ghid pentru o viaţă împlinită

De ce să optezi pentru mobilă de comandă

Deși mobila de comandă este mai scumpă decât cea din magazin, ea are niște avantaje indiscutabile.

Black Friday 2018: cele mai bune REDUCERI AICI! [LIVE promoții]

Cu siguranță, înainte de Moș Crăciun, îl aștepți, ca în fiecare an, pe Mr. Black Friday. Vine, ca de obicei,... Vezi ofertele


Să zicem că tocmai ai achiziționat un apartament modern, la care visai tu și toată familia de ceva vreme. Ai semnat contractul de credit, nu are nevoie de renovare, și uite că vine momentul mobilării acestuia. Ce alegi? Mobilă standard, de la magazin, sau mobilă de comandă?

Noi sfătuim cu convingere pe oricine să opteze pentru varianta a doua. Pentru că, deși mobila de comandă este mai scumpă decât cea din magazin, ea are niște avantaje indiscutabile.

Preț mare? Un fals argument

Și, dacă tot vorbim de preț, nu mobilezi în fiecare an un apartament, nu-i așa? Mobila reprezintă una dintre cele mai importante cheltuieli pe care le faci pentru spațiul ambiental, uneori odată la un deceniu, așadar este bine să iei decizii chibzuite, să alegi informat și nu, chiar nu e musai să te arunci la ce este mai scump. Comandă acum mobilă de calitate, pentru următoarele motive clare.

Spațiul tău este unic

Pentru că mobila de comandă se adaptează perfect spațiului pe care îl ai. Niciun spațiu de interior nu seamănă cu altul. Chiar dacă ți-a plăcut mobila cumpărată de la un magazin de profil de prietenii tăi de familie, asta nu înseamnă că ea se va potrivi și la tine în casă.

Mobila de comandă îți permite să îți exprimi personalitatea și gustul propriu. Asta înseamnă că interiorul, odată mobilat, va fi unic, exact ca tine. Poate că un anume tip de mobilă este foarte bine executat și are o estetică impecabilă, dar ție nu prea îți place textura (prea lucioasă, să zicem, cu oglindiri care dau un aer de lux rece). Comandând mobila, exact ca în catalogul firmei X, sau ca în poza aceea de pe Pinterest, dar cu o textură diferită, obții un rezultat mai apropiat de preferințele tale.

Un principiu de coerență

Mobila de comandă permite executarea unui interior coerent al întregului apartament. Dacă vrei să cumperi mobilă de la firma Y pentru bucătărie și de la firma X pentru dormitor, este posibil ca rezultatul final să indice două încăperi parcă din apartamente diferite.

Ideal este să existe o poveste cursivă și o coerență în întreg spațiul locativ. Livingul să aibă elemente regăsibile și în dormitor, de exemplu. Dacă livingul e ultramodern, cu mobilier echipat cu spoturi, iar dormitorul este vintage și bucătăria este în stil nordic minimalist, ei bine, parcă nu se simte o poveste coerentă acolo…

Mobila de comandă îți permite să alegi materialele. Poate că îți place dulapul din show room, care este făcut din MDF, dar tu ai dori, dacă se poate, același gen de dulap din lemn. Doar comandând mobila îl poți avea.   

Alt argument este controlul calității. Poți vedea ce a mai făcut firma respectivă mobilier. Nu știi ce defecte poate avea setul din magazin, dar poți ști cu ce lucrează tâmplarul tău. Tâmplarul cu experiență te mai  poate consilia și îți poate spune ce e posibil și ce nu este în spațiul de care dispui.

O chestiune de utilitate

Mobila de comandă permite folosirea la maximum a spațiului. Mobila de la magazin are anumite dimensiuni, dar tu poate că ai un perete mai lung (sau mai scurt) decât biblioteca din magazin sau dressing-ul vizat.

Atunci când comanzi mobila și ai și banii necesari, îți permiți să adaugi accesorii pe care mobilierul din magazin nu le are. Poate că vrei să ai spoturi în bucătărie sau un lift de haine în dressing, de exemplu. Acestea sunt detalii pe care, de obicei, mobila standard nu le posedă. De exemplu, dacă o familie mare, cu multe haine de depozitat, liftul de haine este o mare înlesnire, pentru că permite folosirea la maximum a spațiului de depozitare. Mobilierul din magazin nu are așa ceva de obicei, pentru că e făcut în perspectiva unui utilizator mediu. Mobila trebuie să îți fie în primul rând utilă ție și să răspundă nevoilor tale.

Foto homepage: Pixabay

Aboneaza-te la Garbo sau conecteaza-te prin Facebook pentru a primi periodic articole similare.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului De ce să optezi pentru mobilă de comandă.


Iţi place să scrii?

Daca iti place sa scrii, trimite-ne pe adresa office@garbo.ro articolele tale.
Cele mai bune dintre ele vor fi publicate.