Iubire versus neiubire. Cât de periculoasă este simularea iubirii și cât de vindecătoare pot fi sentimentele sincere față de cel de lângă noi, ne povestește Ana Maria Ducuță

19 Aprilie 2022 publicat în Lifestyle 574 share-uri

Iubire versus neiubire este penultima carte lansată de autoarea Ana Maria Ducuță, o carte ce are în prim plan un subiect extrem de căutat, dezbătut și de multe ori, pus sub semnul îndoielii: iubirea și lipsa acesteia.

Iubire versus neiubire este penultima carte lansată de autoarea Ana Maria Ducuță, o carte ce are în prim plan un subiect extrem de căutat, dezbătut și de multe ori, pus sub semnul îndoielii: iubirea și lipsa acesteia.

Sigur, cu toții credem că știm să iubim, unii dintre noi putem chiar paria pe iubirea celorlalți pentru noi, facem compromisuri (din iubire, spunem), iertăm (chiar și cele mai îngrozitoare lucruri, tot din iubire,nu?), ne bazăm pe poveștile de dragoste auzite de când eram copii și ne imaginăm viața ca fiind un basm cu feți frumoși și domnițe care se sacrifică în numele iubirii.

Totuși, dacă iubirea înseamnă mai mult decât a te lăsa pe locul 2, 3, 100 și a rămâne conștient în prezent, punând în balanță valorile comune, nevoile și aspirațiile fiecăruia?

Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice. Test de iubire: Unde îți vei întâlni sufletul pereche în funcție de zodia ta? Când vei învăța lecțiile din trecut, vei cunoaște cea mai frumoasă și puternică poveste de iubire Horoscop Aprilie 2023: A doua lună a primăverii ne aduce putere interioară, transformare vindecătoare și iubire

Pentru unii poate suna extrem de ciudată ipoteza conform căreia o relație de iubire sănătoasă nu este o dramă pasională continuă, nu este un du-te vin-o în funcție de anotimp, nu este nici măcar acel hapily ever after. Asta pentru că iubirea conștientă se bazează pe echilibrarea nevoilor partenerilor, răbdare, sinceritate și găsirea de sine, înainte de a intra cu bocancii în viața altcuiva.

Iar acest lucru nu o spun eu, ci Ana Maria Ducuță, doctor în istorie, autor, ghid pentru suflete și om binecuvântat cu o experiență de viață din care a știut să extragă cu înțelepciune acele lecții importante pentru propria dezvoltare personală.

Iubire versus neiubire este o carte care cuprinde toate ideile pe care orice om ar trebui să le conștientizeze înainte de a pleca la drum într-o nouă relație, o scriere pe cât de ușor de citit, pe atât de transformatoare.

13 Mantre pentru a trăi fiecare zi cu liniște în suflet, gânduri pozitive în minte și iubire în inimă MiniGhid astrologic: 5+5 Calități și Defecte ale zodiei TAUR Te rog, lume, nu călca în picioare visele copiilor!

Cele 8 capitole au titluri ce evidențiază concepte importante ale celor două stări, care adesea pot fi ușor confundate, iubirea și neiubirea.

Ana Maria Ducuță ne vorbește în cartea sa despre sindromul băiatului mamei, iubirile toxice, trădarea și infidelitatea într-o relație, limbajul iubirii și energia sexuală, conceptul de iubire imposibilă și tot ce vine la pachet cu o relație neîmplinită.

Personal, capitolul meu preferat din cartea autoarei este „Unde se duc iubirile neîmplinite, gândurile nerostite și emoțiile neexprimate?”, asta pentru că, până la urmă, ideea de bază este aceeași: totul se întoarce acolo unde a fost creat. Iubirea nu se pierde, ci ajunge acolo unde a fost întâi simțită, în propriul suflet. Astfel că, dacă iubirea de sine nu există, iubirea față de partener va fi una extrem de problematică, iar șansele ca o relație să se transforme într-o legătură toxică sunt cu atât mai mari cu cât partenerii nu au o relație echilibrată și conștientă cu eul interior.

Nu meriți oameni nepregătiți să te iubească! Alege-te întotdeauna pe tine! Candela sufletului nostru este cea care trebuie să fie totdeauna aprinsă. Cuvinte pentru suflet de la Maica Gavrilia Papaiannis (de citit mai ales în postul Paștelui) Nu te mai mulțumi cu puțin! Meriți tot ceea ce este mai bun!

"Mai degrabă trebuie să vedem cum anume ne putem îndrepta către sufletul nostru, ce anume îi lipsește sufletului nostru și, mai ales, care sunt instrumentele pe care le avem la îndemână astăzi pentru a crește emoțional și spiritual și pentru a folosi la maximum tot ceea ce am trăit, am simțit, am gândit până în momentul prezent al vieții noastre, în absolut toate relațiile." (Iubire versus neiubire - Ana Maria Ducuță)

Cartea Iubire versus neiubire poate fi comandată de aici: https://bit.ly/394xsmp


Pasiunile mele eterne sunt scrisul, cititul și comunicarea. Îmi place să mă exprim prin scris la fel de mult cum îmi place să am o discuție reală, autentică cu cineva. Mă bazez pe emoții în orice domeniu aș activa și cred...

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri