17 Aprilie 2022 publicat în Sanatate 28 share-uri

Ca și în cazul oricărei proceduri, există argumente pro și contra pe care va trebui să le analizezi înainte de a decide că legarea trompelor este cea mai bună soluție pentru corpul tău.

Dacă a sosit momentul deciziei de a nu a mai face copii, atunci poate te-ai gândit să iei în considerare o formă permanentă de control al sarcinii. Fiecare femeie are un motiv diferit pentru a alege o procedură permanentă, cum ar fi legarea trompelor uterine, ca formă de control. Unele femei pot avea riscuri pentru sănătate odată cu instalarea unei posibile sarcini, iar altele nu doresc să transmită o tulburare genetică pe care ea sau partenerul lor o poartă. Legarea trompelor uterine poate fi o opțiune excelentă dacă nu îți dorești o sarcină.

Ca și în cazul oricărei proceduri, există argumente pro și contra pe care va trebui să le analizezi înainte de a decide că legarea trompelor este cea mai bună soluție pentru corpul tău.

Dr. Silviu Iștoc, șef de secție obstetrică-ginecologie în cadrul Medicover Hospital, îți prezintă avantajele, dar și dezavantajele acestei forme permanente de control al sarcinii.

Ce este legarea trompelor uterine?

Această procedură este o intervenție chirurgicală care implică trompele uterine. Trompele uterine conectează uterul și ovarele și oferă o mică cale de trecere prin care ovulul este eliberat. Aceste tuburi sunt tăiate complet sau închise printr-un sigiliu al trompelor. Fără nicio cale către uter pentru a fi fertilizate de spermatozoizi, ovulele eliberate vor fi reabsorbite.

Avantajele legării trompelor uterine

Este o procedură permanentă. Acesta este un mare plus dacă nu dorești să ai copii sau dacă ai trecut deja prin sarcini și nu îți mai dorești alta.

Funcționează. Doar una din 200 de femei rămâne însărcinată după o operație de legare a trompelor. Adică mai puțin de 1%.

Nu îți afectează hormonii. „Nu îți va schimba menstruația și nu va aduce menopauză. De asemenea, nu provoacă efectele secundare pe care le fac pilulele anticoncepționale, cum ar fi schimbări de dispoziție, creștere în greutate sau dureri de cap sau cele cauzate uneori de steriltul intrauterin, cum ar fi crampe, menstruații mai abundente sau probleme menstruale. Spre deosebire de histerectomie, o legare atentă a trompelor lasă ovarul intact și capabil să continue să producă hormonii feminini necesari”, afirmă dr. Silviu Iștoc.

Riscul de a dezvolta cancer ovarian scade. Chiar dacă cancerul ovarian este mai puțin frecvent, acesta este încă a cincea cauză de deces cauzată de cancer la femei. Un motiv pentru scăderea apariției este că, de multe ori, acest cancer se dezvoltă în trompele uterine. Dacă tuburile sunt legate, cancerul are un parcurs mai dificil către ovar.

Dezavantajele legării trompelor uterine

Este permanent. Deși uneori poate fi inversat cu o intervenție chirurgicală, acest lucru nu este întotdeauna posibil. Doar aproximativ jumătate dintre femeile care fac o reversie sunt capabile să rămână însărcinate. Dacă nu ești sigură că nu vei dori niciodată să rămâi însărcinată, legarea trompelor nu este potrivită pentru tine.

Nu te protejează împotriva bolilor cu transmitere sexuală. Va trebui să folosești în continuare prezervative pentru a preveni bolile cu transmitere sexuală, inclusiv HIV.

Posibilitatea apariției sarcinii după o operație eșuată. Este rar, dar legarea trompelor poate eșua. Dacă tuburile tale nu sunt complet închise, poți rămâne însărcinată.

Există riscuri pentru operație. Problemele sunt foarte rare, dar acest tip de intervenție chirurgicală poate provoca sângerări sau îți poate afecta intestinul, vezica urinară sau vasele de sânge majore.

Legatura trompelor nu afectează corpul unei femei și nu schimbă experiența fizică în timpul sexului. Pentru multe femei, principalul beneficiu este că nu își mai fac griji cu privire la o posibilă sarcină.

* Silviu Iștoc este șef de secție obstetrică-ginecologie în cadrul Medicover Hospital și coordonator al Compartimentului pentru Sarcina Incipientă. Cu o formare în Germania, Doctorul Silviu Iștoc s-a întors acasă, pentru a ajuta pacientele din România, să aducă pe lume copii sănătoși.

Foto fr si main: megaflopp /Shutterstock


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri