Pielea sensibila si subtire din jurul ochilor este cea mai afectata de primele semne ale imbatranirii. Ridurile fine, cearcanele sau pungile de sub ochi nu numai ca sunt inestetice, dar te pot face sa arati mult mai in varsta decat esti.
Daca vrei sa iti mentii ochii luminosi, iar pielea din jurul lor sa arate din nou ca la 20 de ani, iata cateva sfaturi utile si simplu de pus in practica:
Remedii naturiste contra cearcanelor
Contrar miturilor, nu doar persoanele care nu se odihnesc suficient au cearcane. Aparitia acestor semicercuri intunecate in jurul ochilor tine de mai multi factori genetici, de alimentatie sau de pigmentare a pielii. Aici gasesti mai multe remedii naturiste pentru cearcane, cu ajutorul carora poti reda luminozitatea chipului tau si poti arata reintinerita cu 10 ani. Dupa cum vezi, acolo gasesti si sfaturi utile pentru prevenirea cearcanelor, precum si mai multe tratamente pe termen lung pentru a combate aceasta problema inestetica.
Alimentatie bogata in fier
O deficienta de fier poate fi motivul pentru aparitia cearcanelor sau pungilor sub ochi, pe care nici cel mai bun concealer de pe piata nu le poate ascunde. O dieta echilibrata, plina de vitamine si minerale, in special fier, te poate ajuta sa iti recapeti luminozitatea in jurul ochilor. Include in meniul tau zilnic alimente precum spanacul, fasolea rosie si ciocolata neagra si vei vedea diferentele.
Foloseste un primer inainte sa te machiezi
Daca obisnuiesti sa te machiezi cu fard de pleoape, atunci ar trebui sa folosesti inainte un primer. De multe ori, fardul se acumuleaza in micile riduri fine din jurul ochilor si le face mai proeminente. Un primer hidrateaza pielea si fixeaza machiajul, asa ca vei scapa de aceasta problema de acum incolo.
Nu iti pensa excesiv sprancenele
Un semn clasic al imbatranirii este reprezentat de rarirea sprancenelor. In momentul in care iti pensezi sprancenele prea mult, privirea ta isi pierde din profunzime, iar aspectul chipului tau va fi unul imbatranit si tern. Lasa-ti sprancenele sa creasca, apoi da-le o forma mai bogata sau contureaza-le cu ajutorul unui creion, pentru a le scoate mai bine in evidenta.
Foloseste o crema pentru ochi
Hidratarea este un pas esential pentru prevenirea primelor semne ale imbatranirii. Iar cum zona ochilor este una foarte sensibila, iar pielea de aici este mult mai subtire, este important sa folosesti o crema special conceputa pentru ochi. Alege una sub forma de gel sau un ser special, care sa creeze si un efect subtil de lifting si vei observa cu ridurile fine sunt estompate sau dispar cu totul.
Elimina sarea din alimentatie
Sarea favorizeaza retentia de apa in organism si poate fi principalul motiv pentru care te trezesti cu ochii umflati dimineata si cu pungile de sub ochi mai proeminente. Pentru a preveni acest efect, nu consuma zilnic mai mult de o lingurita de sare sau 2.300 de miligrame.
Redu inflamarea ochilor cu pliculete de ceai verde
Atunci cand ai senzatia ca ochii tai sunt umflati sau ca pungile de sub ochi sunt mai vizibile ca oricand, incearca un truc simplu: pune la congelator niste pliculete de ceai verde umede, lasa-le cateva minute, pana se racesc, apoi aplica-le pe ochi. Compresa rece, alaturi de taninii si cofeina din ceaiul verde ajuta la reducerea inflamarii ochilor.
Sursa foto: Shutterstock /Copyright: sruilk
Investiție în viitor: EduAct amenajează curți de școală și grădinițe în mediul rural
Prof. Dr. Ruxandra Sinescu lansează programul RenYOU Aesthetics: consultații gratuite pentru proceduri chirurgicale non-estetice
3 noi terapii celulare aprobate de FDA. 74% dintre studiile aflate în desfășurare sunt dedicate oncologiei
Cancerul de sân triplu negativ (TNBC) în România. Sondaj: 7 din 10 paciente chestionate cu TNBC au până în 50 de ani