Care este importanța religiei?

Eu zic ca biserica nu te ajuta sa devii un om mai bun, sa e motiveze sa devii un om mai bun, ci din contra te descurajează sa iti dorești sa devii mai corect mai bun pt ca ei zic preoții ca dacă dorești sa devii Bun atunci trebuie sa îi lași pe care doresc sa fie rai sa profite de tine sa te umilească pt ca doar așa ajungi în rai, adică te învață să taci și sa faci, sa te integrezi
ingerasulluptor1
Postat pe 19 Iulie 2015 23:38
Religia si credinta. Poti fi un om religios dar deloc credincios. Adica poti indeplini toate formalitatile impuse de religie si totusi in sufletul tau sa nu existe pic de credinta. Asta ar fi explicatia de ce unii se duc la biserica degeaba. Important este cum faci un anumit lucru nu neaparat daca il faci. De la biserica, din carti, din ce am auzit si eu, orice lucru trebuie facut cu iubire. De unde sa iei iubirea asta? De la Dumnezeu. Cum sa o iei? Asta depinde de fiecare.
Nu pot da definitia sufletului, pot spune ca este acel ceva care nu se poate satura cu lucruri materiale.
Credinta se ia; adica se "invata", desi e impropriu spus. Tu cauti ceva, dar nu stii ce si nu stii cum. Ai nevoie de un alt om, care sa iti arate cel putin pasii de inceput.
Deliaaa
Postat pe 20 Iulie 2015 08:42
" Religia si credinta. Poti fi un om religios dar deloc credincios."

Se poate foarte bine si invers.

Rotty
Postat pe 20 Iulie 2015 08:57
Pe de alta parte, daca mergi la biserica, vei gasi acolo un grup de oameni care se roaga, si Dumnezeu a spus (nu stiu exact vorbele, dar cu aproximatie): Acolo unde sunt mai multi oameni care se roaga Mie, acolo voi fi si eu.Deci daca mergi la biserica, acolo e cel mai probabil sa intalnesti oameni credinciosi de la care poti invata. Poate trebuie sa mergi la mai multe biserici, sau la manastiri (daca vrei intr-adevar un raspuns si nu il gasesti din prima).
Despre datul de pomana celor morti. Cand dai ceva de pomana, te gandesti la cel mort, faci ceva pentru binele lui. Deci asta e legatura directa cu el.
Deliaaa
Postat pe 20 Iulie 2015 09:03
Da, se poate si invers. De acord.
Deliaaa
Postat pe 20 Iulie 2015 09:05
"... daca mergi la biserica, vei gasi acolo un grup de oameni care se roaga,..."


...Sau un grup de tate care barfesc de mama focului si te analizeaza din cap pana in picioare cand intri. Si mai gasesti si un preot pompos imbracat , care se uita cu jind la geanta ta si saliveaza calculand cam cati bani o sa pui cand vine starostele cu castronul.

Rotty
Postat pe 20 Iulie 2015 09:10
La noi nu e asa. Banii se dau la sfarsit, intr-un bol sau castron care are un loc fix, nimeni nu SE uita cat pui acolo, in general monezi de 50 de bani, poti gasi si hartii, nu mai mari de 5 lei. Lumea e atenta la slujba sau dormiteaza dupa caz si varsta, nu se vorbeste.
Deliaaa
Postat pe 20 Iulie 2015 09:29
Mi s-a intamplat si mie, primele dati cand am fost, sa ma traga de maneca o babuta, si sa ma atentioneze furioasa ca trebuie sa fac asa si asa. Am facut cum a zis, nu era mare lucru, si m-a lasat in pace. E o diferenta mare, cel putin aici, intre cum se comporta lumea in biserica acum 10 ani cum se comporta acum. De exemplu, nu demult, a intrat, in biserica, bineinteles, o "fata" de vre-o 25 de ani in tinuta de plaja (rochie mai scurta decat pantalonii scurti). Daca mai demult, s-ar fi auzit proteste, mormaituri si chiar indemnuri de "Iesi afara!", nimeni nu a observat-o, desi a mers in in fata sa dea lumanari la preot, in mijlocul slujbei, cand nu era momentul. Preotul a lasat-o sa astepte pana cand a fost posibil sa ia lumanarile, dupa care, fata a plecat. Preotul face demult educatia enoriasilor, si de mai multe ori a spus ca biserica e deschisa pentru oricine intra in ea, si nu e in masura noastra sa judecam daca acea persoana e potrivita sau nu, in primul rand pentru ca nu vine in vizita la noi acasa ci vine in "Casa Domnului" unde oricine intra e binevenit.
Deliaaa
Postat pe 20 Iulie 2015 09:43


Aha... deci biserica e casa Domnului... !!! Bine de stiut. Dar D.N.A. stie de unde a avut atatia bani Dumnezeu pentru atatea case... ??? Sau pentru casele astea ati platit voi enoriasii... sa aiba unde sa va faca preotul educatie... ?!?

"Deci daca mergi la biserica, acolo e cel mai probabil sa intalnesti oameni credinciosi de la care poti invata." CE ? Si la universitate poti sa intalnesti oameni studiosi, poate si credinciosi stintei... si si acolo poti invata ! Si chiar la bodega aia mare de langa biserica aia si mai mare poti sa intalnesti oameni, proaspeti iesiti duminica de la biserica... ! Si si acolo poti sa inveti ceva... de ex. ca vinul e sfant, altfel nu-ti dadea popa sa bei din el... ! Nu ?

barboneli
Postat pe 20 Iulie 2015 10:13
De la: delada, la data 2015-07-20 09:03:56Despre datul de pomana celor morti. Cand dai ceva de pomana, te gandesti la cel mort, faci ceva pentru binele lui. Deci asta e legatura directa cu el.


Fals. Decedatul nu mai are nevoie de nimic.

Binele pe care-l poţi face cuiva, îl faci în viaţă. După ce moare, nu-i mai sunt de niciun folos.
VasileDinNuc
Postat pe 20 Iulie 2015 10:21
Eu personal la biserica nu am lasat cine stie ce bani. Ma simt bine sa merg. Eu una nu am invatat de la biserica, acolo am incercat sa pun in practica. Mie preotul nu avea de ce sa imi faca educatie, pentru simplu motiv ca ma interesa numai de ce m-am dus eu acolo, nu cine vine, pleaca sau vorbeste. Ce am povestit fost un lucru care l-am observat fara sa vreau, a ramas undeva in memorie si s-a gasit acum sa iasa la suprafata. Continui sa cred ca cine vrea ceva, poate, cine cauta gaseste, etc.
Nu inteleg un lucru. De ce sunt oamenii impotriva construirii de biserici? Impiedica construirea unei biserici ceva? Daca enoriasul ala are numai trei perechi de pantaloni in loc de patru (banii pentru perechea a 4-a i-a donat) e o problema asa de mare? Intreb si eu: cum fac preotii sa manipuleze masele? Sunt enoriasii niste oi? Da, este pilda cu pastorul si cu oile, ea se refera la alte lucruri.
Deliaaa
Postat pe 20 Iulie 2015 10:40
De unde stii. Vasile din Nuc ca decedatul nu mai are nevoie de nimic? Am sa iti dau un exemplu, trait de mine, ca eu incerc sa ma rezum la experienta mea.
Eram copil cand a murit strabunica mea. Avea 98 de ani. Eu nu am fost de fata, dar cand am venit in vacanta, intr-una din nopti am visat-o. Dormea, si asa cum facea in ultimii ani, se mai vaita cand se intorcea de pe o parte pe alta si vorbea in somn. Si mi-a cerut flanelul tricotat de ea, il terminase cu putin timp inainte sa moara, ca ii era frig si acum si-a dat seama de ce. I-am povestit bunicii mele, si ea a intrat in panica: Aoleu, am uitat sa ii dau flanelul de pomana, nici nu ami stiu pe unde e. Si dai si cauta, pana cand l-a gasit si l-a dat. Daca tu spui ca visul asta a fost de la diavol, scopul lui cand m-a facut sa visez a fost ca o femeie sarmana sa aiba un flanel care sa ii tina de cald?
Deliaaa
Postat pe 20 Iulie 2015 10:49
Completare. Am fost la biserica ca sa pun in practica, si acolo am intalnit oameni de la care am avut ce invata. Nu teorii si nici ecuatii.
Deliaaa
Postat pe 20 Iulie 2015 11:02
De la: VasileDinNuc, la data 2015-07-20 10:21:02
De la: delada, la data 2015-07-20 09:03:56Despre datul de pomana celor morti. Cand dai ceva de pomana, te gandesti la cel mort, faci ceva pentru binele lui. Deci asta e legatura directa cu el.


Fals. Decedatul nu mai are nevoie de nimic.

Binele pe care-l poţi face cuiva, îl faci în viaţă. După ce moare, nu-i mai sunt de niciun folos.


Depinde. Daca a fost inmormantat, poti sa-l ajuti cu greutatea taranei... sa pui peste el o tarana mai usoara ! Nu ajunge doar sa spui: "fie-i tarana usoara"... Iar daca mortul a fost incinerat... chiar ca nu mai cred ca ceva sau cineva il mai poate ajuta ! In nici un caz nu cu acele cateva monede date de obicei la puturosi care se numesc cersetori. Iar daca acele monede le dai preotului pentru morti... el o sa-i foloseasca teribil de bine pentru el.
barboneli
Postat pe 20 Iulie 2015 11:06
De la: delada, la data 2015-07-20 10:40:37Eu personal la biserica nu am lasat cine stie ce bani. Ma simt bine sa merg. Eu una nu am invatat de la biserica, acolo am incercat sa pun in practica. Mie preotul nu avea de ce sa imi faca educatie, pentru simplu motiv ca ma interesa numai de ce m-am dus eu acolo, nu cine vine, pleaca sau vorbeste. Ce am povestit fost un lucru care l-am observat fara sa vreau, a ramas undeva in memorie si s-a gasit acum sa iasa la suprafata. Continui sa cred ca cine vrea ceva, poate, cine cauta gaseste, etc.
Nu inteleg un lucru. De ce sunt oamenii impotriva construirii de biserici? Impiedica construirea unei biserici ceva? Daca enoriasul ala are numai trei perechi de pantaloni in loc de patru (banii pentru perechea a 4-a i-a donat) e o problema asa de mare? Intreb si eu: cum fac preotii sa manipuleze masele? Sunt enoriasii niste oi? Da, este pilda cu pastorul si cu oile, ea se refera la alte lucruri.


Scump-o... lasa cracinarii enoriasului ala, ca sunt 3 sau sunt 5... dar daca se construiesc mai multe biserici in loc de scoli... sau spitale sau dispensare sau crese... asta inseamna ca se arunca banii pe fereastra ! Tu unde traiesti... nu auzi care e situatia acolo in Romania ? Pe langa biserici mai cheltuie statul si pe salarii mari date la acesti paraziti sugatori de sange si fonduri, numiti preotime, cler sau cum se mai numesc !!! Adica puturosii astia sa mearga cu haine cusute cu aur si copii sa nu aiba ce manca in unele locuri ? Asta ti se pare normal si Dumnezeesc ? Am vazut fime la emisiunea aia "Starea Natiei" cu Dragos, care mi-au ridicat perul pe ceafa... vorba vine ca acolo nu-mi creste ! Copii merg cate 12km. pana la scoala, pe ploaie si vant si zapada pentru ca drumurile sunt desfundate si nici maca caruta nu poate merge pe acolo, daramite un autobus. Dar nenorocitii astia de popi, mai ales aia de sua, merg cu masini luxoase si noi ! Pai asta nu vede Dumnezeu acolo sus ? Sau jos, nu conteaza ca si asa nu stie nimeni unde se afla. Uita-te la anumite statistici facute de oameni de meserie din Romania si ai sa vezi cate biserici s-au construit in anul 2014 si cate scoli !!! Inca un pic, in ritmul asta vor fi 2 oameni pe biserica !
Asa ca nu mai pune intrebari din astea... mai ales daca tot ai zis ca mergi la biserica sa inveti nu stiu ce de la nu stiu cine... !!!
"Nu inteleg un lucru. De ce sunt oamenii impotriva construirii de biserici? Impiedica construirea unei biserici ceva?"
barboneli
Postat pe 20 Iulie 2015 11:23
De la: delada, la data 2015-07-20 11:02:51Completare. Am fost la biserica ca sa pun in practica, si acolo am intalnit oameni de la care am avut ce invata. Nu teorii si nici ecuatii.


Ok, eu te cred. Dar spune-mi si mie ce... asa ca sa nu mor prost ! Am inteles dar asta stiam chiar dinainte sa scri ca nu teorii (poate ai vrut sa scri teoreme...) si ecuatii ! Atunci ce ? Daca e ceva secret... atunci nu mai insist...
barboneli
Postat pe 20 Iulie 2015 11:27
''sau dormiteaza dupa caz si varsta, nu se vorbeste.''

Dacă dorm sau nu vb, ce/cum ai învățat de la ei?

Știu, vb după slujbă.
Axl_R
Postat pe 20 Iulie 2015 12:01
Citi oameni ai auzit tu sa declare ca nu este buna biserica,in atitea generatii care au trecut ,ai ajuns tu la concluzia ca nu este buna biserica,.....se poate si ce spui tu Dar mai intai citeste biblia noul testament ,citeste Dragostea si adevarul lui Dumnezeu pentru noi,si dupa aia nu cred ca ai sa mai spui ca nu este buna biserica.....
giani_giani
Postat pe 20 Iulie 2015 13:50
Da este foarte necesar sa mergem la biserica,pentru ca acolo este putere ,dragostea ,protectia,impartasania cu trupul si singele Domnului,toate astea nu le gasesti in afara biserici,si omul nu are ce pierde daca crede ca exista un Dumnezeu care ne iubeste si ne poarta de grija,cind ai sa citesti biblia nu ai sa mai gindesti asa,isus cristos spune asa ;cine nu este cu mine,Este impotriva mea,si cine nu stringe cu mine ,...Risipeste,lumina si pace iti doresc...
giani_giani
Postat pe 20 Iulie 2015 13:59
In multe localitati exista scoli si spitale care sunt inchise. Chiar si biserici care nu au preot, sau unde vine preotul odata la o luna. Sunt biserici cu putini enoriasi sau cu potentiali enoriasi care nu prea au intentia de a avansa la gradul de enoriasi si de a contribui la bunastarea preotului sau la infatisarea bisericii. Eu cred ca toate institutiile de baza ale Romaniei sunt infestate cu gandaci. Invatamantul, medicina, politia, armata, si preotimea (nu imi amintesc termenul). Exista inca oameni de valoare in fiecare din aceste domenii, care isi fac meseria cu daruire si care lupta ca sa isi poata face meseria asa cum trebuie. Am intalnit astfel de oameni, si ii multumesc lui Dumnezeu, pentru ca in mod inexplicabil, am fost sprijinita de astfel de oameni, atunci cand am avut nevoie.
De aceea nu sunt de acord sa se condamne in bloc, politia, preotimea, doctorii sau profesorii.
Deliaaa
Postat pe 20 Iulie 2015 14:00
Deja cred ca modestii mei neuroni ori au luat foc ori s-au scurtcircuitat.
Deliaaa
Postat pe 20 Iulie 2015 14:12
Giani, din momentul in care ai poza care o ai,prefer sa nu comentez si vii cu asemenea îndemnuri si vorbe creștinești,scrie Isus Hristos,macar! Toata lumea,indiferent cat crede sau nu,ar trebui sa stie ca numele Său,se scrie cu majusculă.
Schmetterling
Postat pe 20 Iulie 2015 14:32
" Eu cred ca toate institutiile de baza ale Romaniei sunt infestate cu gandaci. "

Si ce are coada vacii cu stampila primariei ?
Rotty
Postat pe 20 Iulie 2015 15:26
De la: giani_giani, la data 2015-07-20 13:50:11Citi oameni ai auzit tu sa declare ca nu este buna biserica,in atitea generatii care au trecut ,ai ajuns tu la concluzia ca nu este buna biserica,.....se poate si ce spui tu Dar mai intai citeste biblia noul testament ,citeste Dragostea si adevarul lui Dumnezeu pentru noi,si dupa aia nu cred ca ai sa mai spui ca nu este buna biserica.....


Mersi pentru sfat... dar n-am ce sa fac cu el ! Mai intai ar trebuie sa citesc Tanah-ul, sau cum ii spuneti voi Vechiul Testament... eu n-am nici o legatura cu biserica sau Noul Testament. Fiecare cu religia lui. Si cam cati oameni trebuia sa-i aud eu sa declare ca nu este buna biserica "in atatea generatii" care au trecut ca sa ajung la concluzia la care am ajuns ??? Tu stii ce e aia "generatie"... ? Atunci cum naiba puteam eu sa-i aud pe atatia oameni ? Ok, sa zicem ca am citit de cati oameni in atatea generatii care au trecut ca sa ajung la concluzia asta... sa zicem vre-o 2 miliarde 934 milioane si cateva sute de mii... nu mai tin minte cate, atunci, imi dai dreptate ca biserica nu ajuta la nimic ? Poate vrei sa citesc si Coran-ul... ca sa ma conving de ce zici tu ? Si gata, astia suntem toti, evrei, crestini si musulmani care ar trebui sa citim, fiecare in altarul lui-sinagoga, biserica sau moschee- (le-am luat in ordinea cronologica) Dragostea si adevarul lui Dumnezeu... restul lumii au alte carti sfinte de-ale lor unde nu se pomeneste absolut nimic de Dragostea si adevarul lui Dumnezeu ! Ce te faci cu ei ? Acuma, eu nu am spus ca Dragostea si adevarul lui Dumnezeu nu ajuta la nimic, eu am spus (si am specificat locul si problema de acolo...) ca se construiesc prea multe biserici in loc de scoli, drumuri, spitale, de drumuri sa nu mai vorbesc ! Pe Dumnezeu poti sa-l iubesti oriunde, chiar si intr-un nuc... dar banii pentru constructia la asa multe biserici s-ar putea folosi la altceva care lipseste acut in Romania. Si preotul ala mare, Patriarh parca-i zice, trebuie sa mearga neaparat cu haine cusute cu fire de aur si sa se deplaseze cu o asa masina scumpa " Ce, pe un magar sau catar (sa sti ca asta nu inseamna ca iau in ras magarii sau catarii... eu am o stima mare pentru ei, suntem rude, cu totii ne tragem din aceasi tarana si apa, pe toti ne-a plasmuit Creatorul !!!) nu-i shade bine ? Si imbracat in haine cusute din canepa sau in, crezi ca arata mai urat ? Asa cum arata gluga aia a ta.
Si da, eu nu sunt cu El... dar nu-i sant nici impotriva, n-am nimic nimic cu El. Credea-i ca ma sperii cu ce ai scris ? Ei bine, nu ma-i speriat ! Si El imi este intr-un fel ruda... mai indepartata, dar ruda ! Avem si ceva comun, sau mai bine zis aveam... acum El sa afla unde se afla.....si eu, stau aici si ii scriu unui fanatic... probabil !
barboneli
Postat pe 20 Iulie 2015 16:12
Draga Barbo, ma bucur ca nu te superi sa te consideri neam cu magarii si catarii. Asta dupa ce ai recunoscut tu singur ca te tragi dintr-un anume "homo maimuticus". Dar in ceea ce ma priveste, ma tem ca nu avem aceleasi "rude". . Daca ai sa continui tot asa am sa ma ingras vreo 5 kg de atata ras.
angel_forever
Postat pe 20 Iulie 2015 16:59

Mmda... trebuie sa facem ceva sa nu cumva sa ma invinovatesti pentru alea 5 lile in plus ! N-as suporta povara asta pe constinta mea.... zau ! Pai ai auzit si tu pe cititorul ala din Biblie ce spunea in legatura cu crearea... ! Nu eu am zis asta. Deci find facuti si omul si toate vietuitoarele din acelasi material "genetic", tarana si apa, ar trebuie sa fim rude, nu ? Oricum, eu vorbeam de rudele mele, nu de ale tale. Si eu am scris "homo sapiens" nu "maimuticus"... dar e adevarat ca amandoua cuvinte se termina cu "s" ! Iar referitor la cealalta ruda indepartata pe care am amintit-o... si asta e adevarat ! Amandoi suntem fii a aceluias popor si botezati conform obiceiurile aceluias popor, asta e clar si adevarat... ! Ca El a ajuns unde a ajuns si eu am ramas un biet muritor de rand, asta-i altceva.
barboneli
Postat pe 20 Iulie 2015 18:04
Cititorul ala o fi tinut Scripturile cu josul in sus cand a citit. Daca te tii neam cu mine afla ca nu esti un muritor de rand. Esti de vita nobila, neam cu cea mai mare Persoana care exista. Ca noi toti oamenii de altfel. Iar pe "maimuticus" lasa-l in treaba lui, ca nu are nimic a face cu tine. Nu faci "uhahaha" ca si el. Ai grai articulat (uneori prea articulat ).
angel_forever
Postat pe 20 Iulie 2015 18:32


"Nu faci "uhahaha" ca si el"

Crezi ? Ei... atunci asteapta sa ma vezi cand ma pilesc cum fac... !
barboneli
Postat pe 20 Iulie 2015 19:21
Apreciez raspunsurile tale Delada,lupti sa raspunzi cit mai pe
inteles ,ma bucur ca tia venit in ajutor Gimi-Gimi si foarte bine a spus si el .Eu am vrut sa te ajut sa spun ce mult bine mia facut bunul Dumnezeu dar nu as vrea sai fac pe plac lui Barboneli sa rida fara teama de Dumnezeu ,cel ce la creiat ,ia dat viata si a platit pentru el pret de singe ,cu viata Isus a platit,din dragoste pentru noi , ca omul sa poata fi salvat.
garbo_411677
Postat pe 20 Iulie 2015 21:02


Vai draaaga... am ajuns si la sanje acum... ma simt tare impresionat !!! N-am stiut ca viata mea a costat sanje... pe bune !!! Imi pare rau....
barboneli
Postat pe 20 Iulie 2015 21:30

Recomandari

Subiect Mesaje Ultimul Mesaj
Papucei ! 3 De la: tutankhamon 20 Mai 2009 02:43
Concurs Silan 2 De la: eu_vio 26 Iunie 2010 13:21
urgent! 13 De la: dor72_ 11 Septembrie 2011 11:09
PROBLEME LA MICROUNDE 53 De la: florinelciucar 17 Mai 2014 19:54
mancare expirata 36 De la: ema83ro 15 Martie 2010 23:52
Setari Cookie-uri