3 Septembrie 2018 publicat în Sanatate 20 share-uri

Cancerul de piele nu doare în stadii incipiente, însă există semne clare ce nu trebuie trecute cu vederea de nimeni.

Comunicat de presă

Vară, concediu la mare, plajă și bronz. Vă sună cunoscut acest scenariu? Este unul dintre cele mai așteptate momente din an, însă și unul care implică riscuri mari pentru sănătate. Pielea este cea care, inevitabil, are suferit vara, iar afirmația este din plin susținută de cifrele furnizate de Organizația Mondială a Sănătății: unul din trei cancere este diagnosticat la nivelul pielii. Numărul celor care plătesc prețul enorm al expunerii la soare este, la ora actuală, de câteva milioane.

“Numărul cancerelor de piele este în continuă creștere, de la an la an. Cele mai frecvente cancere de piele sunt melanomul, carcinomul scuamos, carcinomul bazocelular și carcinomul cu celule Merkel. Dintre acestea, melanomul este cel mai agresiv, asociindu-se cu o mortalitate ridicată. În parte, acest lucru se explică prin subțierea stratului de ozon, și implicit, printr-o expunere mai intensă la radiații UV (A si B) solare, radiații care sunt identificate ca fiind cel mai important factor de risc în geneza melanomului”, avertizează medicul specialist oncolog Andreea Pătrulescu, din cadrul Spitalului Onco Card din Brașov.

Expunerea la soare poate fi benefică, dacă se face timp de câteva minute, dimineața devreme. Este, de altfel, modalitatea cea mai sănătoasă pentru necesarul de vitamina D. Însă excesul dăunează sănătății și scade imunitatea generală. În acest context, apar cancerele cutanate, aproape 3 milioane de cazuri de tip non-melanom și peste 130 de mii de tip melanom fiind diagnosticate anual, la nivel global.

“În funcție de nivelul de melanină prezent în tegument și de răspunsul la radiațiile UV, s-au descris 6 fototipuri cutanate. Cel mai mare risc de dezvoltare a melanomului îl au indivizii care se încadrează în fototipul 1 - pielea extrem de albă, care nu se bronzează niciodată (indiferent de expunerea la soare, pielea devine roșie și prezintă doar arsură), care au pistrui și păr roșcat. La fel de expus este și fototipul 2 – cei cu piele albă, păr blond, care se bronzează foarte puțin”, completează specialistul Onco Card.

Cancerul de piele nu doare în stadii incipiente, însă există semne clare ce nu trebuie trecute cu vederea de nimeni. Să nu uităm că nu doar bronzul natural ne poate îmbolnăvi pielea, ci și cel la solar, deja interzis în unele țări. Se estimează că expunerea la solar, înainte de 35 de ani, crește cu 75 la sută riscul de melanom.

“Persoanele care au număr mare de nevi pe corp (alunițe) ar trebui să consulte anual un dermatolog. Autoexaminarea este la fel de importantă. Orice nev care își schimbă culoarea, crește, devine neregulat, asimetric sau devine elevat este trebuie evaluat de dermatolog. De asemenea, orice leziune nodulară de pe piele, orice rană care nu se vindecă, sângerează, trebuie monitorizate de medic”, precizează medicul oncolog Andreea Pătrulescu.

Citește continuarea pe pagina următoare >>>


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri