În pragul sărbătorilor de iarnă, Kaufland România se alătură voluntarilor de la Asociația SNK în campania umanitară „Bunicii Noștri”, prin intermediul căreia au fost distribuite pachete cu alimente și produse de igienă în cantitate totală de 15 tone. Acestea au venit în sprijinul a 500 de persoane vârstnice din mai multe comunități, la nivel național.

Comunicat de presă

În săptămâna 13-19 decembrie, cu sprijinul a 70 de voluntari din toată țara, au fost pregătite și distribuite un număr de 1500 de sacoșe, pentru a readuce spiritul Crăciunului și speranța în casele bătrânilor din medii defavorizate. Acestea au fost transportate către punctele de lucru Romstal din țară și preluate de voluntarii de la nivel local.

Astfel, peste 25.000 de produse alimentare, produse de igienă personală și de îngrijire a casei au fost primite cu bucurie de 500 de persoane vârstnice vulnerabile, din 50 de localități din București și județele Ilfov, Neamț, Ialomița, Sibiu, Prahova, Brașov, Gorj, Alba, Bacău, Giurgiu, Cluj, Vâlcea, Dolj, Dâmbovița, Suceava, Bistrița și Argeș.

„Așa cum facem deja de câțiva ani, în preajma sărbătorilor ne gândim la cei care au cea mai mare nevoie de noi: bătrânii vulnerabili, care nu au acces la alimentele și produsele de bază, atât de necesare. Suntem bucuroși că, alături de Asociația SNK și voluntarii implicați, putem aduce o alinare și o bucurie în casele acestora în pragul Crăciunului. Cea mai mare împlinire vine odată cu zâmbetul sincer cu care ne întâmpină acești bătrâni, iar prin acțiunile noastre, sperăm să devenim un exemplu pentru oricine se poate implica”, declară Katharina Scheidereiter, Manager CSR Kaufland România.

„Bunicii Noștri” este un proiect al Asociației SNK, care din 2020 asigură recurent alimente și produse de igienă persoanelor în vârstă și persoanelor din medii defavorizate. Prin implicarea voluntarilor în toate etapele, de la pregătirea pachetelor, până la livrarea individuală, proiectul funcționează ca o rețea socială națională, ce acționează în beneficiul celor care au nevoie de ajutor. Proiectul se bucură de sprijinul logistic al Romstal România.


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri