Pe sotul meu l-am cunoscut in perioada facultatii. Era cu cativa ani mai mare decat mine. Imi placea la el siguranta cu care putea aborda orice subiect sau persoana ce i se pareau interesante. Cand mi-am dat seama ca imi face avansuri, am fost intimidata.

Omul are nevoie de o poveste pentru a invata sa isi traiasca viata. Psiholog Constantin Cornea

“Intotdeauna am crezut ca persoana cu probleme sunt eu. De fapt, asa am fost crescuta. Parintii nu au fost niciodata multumiti de mine, de rezultatele mele la invatatura, de prietenii pe care mi-i alegeam sau de modul in care incercam sa imi traiesc viata. Astfel viata alaturi de parinti m-a invatat ca nu sunt buna de mare lucru.

Pe sotul meu l-am cunoscut in perioada facultatii. Era cu cativa ani mai mare decat mine. Imi placea la el siguranta cu care putea aborda orice subiect sau persoana ce i se pareau interesante. Cand mi-am dat seama ca imi face avansuri, am fost intimidata. Nu imi venea sa cred ca ma place sau ca poate descoperi la mine si calitati. Pentru ca, in primii ani, stia sa imi vorbeasca despre mine intr-un mod in care nu mai vorbise nimeni. Pentru el eram frumoasa si desteapta.

In timp, fara sa imi dau seama, m-a convins sa stau acasa, pentru ca nu aveam nevoie de veniturile mele. Nu castigam foarte mult, dar imi placea ceea ce faceam si cred acum ca, daca nu il ascultam atunci, poate imi puteam face propria cariera. Eram apreciata la munca de sefi si colegi. Insa el a stat pe capul meu sa renunt la job spunandu-mi ca veniturile lui ne sunt indeajuns. Dupa o perioada, l-am ascultat si am ramas acasa.

Apoi am ramas insarcinata si am crezut ca, incet incet, ma voi obisnui cu viata de casnica. Insa sotul meu incepuse sa se schimbe dramatic. Venea acasa foarte tarziu, de obicei beat si facea scandaluri monstru din nimic. Ba nu ii placea mancarea pe care o facusem, ba nu ii calcasem bine camasile sau nu era indeajuns de curat in casa. Am crezut ca este doar o perioada de tranzit considerand ca este foarte stresat de la serviciu. Sau mai bine spus, speram.

relatie toxica, relatie abuziva

Foto: By Marjan Apostolovic /Shutterstock

Insa el nu s-a schimbat. Ba din contra. Timp de mai bine de 10 ani, atat cat are copilul acum, m-a umilit, m-a jignit, m-a injurat si de cateva ori chiar m-a lovit. Nu ii pasa daca este si copilul prin preajma, iar de mine nici atat. Nu intelegeam ce se intampla cu viata mea, unde gresisem si ce puteam face pentru a iesi din acest cosmar care parea fara sfarsit.

Incepand psihoterapia, am descoperit ca eu ramasesem o visatoare. Incercam sa vad in el tipul de care ma indragostisem candva, in timp ce el imi facea viata un cosmar. De ani de zile nu ieseam nicaieri, nu ne intalneam cu nimeni, nu venea nimeni la noi. Doar el pleca uneori in delegatii sau, cand erau anumite sarbatori, ma ducea in anumite cluburi sau restaurante unde, pentru cateva ore, parea inca mandru de mine. Ma lauda prietenilor lui si se comporta cu mine asa cum o facea la inceput. Odata ce se termina petrecerea, inca de pe drum, injuriile si amenintarile reveneau si mie nu imi venea sa cred cum putea trece atat de repede de la o stare la alta.


Vizionare placuta

Iti plac articolele Garbo?
Sigur o sa iti placa si pagina noastra de Facebook :)
Aboneaza-te la Garbo sau conecteaza-te prin Facebook pentru a primi periodic articole similare.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Jurnalul unei femei aflate intr-o relatie toxica.