Suntem niste roboti care au 'dreptul' sa taca

12:11, 9 Noiembrie 2010 publicat în Social

Libertatea de exprimare - este inscrisa in Constitutie ca un drept universal al fiecarei persoane. Cu o conditie! Atata vreme cat nu deranjeaza pe nimeni. Asa am fost obisnuiti, sa ni se ingradeasca drepturile, sa nu fim lasati sa ne stim drepturile...

Inca de mici ni se impun anumite constrangeri, ni se impun anumite reguli pe care trebuie sa le respectam indiferent daca ne place sau nu, trebuie sa ne tinem gura si sa nu dam frau liber tututor gandurilor sau sentimentelor, pentru ca s-ar putea sa fim pedepsiti.

Din copilarie ni se impun niste idei universal valabile, ni se spune "parerea criticilor despre o opera de arta" iar noi trebuie sa o luam ca atare, fara sa fim lasati sa ne exprimam propriile judecati.

La scoala profesorii ne invata intr-un anume fel, ne impun subiectivismul lor, fara a accepta macar un argument contra parerii lor, oricat de bine intemeiata sau amanuntita ar fi explicatia. Mai tarziu profesorii de la facultate ne impun ideile lor, iar sefii ne conduc dupa bunul lor plac.

Sedintele nu pot fi despre alte subiecte decat cele propuse de superiorul ierarhic, iar masterele trebuie alese de cei de la HR, ca sa nu mai vorbim despre MBA-uri , pe care, daca le plateste compania, tot ea le si alege! Daca sefa si-a luat o camasa oribila, trebuie sa-i spui nu numai ca e frumoasa, dar si ca-i sta super bine. Daca ai avut o noapte senzationala de sex, nu trebuie sa fii fericita, e sigur ca trebuie sa-ti taie din salariu, pentru ca este pretul pe care il platesti pentru fericire.

Femeile nu pot avea un sindicat, pentru ca pot devein prea puternice, iar cand fetele ies in oras sigur ies la agatat si-s usuratice! Cu cat taci si inghiti mai multe, cu atat esti mai bine vazut de superiori, iar cand indraznesti sa te ridici si sa vii cu un contra argument intr-o discutie, ti se taie elanul, pentru ca tu, ca tanar debutant, nu ai voie sa ai idei bune.

Seful are intotdeauna dreptate si parintii stiu ce-i mai bine pentru copii. Intr-o relatie suntem invatati sa lasam de la noi, sa facem compromisuri, sa tacem, sa nu ne sustinem punctul de vedere, sa nu cumva sa indraznim sa visam mai mult sau sa ne imaginam mai multe, pentru ca se va intampla ceva rau si ne vom desparti. Daca vrem sa cerem explicatii sau sa sutinem o cauza nu avem voie si oricum e in van.

Si atunci vine intrebarea normala . Eu unde sunt in ecuatia asta? Unde este parerea mea? Unde este interpretarea mea si unde ma pot manifesta si eu, ca om cu personalitate bine conturata si cu creier in cap, destul de capabil sa aleaga o tabara sau alta?

Cred ca este o impunere jenanta pentru a ne transforma pe toti in niste robotei numai buni de condus, pentru a ne crea falsa idee de libertate de exprimare, pentru a ne baga in fata dreptul pe care-l avem si de care nu numai ca nu stim sa profitam, dar fiind atat de indoctrinati, nici macar nu stim ca-l avem!


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri