Afaceristul Caius Covrig și-a luat o mică pauză de la îndatoririle de business și a plecat într-o vacanță de 7 zile, chiar în Thailanda. Tânărul nu s-a dus singur pe tărâmuri exotice, ci și-a luat cu el iubita, pe frumoasa Teodora. Afaceristul își încarcă, astfel, bateriile pentru că urmează o perioadă extrem de încărcată din punct de vedere business, și aici ne referim, desigur, la inaugurarea hotelului de 5 stele din Bușteni, al treilea lui mare proiect antreprenorial.

„Dragilor, vă pup și vă urez tot binele din lume. Eu am decis să plec pentru câteva zile în Thailanda, alături de Teo. Am simțit nevoia să-mi reîncarc bateriile după această perioadă extrem de agitată pe care am avut-o. Recunosc că mă resimt puțin după finalul anului trecut, amenajarea și deschiderea locației de tip restaurant & lounge din Brașov, dar și ultimele detalii ale hotelului de 5 stele pe care, foarte curând, îl voi deschide în Bușteni, acesta fiind, pot să spun sincer, proiectul vieții mele. De astăzi, o să vă țin la curent cu activitatea mea, de vacanță, prin intermediul Instagramului și al Tik Tok-ului. Vă aștept acolo!”, transmite Caius Covrig urmăritorilor lui.

Ne amintim că omul de afaceri Caius Covrig se apropie de finalizarea celui mai important proiect pe care l-a programat a fi gata în acest an. Vorbim, desigur, despre Kayus Luxury Hotel, un hotel de 5* cu o priveliște absolut fabuloasă și cu o arhitectură unică în România. Antreprenorul declară că hotelul, situat pe Valea Prahovei, va avea cele mai mari geamuri din România, iar camerele vor fi dotate și utilate conform celor mai înalte standarde în domeniu.

„Suntem tot mai aproape de finalizarea Kayus Luxury Hotel, proiectul de 5 stele pe care-l construiesc acum la Bușteni. Vorbim despre o locație absolut fantastică, despre un hotel care va avea terase de peste 40 de mp, unitate de cazare în care camerele vor avea jacuzzi, saună, băi full din sticlă, wine bar, șemineu, private chef. În plus, pe lângă toate aceste beneficii care țin de confortul fizic, dacă vreți, priveliștea este una fabuloasă, cu munții Bucegi care se ridică impozanți în fața ochilor tuturor celor care vor alege să se cazeze la noi.”, declară omul de afaceri, Caius Covrig.

Investitor cu experiență în zona HORECA, Caius Covrig și-a obișnuit deja clienții, dar și partenerii de afaceri, cu stilul lui de a face business. Serviciile pe care le oferă sunt de 5 stele, de la zona de acomodare organizată în Kayus Boutique Hotel din Bușteni, până la meniurile servite în locația de tip restaurant & lounge, aici includem Kayus Lounge Brașov. Afaceristul nu face rabat de la nimic, pentru că-și dorește ca brandul Kayus să pună România pe harta turistică mondială.


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri