endorfinele, simți plăcerea și devine un soi de dependență pozitivă”, mărturisește medicul.
Niciodată nu e prea târziu pentru ceva nou
Deși practica deja ping-pong și fotbal, profesorul a simțit nevoia unei provocări suplimentare și a decis să înceapă antrenamente de fitness cu un instructor. „Cred că este foarte, foarte util, foarte important. Cred că e una din cele mai bune investiții pe care le poți face, să faci fitness cu profesor”, afirmă el.
Exemplul său arată că descoperirea unor activități noi nu are limită de vârstă. Pentru copii, avantajul este și mai mare: pot experimenta mai multe sporturi până găsesc activitatea care li se potrivește cel mai bine.
Mișcarea aduce beneficii multiple: oase și mușchi sănătoși, coordonare, echilibru, somn mai bun și ocazia de a petrece timp activ alături de prieteni. De asemenea, contribuie la prevenirea problemelor de sănătate asociate sedentarismului.
Îndemnul profesorului Dorel Săndesc rămâne simplu și valabil pentru toți: „Faceți gimnastică pentru sănătatea voastră!”
Managerul Spitalului Județean din Timișoara, prof. dr. Dorel Săndesc, arată la 67 de ani că mișcarea nu are vârstă. Medicul joacă fotbal, ping-pong și a început recent fitnessul, transmițând un mesaj simplu despre bucuria sportului practicat cu plăcere. Joacă ping-pong și fotbal, iar de curând a adăugat antrenamente de fitness cu un instructor. Că este esențial să găsești o activitate fizică pe care o faci cu plăcere, nu din obligație, pentru a o putea practica constant. Pentru că ajută la menținerea sănătății, la recuperare după probleme medicale și la păstrarea energiei, conform experienței medicale a profesorului Săndesc.
Foto fr si main: Facebook Sandesc Dorel Întrebări frecvente despre Sport
1. Ce sporturi practică prof. dr. Dorel Săndesc?
2. Care este mesajul său principal despre sport?
Peste 540 de școli din România au aplicat pentru programul Doers School, inițiat de Let’s Do It, Romania!
La doi ani de la lansare, SABON RECycle se extinde la nivel național
Radisson Blu Hotel, București, obține pentru al doilea an consecutiv certificarea Safe | Hotels la nivel Executive
3. De ce este importantă mișcarea pe măsură ce înaintăm în vârstă?
Mi-am făcut un obicei din a spune cele mai crude adevăruri în glume și metafore. Poate că uneori acestea par a fi ascunse în spatele unei formule sofisticate, dar, în esență, sunt simple. Acest lucru este valabil...
Ministerul Educației cercetează sursele birocrației din școli, pentru a ușura munca profesorilor
Ministerul Muncii clarifică drepturile financiare majorate pentru elevii cu CES și handicap
Comisia Europeană cere statelor membre planuri clare de reformă în educație
Olimpiadele naționale vor fi găzduite de universități începând din 2027