Descopera lumea vazuta prin TEORIA ATASAMENTULUI: Trebuie sa schimbam viziunea asupra relatiei parinte-copil!

12:10, 10 Octombrie 2016 publicat în Psihologie460 share-uri

Teoria atasamentului: Suntem fiinte emotionale. Viata este despre conexiune.

Ce face bebelusa?

Isi va folosi absolut toate abilitatile posibile pentru a incerca sa atraga atentia mamei. Zambeste la mama, arata cu degetul, fiindca este obisnuita ca mama ei sa reactioneze atunci cand face acest lucru, isi pune manutele in fata si se stramba ca si cand ar spune – “ce se intampla?”, tipa, incepe sa se intoarca de la mama, deja simte disconfortul pe care il provoaca disconexiunea de mama ei. Si in final… incepe sa planga pentru ca nu poate sa faca fata acestei situatii dificile din punct de vedere emotional.

Citeste si:
Oamenii confundă Dragostea cu o emoție puternică pe care nu o înțeleg
Oamenii confundă Dragostea cu...

Citandu-l pe psihologul Donald Winnicott, Kent Hoffman spune ca "nevoia de baza a fiecarui copil este accesul la una (sau mai multe) relatii primare care sa recunoasca dependenta absoluta a copilului si care sa ofere o grija dedicata si blanda. Winnicot era ferm in aceasta credinta - ca la baza acestei prime relatii, fiecare copil are nevoie de o prezenta consistenta, predictibila si care sa il aline, mai ales in momentele de suparare".

Aceste milioane de momente de interactiune pe care le avem cu parintii nostri ne fac sa fim adultii de mai tarziu. Vom fi niste fiinte increzatoare ca putem gasi suport, intelegere si care avem convingerea ca suntem nemaipomeniti exact asa cum suntem, si in momentele noastre de glorie, cat si in clipele noastre mai dificile?

Citeste si:
Gemeni – primele saptamani cu copiii acasa
Gemeni – primele saptamani cu...

Un atasament sigur, ca cel descris in interactiunea dintre mama si bebelusul pe care i-am vazut in autobuz, format prin recrearea a milioane de momente de interactiune emotionala asemanatoare, in timpul cand suntem vulnerabili si micuti, ne traseaza drumul in viata.

Mi se pare important sa scriu despre aceste lucruri, pentru ca e nevoie de cat mai multi oameni care sa inteleaga acest mecanism. E important pentru parinti si ingrijitori, e important pentru adultii care traiesc cu un perpetuu gol in sufletul lor, nereusind sa faca sens in vreun fel despre de ce se simt asa. E important pentru toti oamenii dragi din viata noastra. Intelegand ce tip de reactii emotionale si mecanisme de aparare cream in sufletul unui om, indiferent de varsta sa, putem sa ne auto-evaluam si sa schimbam dinamici. Cei care au fost raniti, pot sa inceapa procesul de ingrijire al copilului parasit din ei…

Va puteti imagina ca probabil, noi insine, sau oameni din jurul nostru, insetati de iubire si conexiune, ajungem sa performam in toate modurile inconstiente posibile pentru a atrage atentia, exact asa cum facea bebelusa din clipul de mai sus? Nimic nu este intamplator… Poate nu e nevoie sa intram prea adanc filosofii si psihologie, poate este esential sa stim doar atat: Cat de mult conteaza calitatea interactiunilor emotionale dintre oameni, de cand se nasc (de fapt inca din uterul mamei) pana in ultima clipa a vietii.

Aceasta imagine iti arata caile neuronale pe care le inregistram prin interactiunile emotionale. Un copil care nu primeste atentia si grija de care are nevoie in mod repetat,  tot felul de atitudini cum ar fi: „Eu nu merit iubire”, „Sunt gresit/a”, „Nu sunt bun/a de nimic”, „Lumea e un loc ostil.” etc. Iar aceste convingeri vor fi codate in cai neuronale invatate prin intermediul interactiunilor cu cei din jur, un program pe care il va performa toata viata, in cazul in care nu are norocul de a ajunge la terapie sau de a gasi alte metode de deslusire a propriei vieti. Citeste si: Dr. Bruce Lipton: Misterul mintii subconstiente

Imagine de la cursul Circle of Security - sustinut de Kent Hoffman la Bucuresti

Sigur, este destul de dificil sa condensam aspecte largi din psihologie intr-un singur articol, dar sunt sigura ca deja v-ati imbogatit cu cateva unelte noi de intelegere a interactiunilor dintre oameni. Cum spuneam, interactiunea parinti-copii este cea mai importanta din lume.

Nu, parintii nu trebuie sa puna o presiune inutila asupra lor insile – daca 30% din interactiunile pe care le au cu cei mici sunt caracterizate ca fiind din categoria „atasament sigur”, este suficient ca un copil sa creasca mare sanatos emotional, spun cercetatorii. La Circle of Security am invatat ca un copil ii vede pe parinti ca si cand ar fi niste piloti de avion. Ei au nevoie sa se simta in siguranta, iubiti, incurajati, apreciati, intelesi, lasati liberi atunci cand simt nevoia sa exploreze, sa se intoarca spre a primi confort emotional atunci cand au nevoie, ghidati cu o autoritate care combina blandetea cu intelepciunea.

Cand mai vorbesc despre atasamentul sigur, imi place sa dau exemplul filmului La Vitta e Bella cu Roberto Benigni in rolul principal, care, in ciuda situatiei dramatice - se afla impreuna cu fiul lui intr-un lagar de concentrare nazist - ii creeaza acestuia senzatia de siguranta. Deci, atunci cand copiii au parte de parinti in care pot avea incredere, probabil ca nimic exterior lor nu ii mai poate darama si ii va ajuta sa fie increzatori si la maturitate.

O prietena, Ella Craciun, a postat pe Facebook o relatare pe care va invit sa o decodificati chiar voi, cu ajutorul lentilei pe care v-am oferit-o…

„Cultul violentei si "educatia" copiilor prin trauma:

Am intrat azi intr-un magazin cu articole vestimentare. Era plin ochi de lucruri, spatiu ingust si pe deasupra suna intr-una o alarma infernala si foarte zgomotoasa din interiorul magazinului. O mama tanara se uita la haine, baietelul ei de 3-4 ani se balanganea si el plictisit printre lucruri, cand la un moment dat pustiulica face ceva - nu am fost pe faza, iar mama incepe sa urle, in cel mai abject mod, apucandu-l strans pe copil de gulerul de la hainuta si ridicandu-l de gat, ca la luptele de cartier: Te fac praf daca mai faci asa! Te calc in picioare! Il scutura iar de gat si repeta: Te fac praf, m-auzi ma?

Mi s-a pus un nod in gat auzind-o, gandindu-ma numai la ce trauma poarta copilasul ala in suflet, la cat de mult il doare avand in vedere ca pana si mie mi se inclestase stomacul. Si la ce indreptatita se simtea mama sa se poarte mai rau ca o bestie.

Gandindu-ma ce dureros poate fi sa nu vrei decat atentie si afectiune si un parinte capabil sa iti inteleaga nevoile pe care de multe ori nu stii sa le intelegi tu insuti pentru ca abia masori 60 cm. Si sa primesti in schimb o amenintare si o palma demne de lupte de cocosi. O fi bine sa pui la punct pe cineva nici jumatate din tine, nu?

Iar in incheiere, mama il impinge pe copil si revine la hainele ei, cu un aer total de dispret. Copilul se retrage, trist, iar dupa cateva clipe revine la picioarele mamei sa o impace. Sa impace animalul. Tot copilul agresat vine. Pentru ca desigur, nu poate supravietui fara ea. Cat o fi ea de bestie, pentru el ea e tot.
Mi se pare cumplit de trist. Copiii nostri nu ne apartin, niciun milimetru din ei nu ne apartine. Respecta-l pentru ceea ce este, un suflet de multe ori mult mai mare decat tine.

Iar daca ai probleme cu furia, recunoaste-o in tine si lucreaz-o. Da-ti palme singur daca nu poti si nu poti, dar nu fa din copilul tau sac de box.” – relatare de Ella Craciun

Cineva a facut un comentariu la relatarea Ellei, unde multi dintre noi am reactionat cu furie: "Iar mama a fost si ea un copilas batut acum multi ani..."

Concluzie: Daca interactiunile dintre oameni, indiferent de varste, aceste interactiuni incarcate de emotii pe care le-am minimalizat atatea secole, ar fi comparate cu niste celule, atunci probabil ca am putea vorbi despre un cancer simbolic pe care ar trebui sa il vindecam peste tot in jurul nostru si in noi...

de Iulia Sima

Recomand pagina de Facebook: Circle of Security Training, Bucuresti

Citeste si:

Atasament - Elefantul cu care traiesti, dar pe care nu poti sa il vezi

Invataturile lui Thich Nhat Hanh, calugar zen – Cele 4 ingrediente ale iubirii adevarate

Si intelege de ce e gresit sa cadem in capcana de a da vina pe mame si pe parinti aici: Cercetari revolutionare: Nu a inceput cu tine, trauma este mostenita de la parinti!

O scurta trecere in revista a tipurilor de atsament, ca sa va faceti o idee si mai clara (evident, discutia este cu mult mai extinsa):

 

foto: By Vasilyev Alexandr/ shutterstock.com


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri