12:01, 26 Ianuarie 2021 publicat în Psihologie 133 share-uri

Omul se naște cu capacitatea conexiunii și apoi o caută toată viața în oameni, locuri, lucruri, întâmplări. Conexiunea presupune declanșarea de oxitocină înăuntrul creierului, serotonină, dopamină.

În psihologie, conexiunea sau conectarea cu cineva trece dincolo de interacțiune sau înțelegere. Conexiunea are la bază o alchimie mult mai profundă, bazată pe apropiere, încredere, sinceritate deplină. Este ca și cum te-ai cufunda, lăsându-te purtat de căldura ce vă unește sufletele și abia apoi mintea.

Această plăcere divină o experimentăm fără să fim conștienți de ea în copilărie. Prima dată în stadiul de bebeluși. Uitați-vă la candoarea și mișcările minunate ale unui bebeluș care este alăptat. Ați mai văzut undeva ceva mai grandios? Mai sublim și mai desăvârșit de atâta? Bebelușul se pierde în oceanul de bunătate al mamei, legănat de îngerii ce îl înconjoară.

Citeste si:
Controlul undelor cerebrale ne-ar putea ajuta să ne relaxăm și să...
Controlul undelor cerebrale...

Mai apoi, în mica copilărie putem descoperi aceleași sentimente. Dacă ne uităm în ochii unui copil când se trezește dimineața cu gândul la jucării și prieteni putem vedea cu adevărat puritatea unei conexiuni adevărate. Este ca și cum copiii sunt cu toții conectați la o lume de basm de care noi adulții am uitat. Se trezesc cu gândul de a-și continua frumoasa poveste și adorm zâmbind, legănați de ceea ce au trăit azi și urmează să ia de la capăt mâine.

Foto: By javi_indy /Shutterstock

Citeste si:
Interviu cu Lavinia Urcan, membru fondator Unfold Motion
Interviu cu Lavinia Urcan,...

Maturitatea ne scoate din lumea de basm, introducându-ne în lumea morocănoasă și plină de gânduri, sentimente, emoții, planuri, satisfacții și insatisfacții, dorințe. Toate acestea sunt o lume inexistentă pentru un bebeluș. Sau o lume a umbrelor pentru un copil cu care interferează din când în când prin adulți, el dorindu-și mereu să se întoarcă în propria lume de basm, cu prinți și prințese, Moș Nicolae și Moș Crăciun, războaie în care poți muri la nesfârșit, jocuri în care pierzi râzând sau câștigi doar de dragul de o lua de la capăt.

Și totuși, la maturitate, omul mai primește o șansă. Este șansa iubirii. Priviți din nou doi îndrăgostiți cum se cufundă unul în privirea celuilalt ca două lichide ce se amestecă maiestuos. Sub pleoapele lor se ascunde o lume a miracolelor divine. O strângere de mână este ca atingerea unei baghete magice, un sărut este ca atunci când deguști din nectarul zeilor, o îmbrățișare este ca un dans al norilor pufoși pe cerul însorit.

Omul se naște cu capacitatea conexiunii și apoi o caută toată viața în oameni, locuri, lucruri, întâmplări. Conexiunea presupune declanșarea de oxitocină înăuntrul creierului, serotonină, dopamină. Este ca un drog în care plutim după naștere și pe care căutăm să ni-l producem din conexiunea cu mediul toată viața.

Psihologia conexiunii este ca un mit al eternei copilării pe care o putem descoperi într-o carte, un film, o persoană, o activitate sau un lucru. Unele elemente ne captează stârnindu-ne această voluptate cosmică pe care ne-am dori-o eternă. Poate cunoscându-ne mai bine, ascultându-ne sufletul, putem gusta din această psihologie a conexiunii mai des decât am putea crede la prima vedere. În fond, hormonii fericirii abia așteaptă să îi eliberăm, noi trebuie doar să scăpăm de factorii care ne poluează viața, pentru a ne delecta cu ceea ce am avut dintotdeauna în noi.

* Un articol de Constantin Cornea, psihoterapeut la Clinica Psievolution

Mai multe articole de acelasi autor: psihologconstantincornea.ro

Foto fr si main: By SvetaZi /Shutterstock


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri