IN ACEST ARTICOL:

Eleganța muzicii clasice italiene cucerește scena Ateneului Român, sâmbătă, 15 noiembrie, cu prilejul unui concert extraordinar susținut, în premieră în țara noastră, de Orchestra da Camera di Mantova – una dintre cele mai rafinate și apreciate formații camerale europene.

Sub bagheta maestrului Carlo Fabiano, cofondator, director artistic și concertmaestru al ansamblului, Orchestra da Camera di Mantova va oferi un program de o frumusețe rară, ce va purta publicul prin pagini semnate de Vivaldi, Rossini, Mozart și Ceaikovski.

Alături de cei peste 20 de membri ai orchestrei, pe scena Ateneului Român se va afla, de asemenea, violoncelistul și pianistul Stefano Guarino, un artist italian de o sensibilitate aparte, care va aduce în fața publicului bucureștean emoționanta lucrare a lui Gioachino Rossini – „Une larme” (O lacrimă), o piesă de o delicatețe tulburătoare, în care timpul pare să se oprească pentru a lăsa loc frumuseții pure.

Programul concertului include opere, precum: Antonio VivaldiConcert în La major pentru orchestră de coarde, RV 158; Gioachino RossiniUne larme (O lacrimă) pentru violoncel și orchestră de coarde; Wolfgang Amadeus MozartDivertimento în Re major, K. 136; Piotr Ilici CeaikovskiSerenadă pentru orchestră de coarde în Do major, op. 48

Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice. Spray de corp răcoritor din ingrediente naturale: prospețime de până la 6 ore și hidratare delicată Cu Venus în Balanță, 3 zodii au mega șanse să își întâlnească dragostea până pe 10 septembrie (și chiar să se căsătorească) 3 idei de pachet pentru serviciu care se pregătesc seara și rămân gustoase până la prânz

Pentru publicul din România, concertul reprezintă o ocazie rară de a descoperi talentul unui ansamblu care, de peste patru decenii, încântă audiențele din cele mai prestigioase săli ale lumii.

Ultimele bilete pentru concertul de la Ateneul Român sunt disponibile pe Eventim.ro, la preț redus, - 25% în oferta Black Friday). Prețurile biletelor pornesc de la 112 lei și cresc în funcție de categoria de loc până la 219 lei, categoria VIP fiind deja sold-out.

Orchestra da Camera di Mantova este considerată un veritabil ambasador al spiritului italian în muzica de cameră. În 1997, criticii muzicali italieni i-au acordat prestigiosul Premiu „Franco Abbiati” pentru „capacitatea de a reuni, la cel mai înalt nivel interpretativ, tradiția instrumentală italiană și repertoriul clasic”.

Copilul nu își termină niciodată ce începe: de ce sare de la o activitate la alta și cum îl înveți să ducă lucrurile până la cap Ai gust amar în gură fără să știi de ce? Remedii naturale și obiceiuri care pot face diferența Luna Cerbului (29 iulie) deschide poarta marilor revelații! 5 zodii își rescriu viitorul curand, Vărsătorul și Leul sunt în top

Sediul ansamblului este Teatrul Bibiena din Mantova, o veritabilă bijuterie arhitecturală și acustică, unde orchestra își desfășoară activitatea sub conducerea artistică a maestrului Carlo Fabiano, încă de la înființare.

De-a lungul celor peste patruzeci de ani de activitate, Orchestra da Camera di Mantova a colaborat cu un impresionant număr de dirijori și soliști de renume internațional, printre care Isabelle Faust, Kent Nagano, Leonidas Kavakos, Vladimir Ashkenazy, Steven Isserlis, Maria João Pires, Gidon Kremer, Joshua Bell, Viktoria Mullova, Salvatore Accardo, Uto Ughi, Mischa Maisky, Katia și Marielle Labèque, Maria Tipo și, între alții, Astor Piazzolla și Aldo Ciccolini. Ansamblul a susținut concerte în cele mai importante săli din Europa, Statele Unite, America Latină și Asia.

Ce nu e bine să faci în weekend - greșeli frecvente la care ar fi bine sa renunti fiindcă îți fură energia Cheesecake cu piersici și miere caramelizată – desertul de vară care aduce prospețime și un gust memorabil Postul Adormirii Maicii Domnului 2026: când începe anul acesta, când este Lăsatul secului și de ce este bine să fie ținut

Din 1993, orchestra promovează viața muzicală a orașului Mantova prin stagiunea „Tempo d’Orchestra”, iar din 2013 organizează Festivalul Internațional de Muzică de Cameră „Trame Sonore”, desfășurat în cele mai frumoase spații de patrimoniu ale orașului. Festivalul s-a impus rapid prin caracterul său deschis, educativ și prin atmosfera unică de dialog între muzicieni și public.

O seară în compania Orchestrei da Camera di Mantova este o invitație la redescoperirea frumuseții autentice a muzicii clasice – o experiență care promite să rămână mult timp în amintirea celor prezenți.


Abonează-te pe

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri