11 Aprilie 2025 publicat în Lifestyle 3 share-uri

IN ACEST ARTICOL:

Respectarea intimității copilului este un pas important în dezvoltarea unei relații sănătoase între părinți și copii. De la vârste fragede, copiii încep să își dezvolte dorința de a avea propriul spațiu personal, iar părinții trebuie să învețe să respecte acest lucru treptat.

În timp ce pentru mulți părinți este un gest natural să bată la ușa camerei copilului lor înainte de a intra, pentru alții, acest obicei poate părea exagerat sau chiar inutil. De cele mai multe ori, părinții care nu au fost învățați să facă acest lucru în propria adolescență se simt stânjeniți și nu înțeleg de ce ar trebui să adopte acest comportament. Totuși, odată ce copilul învață să își dezvolte un spațiu personal, acest gest simplu poate semnifica respectul și recunoașterea intimității.

Cum evoluează nevoia de intimitate a copilului

În primii ani ai copilăriei, nu este nevoie să îți bați la ușa camerei copilului, pentru că acesta este încă dependent de tine pentru aproape orice activitate. Însă, pe măsură ce copilul începe școala, dorința de a avea un spațiu personal devine tot mai evidentă. Conform psihologilor, această dorință este un semn al dezvoltării identității personale. „Este important ca părinții să învețe să bată la ușă atunci când copilul ajunge la vârsta de 10-12 ani, chiar dacă nu cere explicit acest lucru”, explică Lisa Strohman, psiholog clinician. „Acesta este un mod de a-i arăta respect și de a-l învăța despre importanța intimității, chiar dacă nu o cere deschis”.

Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice. Când este momentul potrivit să începi să îi citești copilului Postul Adormirii Maicii Domnului 2026: când începe anul acesta, când este Lăsatul secului și de ce este bine să fie ținut Anul școlar 2026-2027 începe pe 7 septembrie: calendar și principalele noutăți

Intimitatea adolescentului: respect și comunicare

Când copilul ajunge la adolescență, între 13-14 ani, nevoia de intimitate devine mult mai clară și mai apăsătoare. În această perioadă, adolescentul încep să-și descopere identitatea socială și personală, iar părinții trebuie să respecte acest lucru. „În această etapă, adolescentul își dorește momente de liniște și intimitate. Este esențial ca părinții să învețe să bată la ușă înainte de a intra, pentru a-i respecta autonomia”, explică Strohman. Mai mult, gestul de a bate la ușă nu doar că respectă intimitatea adolescentului, dar ajută la menținerea unei relații deschise, în care respectul reciproc și comunicarea sunt fundamentale.

Siguranța este prioritară

Chiar dacă respectarea intimității este importantă, părinții trebuie să fie atenți ca această libertate să nu pună în pericol siguranța copilului. „Există momente când siguranța copilului trebuie să primeze”, afirmă Kelsey Latimer, doctor în psihologie. Dacă suspectezi că adolescentul poate face ceva riscant, ușa trebuie lăsată deschisă sau, în cazuri extreme, intrat fără a aștepta permisiunea. În rest, este important ca părinții să fie conștienți de limitele și maturitatea copilului și să ia decizii în funcție de aceasta.

Începe noul an școlar: aproape 2,9 milioane de elevi și copii revin în bănci Când îți (re)activezi energia feminină, viața începe să curgă altfel. Obiceiuri care te întorc la energia ta magnetică Bucureștiul devine capitala parasportului. Prima ediție a Jocurilor Parasport începe pe 1 septembrie

Ce se întâmplă dacă nu respecți intimitatea adolescentului?

Ignorarea dorinței adolescentului de a avea intimitate poate duce la o distanțare între părinți și copii. „Dacă un adolescent cere intimitate și nu este ascultat, încrederea dintre părinte și copil se poate pierde rapid”, atrage atenția Dr. Strohman. „În acest caz, copilul poate deveni resentimentar și poate dezvolta anxietate sau chiar comportamente de rebeliune”. De asemenea, atunci când părintele ignoră această nevoie, adolescentul poate învăța să își construiască ziduri de apărare și să se închidă în fața părinților.

Cum să abordezi această problemă?

Pentru a păstra o relație sănătoasă și deschisă cu copilul tău, este esențial să stabiliți limite clare. „Poți explica adolescentului de ce vei bate la ușă: „Voi bate la ușă înainte să intru, cu excepția cazurilor de urgență”, sugerează psihologii. Această comunicare transparentă ajută copilul să înțeleagă că intimitatea este respectată, dar și că siguranța este o prioritate.

Cum sa iti regasesti linistea interioara printr-o escapada in natura salbatica Te trezești cu pleoapele lipite și ochii încărcați? Leacuri blânde pentru diminețile în care ochii cer ajutor Liceul se schimbă din 2026: elevii de clasa a IX-a încep cu programe noi și o materie inedită

Cum să gestionezi gradat intimitatea copilului?

Că tot vorbim despre vârstele preadolescente și adolescența, părinții trebuie să învețe să fie flexibili și să se adapteze nevoilor copilului. „Începe să bați la ușă pe măsură ce observi semne că adolescentul dorește mai mult spațiu, dar asigură-te că menții o relație bună prin discuții și interacțiuni periodice”, adaugă Dr. Strohman. A oferi spațiu este important, dar a rămâne prezent emoțional este la fel de esențial.

Respectând intimitatea și învățând să adopți un comportament care să îmbine independența cu comunicarea deschisă, vei contribui la dezvoltarea unei relații de încredere cu copilul tău, pregătindu-l astfel pentru viața adultă.

Ce se schimbă când începi să simplifici câteva rutine din casă Când nu vei mai fi, nimeni nu își va aminti câți bani ai avut sau ce funcție ai ocupat. Dar își vor aminti ce fel de om ai fost Când merită să cumperi sandale cu platformă?

Sursă foto - Ground Picture, Zurijeta / Shutterstock


Pasiunile mele eterne sunt scrisul, cititul și comunicarea. Îmi place să mă exprim prin scris la fel de mult cum îmi place să am o discuție reală, autentică cu cineva. Mă bazez pe emoții în orice domeniu aș activa și cred...

Abonează-te pe

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri