14 Martie 2022 publicat în Psihologie 82 share-uri

Sunt aproape două săptămâni de când a început războiul în Ucraina și deja putem să vedem, unii dintre noi, efectele lui asupra business-urilor noastre și a familiei. Iar toate aceste efecte sunt cauzate de emoțiile și de gândurile noastre la poveștile pe care ni le spunem despre război. Puțini dintre noi răspundem la această situație cu potențial de risc. Cei mai mulți reacționăm și unii avem comportamente la extremă.

* de Ana Nicolescu, Digital Coach și Consultant în Comunicare

Azi vreau să dezbat un subiect care ține de familie și pe care l-am văzut în multe cupluri de părinți. Mamele s-au mobilizat și au pus în ordine actele lor și ale copiilor în cazul în care războiul se extinde și la noi, s-au interesat de boxe, buncăre și cele mai apropiate stații de metrou. Unele și-au făcut un minim bagaj de urgență dacă, Doamne ferește, se aude sirena. Altele au făcut planuri cu familia, le-au vorbit copiilor despre război și au încercat să se echilibreze emoțional păstrându-și rutinele sănătoase de hrană, mișcare și poate, meditație.

Mama super- activată, tatăl, pasiv

Ceea ce contra-balansează cu răspunsul taților. A unora, nu a tuturor, dar azi vorbim despre această dinamică. Mama super- activată, tatăl, pasiv. Pasiv adică Lasă că nu vine la noi. Sau Nu ai unde să fugi, nicăieri nu e sigur. Sau Stai întâi să vină și pe urmă ne facem planuri. Iar această așa percepută relaxare sau nepăsare, le activează mamelor și mai mult nevoia de protecție și de prevenție. Sigur, când unul e prea mult, celuilalt nu-i mai rămâne loc să fie. Deci iată dinamica dezechilibrată.

Cum echilibrăm dinamica?

Ca să înțelegem ce se activează psihologic în mintea mamelor și a taților, am stat de vorbă cu psih. Alina Pop, singurul terapeut acreditat pe burnout parental din România. De ce am ales un specialist în burnout parental? Pentru că această situație are un mare potențial să ne ducă acolo.

Alina, din perspectiva ta de psiholog, de ce apare această dinamică la părinți?

Psih. Alina Pop: O să-ți răspund la întrebarea aceasta având două studii în minte.

Primul este făcut pentru a vedea legătura dintre gen și răspunsul la conflict, iar concluzia la care au ajuns a fost faptul că femeile apelează la o modalitate constructivă și colaborativă de a rezolva conflictul, pe când bărbații îl evită. Acest studiu ar putea să ofere o explicație pentru exemplul tău.

Foto: altanaka /Shutterstock

Celălalt studiu urmărește răspunsul femeilor care au trăit în zone de război sau conflict armat și au descoperit, contrar așteptărilor, că în fața pericolului, femeile renunță la rolul submisiv și subordonat pe care societatea li-l impunea și devin pro-active. De multe ori, după încheierea conflictului în familiile de refugiați, femeile sunt cele care pleacă la muncă, iar bărbații rămân acasă cu copiii, ceea ce vorbește despre o adaptare și repoziționare mai îngreunată în rândul lor.

Când ne gândim la ceea ce se întâmplă în Ucraina, mintea și corpul nostru sunt inundate de emoții cum ar fi frica, neputința, vulnerabilitatea, expunerea fără protecție, îngrijorarea pentru sine și cei dragi. Prin natură și educație bărbații și femeile sunt făuriți să răspundă diferit.

Bărbatul să fie dur, capabil să plece la luptă, să nu simtă frică, să fie puternic, putincios mereu, adică să nu-și permită să fie acordat la emoțiile interioare de frică, teamă, anxietate.

Dinamica aceasta este susținută de diferențele fiecăruia de percepție, de interpretare a pericolului și de poziționare în fața lui. Iar aici consider că diferența de educație își spune cuvântul cel mai mult.

Unii reacționează întocmai în fața pericolului devenind energizați, activi, iar alții îl minimizează, îl evită sau il neagă pentru a nu fi nevoiți să se confrunte cu emoția pe care o aduce.

Ce se activează în mame în fața unui pericol perceput (interpretat de ele ca pericol)?

Psih. Alina Pop: Răspunsul la stres. Este automat, nu este în controlul nostru și se manifestă în trei feluri: lupta, fuga sau îngheț.

Organismul nostru îl alege pe cel care crede că se potrivește cel mai bine.

Spre exemplu, acum când pericolul nu este iminent, e normal să ne simțim putincioși, să acționăm, să facem planuri, să ne organizăm, să fim activi în a ne proteja cum știm mai bine.

Atunci când vom percepe pericolul ca fiind inevitabil și capacitățile noastre de a reacționa ca fiind prea mici sau incapabile să ne protejeze, intrăm în partea de îngheț, de nonreacție (poate-poate așa ne salvăm).

De aceea mamele, care sunt conectate la ceea ce se întâmplă, care și-au permis să se pună în pielea vecinilor noștri au început să acționeze, pentru a se proteja cum știu mai bine pe ele și pe cei dragi.

Ce se activează în tați?

Psih. Alina Pop: Același lucru se activează și la tați. În funcție de cât iau în considerare pericolul, în funcție de cât de conectați sunt cu propriile trăiri interioare.

De aceea unii devin activi, acționează, se pregătesc pentru un scenariu negativ, iar alții nu vor să se conecteze la această frică, la aceast scenariu și aleg să nege sau să evite posibilitatea unui pericol. Nu este ceva ce fac cu intenție, ci este doar o reacție învățată. Nu este un răspuns doar în fata acestui pericol, ci este o reacție pe care o au în fața emoțiilor negative.

Foto: sunlight19 /Shutterstock

Cum poate să ducă această dinamică la burnout parental?

Psih. Alina Pop: Burnoutul apare atunci când un părinte este expus unui stres prelungit sau excesiv fără a avea resurse suficiente pentru a compensa efectele acestuia.

Ce presupune contextul actual în care trăim?

Presiune, stres, griji, frici mai mari, mai multe, neașteptate care vin pe capul părinților. Iar acolo unde unul este în evitare/negare și nu acționează, celălalt le va prelua pe toate.

Poate în momentul acesta nu se simte starea de epuizare, pentru că suntem la început și frica ne-a furnizat în corp energia necesară pentru a acționa, însă dacă tot acest conflict se prelungește, bateriile noastre se vor scurge încet-încet și ne va lasă epuizați mental de griji și fizic.

Și să ținem cont că venim dupa doi ani în care presiunea, frica și îngrijorarea au fost la cote ridicate la nivelul întregii națiuni.

Cum ne dăm seama că suntem în burnout parental în această situație?

Psih. Alina Pop: Primele semne sunt la nivelul reglajului emoțional:

  • nu mai avem răbdare
  • suntem irascibili, încărcați
  • ne este mai greu să ne înțelegem cu copiii - relaționarea devine mai dificilă, și ei resimt emoțiile din jurul nostru și devin și ei mai irascibili
  • somnul nu mai este la fel de odihnitor
  • poate chiar avem dificultăți de concentrare
  • suntem îngrijorați pentru că viitorul a devenit incert, lipsit de siguranță

Deși știm că și copiilor le este greu și că sunt mai încărcați de emotii negative, tot ne enervează teribil când nu se comportă cum ne-am dori și presupune un efort și mai mare din partea noastră ca să îi liniștim (mai ales că și noi suntem neliniștite cu privire la ce va fi).

Cu partenerul de cuplu există discuții, neînțelegeri din cauza contextului actual, dar nici înainte nu eram pe aceeași lungime de undă. De multe ori ne simțim singuri/e cu toate cele de mai sus pe cap.

Ce putem să facem ca să aducem echilibrul?

Psih. Alina Pop: Am auzit demult expresia asta: pauzele mici și dese cheia marilor succese, dar nu i-am dat importanța pe care astăzi o văd în ea.

Adevarul este că atunci când ne uităm la Burnoutul parental și la contextul actual, avem nevoie de pauze mici și dese și chiar și de unele mai mari.

E important să facem pauze dese și mari de la fluxul de informații care vine pe canalele de social media și din MASS media, să ne ancorăm în realitatea curentă în care trăim și anume că noi în acest moment nu suntem în pericol. E nevoie să ne folosim de respirație, de tehnici de grounding de orice știm că ne ajută și ne-a ajutat de-a lungul timpului să ne reglăm emoțional, să ne destindem.

Este nevoie să facem loc în viața noastră pentru experiențe bune și frumoase, pentru întâlniri cu oameni apropiați care ne bucură, să ascultăm muzică ce ne ridică starea, să citim lucruri frumoase. Să mergem în locuri care ne plac. Să ne menținem rutinele și să adăugăm mai multe momente de relaxare.

Este din nou un moment în care trebuie să învățăm să supraviețuim, să trecem prin el și să creștem în urma lui.

Echilibrul va veni după ce vom permite să simțim emoțiile care ne încearca în prezent, însă să nu ne lăsam duși de ele, să nu ne lăsam prinși într-o spirală a fricii.

E important să știm ca anxietatea anticipatorie, cum e în cazul nostru frica să înceapă războiul la noi, este mult mai mare decât frica din timpul situației de care ne temem.

Capacitățile noastre acum sunt extinse, simțim mai mult, inflamăm mai mult și din acest motiv este important, pentru a nu ajunge în burnout, să ne ancorăm în realitate, în experiențe plăcute, în activități care ne plac cu copiii noștri, să decidem că nu vom intra în conflicte cu partenerul oricât ne-ar enerva.

Nu înseamnă că negăm realitatea sau că o ignorăm ori că suntem indiferenți, ci doar ne protejăm, facem ceva pentru noi, pentru familia noastră, astfel încât să avem puterea și energia să facem ceva și pentru oamenii care acum chiar sunt în război.

Somnul, alimentația, hidratarea, mișcarea, liniștea, pauzele și experiențele frumoase ar trebui să fie pe lista cu priorități a familiilor noastre pentru a putea trece cu bine și prin încercarea aceasta. Iar dacă vrei să știi dacă ești deja în burnout parental fie din cauza războiului, fie a pandemiei, poți să faci acest test.

Să fie pace!

Foto fr si main: Monkey Business Images /Shutterstock


Bună, sunt Ana Nicolescu, Digital Coach și Consultant în Comunicare cu 20 de ani de experiență. Sunt creator de comunități, autor de blog și carte și trainer acreditat de ANC și sunt pasionată...

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri