O strigam si o numim in multe feluri, insa numai pe numele ei adevarat nu: paranoia, baliverna inventata de sexul slab, exagerare, isterie temporara de femeie nefericita, senzatia pe care o ai cand ceasul biologic te prinde din urma si te strange rau de tot cu usa, disperare sau "de ce altii, si nu eu". Puteti sa-i spuneti cum doriti, insa eu prefer sa-i spun pe numele ei de botez: teama de 30. De doua cifre, rotunde amandoua, care impreuna, dau o varsta si mai rotunda in fata careia ma inclin nu din veneratie, ci de frica.

O strigam si o numim in multe feluri, insa numai pe numele ei adevarat nu: paranoia, baliverna inventata de sexul slab, exagerare, isterie temporara de femeie nefericita, senzatia pe care o ai cand ceasul biologic te prinde din urma si te strange rau de tot cu usa, disperare sau "de ce altii, si nu eu". Puteti sa-i spuneti cum doriti, insa eu prefer sa-i spun pe numele de botez: teama de 30. De doua cifre, rotunde amandoua, care impreuna, dau o varsta si mai rotunda in fata careia ma inclin nu din veneratie, ci de frica. Si nu pentru ca peste cateva zile o sa implinesc venerabila varsta de 30 de ani sau pentru ca ma simt batrana. In niciun caz, nu...

Sunt tanara, frumoasa, de curand singura, la jumatate de cariera, inconjurata de prieteni minunati, insa ceva tot ma sperie. Oare viitorul? Nesiguranta lui? Faptul ca in loc sa vad in el raze de soare vad o fantoma a carei imagine ma bantuie ranjind uneori hidos, alteori frumos la mine, tinand ceasul in mana, doar ca sa-mi aduca aminte ca trebuie sa ma zbat si sa lupt mai mult? "Uite, nu vezi cum se scurge timpul?... Nu observi ca s-a dat startul cursei contracronomentru?" Nu, nu vad mereu. Nu atunci cand imi pun ochelarii si abordez indiferenta.

O prietena mai tanara a gasit repede explicatia pentru mine, reproducand niste cuvinte simple, dar memorabile ale unei alte prietene care tocmai implinise 20 de ani: “Am 20, dar imi este frica de pe acum de 30. Stii de ce? Intre 20 si 30 ai cele mai multe visuri de indeplinit in perioada cea mai scurta din viata ta. Nu cred ca e suficient sa sadesti pomul, sa zidesti casa sau sa construiesti copilul.

Ca sa sadesti pomul, trebuie sa ai curtea si gradina. Ca sa ai gradina, trebuie sa detii casa si terenul. Ca sa detii casa, in cazul in care nu te loveste vreun noroc chior si nu intalnesti un barbat iubitor, cu bani multi si dispus sa-i cheltuiasca, trebuie sa faci un credit generos pentru restul vietii tale si sa tragi la jug si munca din greu ca sa-ti achiti ratele pentru apartamentul dintr-un bloc-chibrit. Ca sa faci copilul, trebuie mai intai sa te asiguri ca i-ai gasit tatal potrivit, dornic sa te iubeasca tot restul vietii tale si atat de mult incat peste cativa ani sa nu se razgandeasca si sa i sa nazareasca din senin vreun divort.

Iti plac articolele Garbo?
Sigur o sa iti placa si pagina noastra de Facebook :)
Aboneaza-te la Garbo sau conecteaza-te prin Facebook pentru a primi periodic articole similare.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Cui i-e frica de 30?.