21 Noiembrie 2022 publicat în Psihologie 21 share-uri

Secretele străvechi adesea rămân pierdute în trecutul întunecos. De obicei, nu este nimeni care să ducă mai departe moștenirea. Cu toate acestea, poporul Hawaiian a trecut de astfel de bariere, iar în secolul XXI putem adopta un stil de viață vechi de peste 35.000 de ani, care nu ar putea fi mai actual. Huna este eticheta modernă a unei culturi Hawaiiene străvechi, una dintre primele învățături ale omenirii și  probabil cea mai veche artă și știință a dezvoltării spirituale și vindecării.

Legenda insulelor Hawaii începe cu căpitanul Hook care a descoperit fiecare insulă în parte, și de fiecare dată când întreba localnicii unde locuiesc, aceștia ziceau Hawaii - de unde și numele arhipelagului. De fapt, Hawaii nu este doar un loc pe care vrei să-l vizitezi cu ardoare din lista de dorințe. Este un loc în interiorul tău, oriunde te-ai afla - la asta se refereau localnicii. „Ha” înseamnă respirație, „wai” înseamnă apă, dar este și un cod pentru „Mana” sau energia vieții, iar „‘i” înseamnă suprem. Adică, locul din interiorul tău, unde locuiești, numit Hawaii înseamnă „Locuiesc în energia supremă a vieții la care am acces cu fiecare respirație, oricând, oriunde.

Cele mai puternice tehnici din Huna sunt respirația și meditația. O altă legendă spune că atunci când primii misionari albi au venit în insulele Hawaii, băștinașilor li s-a părut că este ceva ciudat la ei. Ulterior, suspiciunea li s-a confirmat: nu respirau. Bine, respirau, dar superficial, nu așa cum o făceau Hawaiienii. Aceștia din urmă au fost supărați și i-au numit pe misionari Hoale (Ha = respirație și ole = lipsă). Poporul Hawaiian știe de zeci de mii de ani că cel mai rapid mod de a ne schimba starea emoțională, de a deveni calmi, echilibrați și centrați constă în schimbarea modului de respirație.

Meditațiile din Huna sunt multiple, cu efecte foarte puternice, care activează diverse părți ale corpului pe lângă părți ale inconștientului. Meditația este una dintre cele mai străvechi modalități cunoscute pentru om pentru transformarea în bine a stării sale mentale, a condiției fizice și a circumstanțelor exterioare, dar și pentru explorarea tărâmului experiențelor transversale. A fost și este folosită de mii și mii de ani de către toate tradițiile spirituale și în toate organizațiile ezoterice din lume. Pentru mulți, interesul de bază în noțiunea de meditație este „a te gândi la”. Dar, în practică, este mai complicat de atât. În sistemul Huna, populația Kahuna folosește ambele metode de meditație - pasivă și activă - într-un procedeu cu 4 pași.

Pe insulele din Pacific, influențate de o lume de mare și nisip, vulcani și palmieri, uragane și brize blânde, calea străveche Huna a trecut testul timpului. Este o practică atât de puternică și atât de practică încât funcționează la fel de bine în vremurile moderne ca și în trecutul cețos. Această cale se bazează pe 7 principii de bază:

IKE – Lumea este ceea ce crezi tu că este.

KALA – Nu există limite. Totul este posibil.

MAKIA – Energia curge acolo unde se îndreaptă atenția.

MANAWA – ACUM, este momentul puterii.

ALOHA – A iubi înseamnă a fi fericit.

MANA – Puterea vine din interior.

PONO – Eficacitatea este măsura adevărului.

Accesarea acestor principii de viață și trăirea în conformitate cu acestea facilitează un potențial imens de relansare a vieții și de a scoate la lumină adevăratul potențial al fiecărui individ.

Un alt secret al poporului Hawaiian are ca titlu „3 minți, 4 corpuri”. Practica Huna știe de zeci de mii de ani că oamenii au mai mult de o minte, și anume trei - mintea conștientă, mintea inconștientă și mintea supraconștientă. Fiecare dintre aceste minți are un corp atribuit - corpul emoțional este casa minții inconștiente; corpul psihicului este casa minții conștiente; corpul spiritual este casa minții supraconștiente; corpul fizic. Fiecare minte controlează corpul în care locuiește.

Acum că știm asta, cum le aducem în echilibru? Gina Veveriță, master trainer NLP si inițiată în Huna de mai bine de 9 ani, te invită să descoperi „secretul” împuternicirii și conectării cu sinele care a rezistat testului timpului de peste 35.000 de ani.

“Știu la ce te gândești: „Hawaii sunt insulele cu plaje superbe. Ce legătură au cu dezvoltarea personală?”. Ei bine, cred că răspunsul parțial este în rândurile de mai sus. Completarea o vei afla în perioada 9-12 Decembrie 2022, în cadrul unui ReTreat de Huna. Când am descoperit Huna am simțit ca sunt mai aproape de adevărul personal. Inițierea în această practică a fost o poartă prin care m-am conectat cu linia descendenților… o activare a capacității de a folosi simbolurile și energia. De când am integrat Huna în viața mea, gândirea mea e mai clară, se bazează pe principiile atât de simple și, totuși, profunde ale Huna. Îmi aliniez vibrația imediat ce conștientizez că e necesar. Orice gând se manifesta aproape instantaneu. Fac totul cu integritate, cu dragoste păstrându-mi granițele personale.”

ReTreatul “Principii și practici străvechi pentru conectarea la forța vitală a vieții” este o călătorie sufletească de transformare profundă, oferindu-ți prilejul de a-ți schimba viața. Este o experiență unică în România, care până acum putea fi trăită doar dacă te urcai în avion și călătoreai până la celălalt capăt al lumii.

“Huna răspunde la întrebări profunde, silențioase, dar persistente, ale vocii interioare: Sunt cu adevărat fericit(ă)?; Care este sensul vieții mele?; Trăiesc așa cum ar trebui?; Ce fac cu viața mea?; De ce mă aflu aici, în situația actuală?. Răspunsurile la aceste întrebări, întrebările vocii interioare nu sunt un răspuns al erei moderne, cu siguranță – Google nu știe tot. Da, există cărți, filme, exerciții, ba chiar și aplicații care ajută la calmarea minții. Adică ajută la tratarea „simptomelor”, nu cauzei. Dar adevăratul răspuns stă în practici străvechi, pierdute în ritmul alert al vieții secolului XXI. Sunt onorată că pot să îți împărtășesc secretul după care poporul Hawaiian trăia și la care acum avem acces: „Nu face rău niciodată. Ajută întotdeauna.” - Gina Veveriță, master trainer NLP.

Dacă și tu rezonezi cu această deviză, te poti înscrie la ReTreatul de Huna ce va avea loc intre 9-12 decembrie 2022 la Forest Villa Cisnădioara, jud. Sibi, un loc de poveste, creat special pentru evenimente de dezvoltare personal.

Acest retreat a fost conceput pentru a-ți oferi tot ce ai nevoie pentru a-ți crea și a-ți urma calea ta unică în viață. Te asteaptă un atelier intens de 3 zile condus de Gina Veveriță în cadrul caruia vei învăța acest nou set de abilități importante de la un trainer inițiat de Dr. Tad James. In plus vei primi propriul tau manualul Huna care să te însoțească atât în timpul retreat-ului, cât și ulterior, pe măsură ce practici și integrezi această învățătură puternică în viața de zi cu zi.

Mai multe detalii despre cum te poți înscrie la retreat, inclusiv programul și temele zilnice, și pe nlpdiscovery.ro/retreat-huna/. Locurile sunt limitate. Descoperă practica Hawaiană Huna și reconectează-te, re-energizează-ți întreaga ființă – fizic, mental, emoțional și spiritual!

Despre Gina Veveriță - Master Trainer în NLP, Trainer TLT®, Coaching și Hipnoză.

A studiat timp de 7 ani la școala Tad James Co, din Las Vegas, SUA și are o experiență de peste 10 de ani în care aplică NLP la nivel internațional. Este certificată Master Trainer în NLP și Trainer TLT, Coaching și Hipnoză, este life și business coach, a călătorit în lumea întreagă și are o cunoaștere vastă a comportamentelor din diferite culturi este pasionată de șah, a practicat acest sport timp de 20 ani în competiții internaționale. A desfășurat cursuri de formare în multe companii importante din țară și este antreprenor de succes din 1995.


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri