Îndrăgostiții iernii

de Alexandra Șerban, viatanevindeca

Lasă-mă să îți ascult tăcerea. Și lăsă soarele iernii să ne vindece rănile cauterizându-le cu rece, gheață și fulgi de zăpadă. Putem oare compensa cu ceva de fiecare dată când greșim în alegerea noastră umană?

Cadouri, săruturi, îmbrățișări calde în nopți umede: de ploaie, lacrimi și recele îndepărtărilor. În viața asta avem câteva linii pe care vrem să le umplem, să le urmăm, să le ducem la capăt. Azi, aici, punem punct. Avem un nou început. De mâine.

Foto: Vladyslav Spivak /Shutterstock

Decembrie s-a obișnuit să fie al meu, acum al nostru. Alunecăm spre viață pe sănii și pe gheață.

Ne transformăm în oameni de zăpadă. Ne place să ne punem unul altuia fulare la gât, morcovi ascuțiți în loc de nas și nasturi cafenii pentru ochii noștrii plini de strălucirea sufletului.

Ne-am așteptat ca să fim întregi, asamblați de frigul ierni. La primăvară... ne vom topi?

Oricum ar fi, ne ținem de mâini, unul de altul- măturile de Halloweeen ne fac să fim mai vii și să credem în magie- împreunarea mâinilor e cu mult mult aer.

"Îmi place soarele acestui decembrie", îți spun.

Tu mă privești ciudat și pus pe înghețat glume și-mi spui: "Mie pământul, căci încă este cald de-nghețat ce e."

Vorbim limbi polare. Ne luăm strălucirea magică din stelele polare. Nopțile sunt întunecate. Scoatem abur.

Despre noi vor povesti bunicile celor mici, poveștile cu oameni de zăpadă.

Din doi bulgari dintr-o iarnă a apărut primul început al unei povești de dragoste cum nu s-a mai văzut.

Hai, vino-afară la zăpadă!

Foto homepage: Volodymyr Tverdokhlib /Shutterstock