Ajuta-l pe Bogdan Mihai Radu sa picteze din nou!

12:08, 31 August 2010 publicat în Lifestyle

Destinul lui Bogdan Mihai Radu este sa arate oamenilor o alta fateta a realitatii prin intermediul culorilor si a formei, sa inspire si de ce nu sa aduca speranta acolo unde ea nu mai exista. Adu-i si tu speranta! Ajuta-l pe Bodgan Mihai Radu sa dea viata din nou panzelor!

Bogdan Mihai Radu este un artist. Si cu asta cred ca am spus totul. Nu imi amintesc exact in ce imprejurare ne-am cunoscut. Stiu doar ca i-am admirat lucrarile pe facebook, am scris o poveste inspirata de una dintre picturile sale si i-am luat un interviu. Dupa toate acestea s-a nascut o frumoasa prietenie. Il admiram si il admir pentru devotamentul, demnitatea si constanta cu care picteaza. Acesta este destinul lui: sa arate oamenilor o alta fateta a realitatii prin intermediul culorilor si a formei, sa inspire si de ce nu sa aduca speranta acolo unde ea nu mai exista.

De curand, insa, destinul i-a pus o piedica in calea infaptuirii acestui dar cu care Dumnezeu l-a inzestrat. A fost diagnosticat cu poliradiculonevrita acuta, o boala rara care afecteaza nervii si radacinile nervoase, provocand in principal paralizia membrelor.

Momentan Bogdan se afla internat in sectia de neurologie a spitalului Universitar Bucuresti, iar echipa de medici care se ocupa de el afirma ca tratamentul este unul indelungat, care implica multe proceduri si investigatii si ca vindecarea poate fi completa sau partiala in functie de pacient.

Acum i se administreaza intravenos tratamentul cu imunoglobulina umana normala, tratament inceput in data de 26.08.2010. Costurile nu sunt decat partial suportate de stat, un singur flacon costand 2800 RON, iar in acest moment nu se stie pentru cat timp va trebui sa il urmeze. Dupa aceasta prima parte a tratamentului, vor urma alte investigatii si analize + recuperarea muschilor prin gimnastica medicala. Simultan i se vor administra vitamine si alte medicamente mai “usoare” pentru a i se intari sistemul imunitar.

Bineinteles ca toate costurile acestor investigatii, interventii sau recuperari vor trebui suportate de Bogdan Mihai Radu. Noi, prietenii lui, incercam sa il ajutam atat cat putem, insa din pacate, suntem prea mici pentru un obstacol atat de mare. 

Ne-am gandit, insa, ca tu, cel care il cunosti deja, pe el sau pe picturile lui, sau tu, cel care acum ii afli pentru prima data povestea si talentul, ai putea sa il ajuti. Cu cat si ce poti: o suma de bani, o incurajare, un sfat, orice. Pentru ca in astfel de momente si cel mai mic gest conteaza. 


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri