In zorii istoriei, acum 20.000 de ani, primii Homo sapiens invata atat tainele supravietuirii in conditii vitrege, cat si secretele comunicarii dincolo de limitele speciei.

Comunicat de presa

Sfarsitul verii aduce pe marile ecrane o productie impresionanta atat prin povestea inedita, cat si prin efectele vizuale spectaculoase: “Alpha”. Reunind o distributie internationala, filmul realizat de Columbia Pictures si Studio 8 prezinta o calatorie prin vremuri imemoriale, in timpul erei glaciare, pe cand Homo sapiens faceau primele incercari de domesticire a lupilor, transformandu-i din fiare si dusmani in prieteni - o experienta emotionanta, care transcende milenii. “Alpha” va rula, in premiera, la cinema incepand de vineri, 24 august 2018.

In zorii istoriei, acum 20.000 de ani, primii Homo sapiens invata atat tainele supravietuirii in conditii vitrege, cat si secretele comunicarii dincolo de limitele speciei.

Intr-o Europa inghetata, cu ierni lungi si grele, tanarul solutrian Keda din tribul Cro-Magnon (interpretat de Kodi Smit-McPhee, care a jucat si in filmele “Let Me In,” “X-Men: The Apocalypse”) este ranit grav in timpul primei sale vanatori de bizoni. Considerat mort si ramas singur, trebuie sa infrunte o multime de pericole, dar are si sansa de a se apropia de un lup ranit si singur ca si el: Alpha. Treptat, relatia dintre ei avanseaza si fiara se transforma in prieten, iar Keda, devenit razboinic in toata regula, descopera ca impreuna au mai multe sanse sa supravietuiasca, daca invata sa comunice si au incredere unul in celalalt.

Prietenia lor nu doar ca le schimba amandurora viata, ci da un alt sens existentei si influenteaza pentru totdeauna viitorul omenirii. Reinviind o era demult apusa, aceasta poveste universala depaseste barierele lingvistice si ne arata cum traiau stramosii preistorici. Autenticitate, emotie si imagini uimitoare - iata ce ne rezerva “Alpha”, din 24 august 2018, la cinema.

Desigur, intensitatea filmului se datoreaza mult si efectelor vizuale, echipa de productie oferind spectatorilor o calatorie fantastica prin peisaje glaciare. Pentru o mai mare incarcatura emotionala, majoritatea scenelor au fost filmate cu animale reale, nu realizate digital. Totodata, pentru a portretiza Solutrienii in termeni cat mai veridici, producatorii au colaborat cu arheologi si paleologi pentru ca personajele sa arate si sa comunice intocmai asa cum se presupune ca ar fi facut-o primii oameni, ba chiar au creat o limba noua, limba Cro-Magnon - o adevarata provocare pentru lingvisti si actori.

Scenariul nu abunda insa in dialoguri, astfel incat mare parte din comunicare se realizeaza prin limbajul trupului, sporind dramatismul si dinamica vizuala. De altfel, nu intamplator producatorii au ales o distributie internationala: actorii din Australia, Islanda, Suedia, Polonia, Belgia, Chile, Bolivia, SUA si Canada, alaturi de cainii-lup din Cehia, Spania si insulele scotiene Orkney transmit spectatorilor sentimentul ca, dincolo de barierele culturale si lingvistice, toti avem aceleasi nevoi si temeri.

“Este aproape ca o poveste spusa la focul de tabara de pe vremuri”, spune Albert Hughes, regizorul si creatorul povestii Alpha (cunoscut pentru productia “The Book of Eli”). O poveste a comunitatii, care ne prilejuieste o calatorie emotionanta intr-un trecut cu totul necunoscut, dar si o lectie despre prietenie si incredere, despre comunicare si evolutie.

Filmarile au avut loc in Canada, in Vancouver si in preeria si mlastinile din sudul Albertei, in estul Islandei, in Los Angeles si Apple Valley, California, precum si la Dinosaur Park, sit aflat sub egida UNESCO, unde se pastreaza 150 de schelete complete de dinozauri din perioada cretacica, de acum 75 de milioane de ani.

Echipa tehnica include laureati la Oscar, iar din distributie fac parte Jóhannes Haukur Jóhannesson, Leonor Varela, Marcin Kowalczyk, Jens Hultén, Natassia Malthe, Spencer Bogaert, Mercedes de la Zerda si cainele-lup Chuck din Cehia in rolul lui Alpha. Realizat de Columbia Pictures si Studio 8, filmul dureaza 96 de minute, se adreseaza audientei generale si este distribuit in Romania de InterComFilm Distribution.


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri