Multe femei se confruntă cu vârfurile despicate, iar una dintre cele mai eficiente și rapide soluții este tunderea acestora. Însă, chiar dacă apelezi la getsurile radicale, asta nu înseamnă că părul este mai sănătos. În continuare, el va avea nevoie de o rutină sănătoasă pentru a preveni deteriorarea părului.

Comunicat de presa

Cum prevenim vârfurile despicate?

Folosește balsamul pentru păr la fiecare spălare

”Este crucial să aplici un tratament de hidratare de fiecare dată când îți speli părul. Cu cât vârfurile sunt mai hidratate și hrănite, cu atât sunt mai protejate în fața factorilor care îl agresează”, ne explică Cristina Scrisu, stilist Wella Professionals. Propunerea mea? ”Încearcă produsele din colecția Fusion precum șamponul Intense Repair Shampoo, care îndepărtează delicat toate impuritățile și îți netezește vârfurile sau masca Intense Repair care conține aminoacizi ce ajută la repararea părului deteriorat”, punctează specialista.

Piaptănă părul de la vârfuri spre rădăcină

Da, piaptănă părul de la vârfuri spre rădăcină dacă vrei să eviți ruperea lui. Încearcă mai întâi să-l descurci de la vârfuri, apoi treptat urcă spre rădăcină. Poți încerca această tehnică și în timp ce aplici balsamul sau masca pentru păr. Aplică tratamentul pe părul umed, apoi descurcă-l cu pieptănul de la vârfuri spre rădăcină.

Evită să-ți prinzi părul strâns în coadă

”Deși coada este una dintre coafurile care se realizează cel mai ușor, fii atentă! Atunci când părul este strâns prea tare, acesta suferă o traumă, iar astfel se produce ruperea și despicarea lui. Atunci când se poate, poartă părul desprins sau înlocuiește elasticul de păr cu unul moale sau cu o clamă”, ne atenționează Cristina Scrisu de la Wella Professionals România.

Folosește protecție termică

Vârfurile despicate apar atunci când părul este slăbit și deteriorat, ceea ce înseamnă că firul de păr a fost supus unor agresiuni. Vinovatul principal? Căldura produsă de instrumentele de styling. Prin expunerea părului fragil la temperaturi crescute, cantitatea de uleiuri naturale, prezente pe firul de păr este redusă, iar din acest motiv trebuie să aplici protecție termică, indiferent dacă îți usuci părul sau îl coafezi.

Cum ascundem vârfurile despicate?

Aplică o cremă de styling pe părul umed

O cremă hidratantă acționează ca un lipici temporar pentru vârfuri. Aplică produsul înainte de a usca părul și bucură-te de aspectul lucios pe care-l capătă. Dacă folosești surse de căldură, asigură-te că aplici ca bază protecția termică EIMI Thermal Image, apoi EIMI Flowing Form pe lungimi și vârfuri.

Folosește un ulei de păr pentru a netezi vârfurile

Odată ce părul este uscat, folosește un ulei pentru păr care să hidrateze vârfurile. Optează pentru Oil Reflections Luminous, care are la bază uleiuri din semințe de macadamia și avocado.

Aplică fixativ

Părul se mai electrizează uneori, iar acele fire rebele ne pot da bătăi mari de cap. Aplică puțin fixativ pe o perie și aranjează-ți părul.

Cum scăpăm de vârfurile despicate?

Singura și cea mai eficientă modalitate de a scăpa de vârfurile despicate este de a le tunde. Indiferent de cât de mult trebuie să tai din el, o nouă tunsoare va fi benefică pentru sănătatea firului de păr.


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri