6 Aprilie 2021 publicat în Sanatate 5 share-uri

Două dintre cele mai utilizate investigații la nivelul sânilor sunt ecografia mamară și mamografia. Pentru că sunt foarte des folosite, este necesar să știm care sunt diferențele între acești termeni și cum sunt ei înțeleși de către pacienți.

În general, ecografia este percepută ca tehnică imagistică fără mare acuratețe a detaliilor, iar mamografia este privită ca procedură de investigație imagistică mai intruzivă, dar cu scanare în profunzime. Iată ce trebuie să știi despre cele două investigații medicale.

Ecografia mamară

Ecografia mamară reprezintă o tehnică imagistică de investigare a glandei mamare neinvaziva. Prezintă avantajul că nu emite radiații, așa că se pot realiza mai multe ecografii pe parcursul unui an, fără risc suplimentar de iradiere.

O ecografie mamară oferă detalii utile în formularea diagnosticului: delimitarea, dimensiunea și localizarea de formațiuni suspecte la nivelul sânului.

Este indicată efectuarea unei ecografii mamare în zilele 3-12 din ciclul menstrual, când sensibilitatea sânului începe să scadă. Reține că există și ecografii cu substanță de contrast pentru observarea fluxului sanguin de la nivelul tumorilor mamare. În plus, prin ecografie mamară, se pot depista modificări apărute în structura sânului, se pot decela chisturi sau noduli mamari pentru care sunt necesare investigații suplimentare, precum mamografia.

Mamografia

Mamografia reprezintă o tehnică imagistică de investigație pe baza unei emisii de raze X prin care se observă malformații, formațiuni tumorale benigne sau calcifieri la nivelul sânului. Toate femeile de peste 45 de ani trebuie să efectueze, anual, o mamografie în București sau în alt oraș din țară, pentru depistarea precoce și tratarea eficientă a problemelor da sănătate care apar după această vârstă.

Mamografia poate fi ea însăși un factor de risc, dacă este efectuată cu o frecvență crescută, pentru că pacienta este expusă la radiații. De aceea, până la vârsta de 45 de ani, nu ar trebuie efectuate mamografii decât la recomandarea medicului specialist și dacă există motive speciale: suspiciuni de formațiuni tumorale sau istoric de cancer în familie.

Complementarități între ecografia mamară și mamografie

Ecografia mamară, denumită și ecografie de sân, se bazează pe ultrasunete nonradiante, în timp ce mamografia se realizează prin raze x, care au un nivel mediu de iradiere. Orice doamnă sau domnișoară poate efectua, la orice vârstă, o ecografie mamară, în schimb mamografia este recomandată, anual sau la doi ani, doar femeilor de peste 45 de ani.

Ecografia mamară permite vizualizarea ganglionilor axilari, sub și supraclaviculari și a leziunilor. În plus, ajută la evaluarea leziunilor nespecifice, incerte mamografic. La mamografie, pot fi vizualizate semne precoce dar nespecifice, de malignitate.

Ecografia mamară nu prezintă riscuri pentru femeile gravide, în timp ce o mamografie nu este recomandată în perioada sarcinii.

Mamografia poate detecta masele solide de la nivelul sânului, în comparație cu ecografia, cu ajutorul căreia se poate vedea masa lichidiană de la acest nivel sau fluxul sanguin de la nivelul sânului. De aceea, ecografia mamară reprezintă o tehnică adjuvantă pentru mamografie.

Foto fr si main: De la Gorodenkoff /Shutterstock


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri