17 August 2018 publicat în Psihologie 7 share-uri

Fiecare copil are dreptul fundamental de a se simți în siguranță și protejat. Dar nu toți copiii au parte de această experiență.

30.    Nu am încredere în nimeni, nici măcar în mine însumi.
31.    Sunt dependentă de substanțe sau alcool, sau am avut o astfel de dependență.
32.    Evit totdeauna conflictele.
33.    Îmi e frică de oameni și am tendința de a-i evita.
34.    Mă simt mai responsabilă pentru alții decât pentru mine.
35.    Nu m-am simțit niciodată apropiat/a de unul sau de ambii părinți.
36.    Cea mai mare frică a mea e că voi fi abandonată și atunci mă agăț în relații.
37.    Nu pot să spun „nu”

Dacă ai răspuns cu „Da” la una sau mai multe dintrea aceste afirmații, vindecarea copilui tău interior ar trebui să devină o prioritate pentru tine.

Foto: Shutterstock

Psihologie - Sentimentul de siguranță: Cum să îți susții copilul interior

Ca ființe umane suntem multi-fațetați. Cu toții avem un copil interior. De multe ori, acest copil aștepta ca cineva să își îndrepte atenția spre el, așa cum aștepta și în copilărie. Așteaptă pe cineva care să îl ia în brațe, să îl mângâie și să îl liniștească. Ai putea să fii tu, acum, petru el părintele acela pe care nu l-a avut niciodată? Ascultă-l și șterge-i lacrimile.

Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice. Ai grijă întotdeauna de mâinile care te-au crescut

Acesta este cel mai bun lucru pe care ai putea să îl faci și pentru adultul din tine care vrea să trăiască în prezent și să își îndeplinească cele mai arzătoare visuri…


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri