Acum suntem patru, el cu amanta si eu cu al meu. Ma simt exterioara lumii normale. Am stabilit niste reguli, daca le-as putea numi asa.

L-am cunoscut pe actualul meu sot in urma cu 17 ani si dupa 2 ani ne-am casatorit. Ne-am iubit ca doi nebuni sau cel putin asa credeam. Eram nedezlipiti si orice faceam eram impreuna, ne ascultam, ne iubeam, ne respectam. Dupa 4 ani a aparut in viata noastra o minuntatie de baietel. Ne-a luminat viata si ne-a unit in acele clipe. Toata atentia noastra era indreptata asupra lui. Bucuria si linistea din familia noastra s-au destramat, nu stiu de ce si cum dar tot ce ne lega si parea de neinvins s-a dus de rapa. Am plecat pentru doua luni din tara in interes de serviciu si la intoarcere nu am mai gasit nimic din ce fusese. Patratul conjugalEl a inceput sa lucreze mai mult, sa fie mai ocupat, sa vina din ce in ce mai tarziu acasa, sa nu mai vorbeasca cu mine cum obisnuiam. Era mai tot timpul stresat, mult prea obosit sa stea cu mine si orice era la TV era mai important. Intr-o zi am aflat, avea pe altcineva. Chiar o buna prietena il vazuse in oras cu o fata mult mai tanara. Inima mi-a fost sfaramata si am avut puterea sa nu-l infrunt, sa mai astept putin, poate era vorba de ceva trecator si nu era serios. Nu a fost asa, l-am urmarit, am cautat prin lucruri si am gasit un alt telefon. Incredibil, avea alt mobil de pe care ii dadea mesaje si vorbea cu ea. Deja mersese prea departe. Mi-am facut curaj si l-am intreabt daca are pe altcineva. Normal, a urlat la mine ca sunt nebuna, ca nu e are nicio relatie, ca e prea obosit, ca nu e in apele lui si asta nu inseamna ca ma insala. Am plans, am plans atat de mult in noaptea aia, parca ma uitam la el si nu-l recunosteam. Nu i-am spus ca-i citisem mesajele de amor. De mult nu-mi mai trimisese mie astfel de mesaje. Nu-l mai recunosc pe cel de langa mine , probabil ca nici nu l-am cunoscut vreodata cu adevarat. Intr-o zi am primit pe telefon un mesaj de la un numar necunoscut din partea amantei! Imi spunea ca in seara aceea cand il credeam la o intalnire de afaceri sotul meu era cu ea…Am sunat la acel numar dar era inchis. Explodam, totul se invartea in jurul meu. I-am spus de mesaje si de faptul ca fost vazut in oras si am si adaugat ca a fost vazut cand o saruta, chiar daca nu era asa, in speranta ca va recunoaste. Asta a si facut, a avut bunul simt sa spuna ce se intampla. M-a socat spunandu-mi ca totusi tine la mine si ca restul vietii vrea sa-l petrecem impreuna, doar ca simte nevoia de altceva. Cum sa simti ca vrei sa fii cu cineva dar sa fii cu alta femeie? E greu si destul de ciudat. De dragul baiatului am acceptat si cu speranta ca nu se va mai repeta, desi sufletul imi spunea ca ma amagesc. A trecut o perioada destul de lunga de cand am avut aceasta discutie cu el. Relatia noastra a inaintat in gol. Nimic nu s-a schimbat, am stat si am "inghitit"aceste jigniri sufletesti. Cutitul infipt in inima mea era de fiecare data rasucit in rana cand el lipsea de acasa. Vazand ca sotul meu se indeprteaza am recurs la ceva ce nu mi-as fi imaginat ca o sa fac, am iesit si eu cu alti barbati, nu stiu daca din curiozitate sau din nevoia de a plati cu acceasi moneda. Cert este ca la un moment dat am ajuns amandoi sa ne inselam reciproc. Viata parca deja bate orice film. Acum el este cu o fata, mult mai tanara. Nu stiu ce o fi si in capul copilei asteia de nu are un prieten de varsta ei si eu sunt cu un coleg de serviciu. Nu tin la acest coleg, dar uneori are puterea sa ma faca sa uit de tot ce mi se intampla. Petrec clipe placute cu el, doar ca in locul lui mi-as dori sa fie sotul meu,cel la care inca tin, cu bune si rele. Am discutat despre situatia actuala si nu stiu cum, dar am reusit sa "decidem" sa fim impreuna, cel putin teoretic vorbind, chiar daca avem si alte relatii in afara casniciei. Acum suntem patru, el cu amanta si eu cu al meu. Ma simt exterioara lumii normale. Am stabilit niste reguli, daca le-as putea numi asa. Eu ies cand vreau cu "prietenul" meu si el iese cu a lui cu anumite conditii: nu venim cu ei in casa si orice ar fi suntem alaturi de baiat si sarbatorile le petrecem in sanul familiei. Nu stiu care familie, deja nu mai stiu ce inseamna familie pentru el si nici pentru mine, m-a schimbat, m-a doborat si am ajuns de nerecunosut. Am ales un drum nesigur, el este pe alt un drum imi doresc din tot sufletul ca aceste drumuri sa se intersecteze. Nu-mi place sa renunt fara sa lupt. Nu pot. Nu concep asta, nu inca. Vreau sa fiu cu el si pentru mine fericirea fiului meu este mai presus decat orice. Il inteleg si nu-l inteleg. Inima mi-e impartita in doua, spre negare si spre acceptare. Viata a devenit un haos total si cu greu reusesc sa ma desprind din tot acest patrat conjugal. Afirm ca-l inteleg pentru ca in orice relatie apare monotonia si acea dorinta de a stii cum este cu altcineva. Nu stiu cum sa lupt sa fim ce eram, acel intreg de nedespartit. Ce ar trebui sa fac, chiar am nevoie de ajutorul, sfatul, sprijinul vostru. Experienta este o buna lectie de viata desi implica riscuri extrem de mari. Am momente cand ma gandesc la divort, insa poate o sa fac asta doar daca fiul meu va fi in regula si voi gasi pe altcineva care sa merite. Pana atunci eu si sotul meu ne traim separat dar impreuna vietile. Ana S.


Vizionare placuta

Aboneaza-te la Garbo sau conecteaza-te prin Facebook pentru a primi periodic articole similare.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Patratul conjugal.