Studiile arată că taberele sunt niște experiențe pozitive în procesul de maturizare al copiilor, aceștia întorcându-se de acolo mai independenți, mai încrezători și mai sănătoși.

Dr Gabriella Bondoc, medic primar psihiatru CLINICA HOPE

De peste 150 de ani, de când există tabere, acestea au influențat pozitiv viețile a milioane de copii, reprezentând un ritual de tranziție spre maturitate. Deși locația și obiectivele pot să difere, acestea împărtășesc principii de bază, precum: conectarea cu natura, experiența de a trăi într-un grup mare (de cele mai multe ori prima de acest tip din viața copilului), dezvoltarea personală și dobândirea de noi abilități. Pentru mulți dintre noi, taberele erau cea mai bună perioadă a anului, pentru că era singura ocazie să „ne facem de cap”, fără supravegherea părinților sau a profesorilor. Dar în prezent, din ce în ce mai mulți părinți sunt reticenți în a-și trimite copiii singuri în astfel de aventuri.

În ultimele decenii, vocabularul părinților de pretutindeni s-a îmbogățit cu un nou cuvânt: parenting. Dacă înainte, a fi părinte era un rol, o identitate, acum e un verb, o acțiune care implică planificare, efort, documentare. În ultimii 20 de ani, părinții și-au dublat timpul petrecut cu copiii. Aceștia sunt mai preocupați ca niciodată să le ofere cea mai bună creștere copiilor, pentru a le garanta un viitor fericit și luminos, însă tot efortul lor poate avea rezultatul opus. Unii specialiști denumesc stilul actual al părinților, „elicopter”, pentru că precum niște aparate zburătoare, stau mereu în apropierea copiilor, pentru a putea interveni dacă aceștia au cea mai mică problemă.

E ceea ce Dan Kindlon, psiholog pediatric și profesor la Harvard, numește „disconfort față de disconfort”. Părinții supraprotectivi nu le permit copiilor să treacă prin experiențe negative, așa că aceștia nu dezvoltă ceea ce el numește „imunitate psihologică”. La fel ca în cazul sistemului imunitar, trebuie să fii expus la patogeni pentru ca organismul să dezvolte anticorpi și să poată lupta pe viitor împotriva acestora. Același principiu se aplică sănătății emoționale: dacă cei mici nu au voie să simtă frică, furie, frustrare, la maturitate nu vor ști cum să gestioneze aceste sentimente, și nu vor crede că pot trece peste ele.

Alternativa e să le oferim copiilor o experiență variată, cu bune și cu rele, care-i pregătește pentru viața pe cont propriu. Problema e că unii părinți confundă sentimentele și nevoile copiilor cu ale lor. Astfel, mulți dintre ei aleg să nu-și trimită copiii în tabere, din cauză că, spun ei, copiilor le e teamă să fie departe de casă, dar de fapt teama e de cele mai multe ori a părinților.

Studiile arată că taberele sunt niște experiențe pozitive în procesul de maturizare al copiilor, aceștia întorcându-se de acolo mai independenți, mai încrezători și mai sănătoși. Copiii pot merge încă de la 6 ani, dar trebuie să luăm în considerare și temperamentul și personalitatea lor atunci când decidem să-i trimitem într-o astfel de aventură, pentru că fiecare are propriul ritm.

Cum ne gestionăm fricile ca părinți?

E firesc să avem temeri ca părinți, însă îngrijorarea excesivă e stresantă și neproductivă. Trebuie să fim conștienți că suntem un model pentru copiii noștri, care imită ce văd la noi în mod nediscriminat. Specialiștii au descoperit că cei mici imită discuțiile părinților despre griji, iar copiii părinților care folosesc în mod excesiv avertismente de genul „Ai grijă, să nu te lovești!”, anticipează pericolul peste tot și le e mai multă frică de diverse situații. Așadar, e posibil ca dacă cei mici spun că le e frică să meargă în tabără, aceasta să fie pur și simplu o oglindirilor noastre.

Soluția e să ne calmăm noi fricile, iar cei mici ne vor urma. Iată cum:

Nu te mai concentra pe potențialele dificultăți.

E mai ușor de zis decât de făcut, mai ales prima dată când ne lăsăm copilul să plece de acasă. Pentru că nu am mai fost într-o astfel de situație și nu știm cum o să decurgă lucrurile, ne lăsăm imaginația să contureze scenarii înfricoșătoare. E important totuși să fim conștienți că dacă ne gândim constant la toate lucrurile care merg prost, asta nu o să rezolve problemele, ci o să genereze mai multe probleme.

Îngrijorarea excesivă are ca sursă lipsa de siguranță, așa că încearcă să te concentrezi pe lucrurile pe care le știi și care te calmează la tabăra pe care ai ales-o, ca de exemplu: organizatorii au experiență și sunt extrem de profesioniști, copiii unor prieteni au fost în trecut și au avut o experiență extraordinară, locația e foarte frumoasă și sigură.
 

Îngrijorarea distorsionează realitatea.

Cu cât îți lași anxietățile să scape din frâu, cu atât grijile tale sunt mai nefondate. Astfel, ajungi să te temi și de cele mai improbabile pericole sau de cele mai mici amenințări. Grija ta excesivă poate să-ți contamineze și copilul, stricând experiența amândurora: în loc să ai parte de o vacanță relaxantă cât va fi plecat, te stresezi continuu, iar cel mic nu poate să se bucure de experiență pentru că e prea anxios. Antidotul e să te concentrezi pe problemele reale care pot apărea și pe găsirea de soluții pentru ele.

Începe cu pași mici.

Dacă e prea stresant să își trimiți copilul într-o tabără de câteva săptămâni, fără să fi avut o experiență comparabilă înainte, începe prin a petrece câteva zile despărțiți. Îl poți trimite în excursii de weekend, în vizită la prieteni sau la bunici. O experiență pozitivă de a fi departe de casă îi poate ajuta atât pe părinți, cât și pe copii să fie mai încrezători când pleacă în tabără.

Citește continuarea pe pagina următoare >>>


Vizionare placuta

Aboneaza-te la Garbo sau conecteaza-te prin Facebook pentru a primi periodic articole similare.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Tabăra - un ritual spre maturitate.