22 Decembrie 2023 publicat în Lifestyle 1 share-uri

Desenul este o activitate creativă și relaxantă prin care îți poți exprima viziunea artistică, dezvoltându-ți, în același timp, abilitățile de observație și coordonare. Este, de asemenea, o formă de terapie, care te ajută să te eliberezi de stres, să îți crești încrederea în sine și să îți îmbogățești imaginația.

Pentru a începe să desenezi, ai nevoie doar de câteva materiale esențiale, pe care le poți găsi ușor, la prețuri accesibile și pe care ți le prezentăm în rândurile care urmează.

Creioane și markere de calitate

Alegerea creioanelor și markerelor pentru desen artistic depinde în mare măsură de preferințele tale personale, stilul de desen și tipul de lucrări pe care intenționezi să le realizezi.

Pentru început, ai nevoie de creioane grafit de durități diferite, de la cele de tip 2H, care produc linii mai fine, până la cele cu mină moale cum ar fi 9B, folosite pentru schițarea umbrelor și reliefarea volumelor. La rândul ei, o cariocă oferă flexibilitate în crearea efectelor artistice, fie că este vorba de una pe bază de apă, acrilic sau alcool. Indiferent pe care o alegi, este recomandat să te orientezi către un produs de calitate superioară, cum ar fi carioca Posca, creată inițial pentru sprijinirea artiștilor urbani.

Caiet de schițe

Un caiet de schițe este esențial pentru un desenator începător pentru că îți oferă posibilitatea de a explora, învăța și dezvolta abilități artistice esențiale. Este locul în care ideile prind viață, iar artistul din tine se conectează cu propria creativitate într-un mod liber și nepretențios.

Caietul de schițe este suportul pe care desenezi subiecte din viața reală, îmbunătățindu-ți astfel abilitățile de observație și redare realistă. Experimentând cu schițe preliminare, poți găsi cea mai eficientă compoziție pentru lucrările tale finale, poți să-ți urmărești progresul artistic de-a lungul timpului și îți dezvoltă capacitatea de a observa și reda diferite perspective și proporții. Este bine să alegi un caiet de schițe solid, care are coperțile cartonate și un număr suficient de coli, astfel încât să-l poți lua cu tine oriunde și să nu rămâi în pană de hârtie.

Blocuri de desen

Înainte de a cumpăra un bloc de desen, este bine să încerci câteva tipuri diferite, pentru a descoperi care se potrivește cel mai bine nevoilor și preferințelor tale artistice. Asigură-te că alegi hârtia adecvată pentru tehnicile tale preferate și că dimensiunea blocului se potrivește spațiului de lucru și stilului tău de desen.

Poți opta pentru blocuri de desen cu hârtie mai groasă, pentru creion grafit sau cu textură specială pentru acuarele. O alegere inteligentă sunt și blocurile de desen mixte, cu hârtie groasă, presată la rece, adaptată atât tehnicilor de desen în creion, cărbune sau pastel, cât și pentru pictura în tempera sau guașă.

Diferite accesorii

Alături de ustensilele folosite în mod direct la desen, ar trebui să ai în kitul tău și alte câteva accesorii, fără de care actul artistic ar avea de suferit.

Radierele și ascuțitorile sunt accesorii esențiale pentru desen, iar alegerea lor poate influența calitatea lucrărilor. Pentru lucrările în creion grafit se folosesc, de regulă, radierele standard, iar pentru desenele în pastel sau cărbune, cele din plastic, mai durabile. Îți poți completa setul de instrumente cu diferite ascuțitori: speciale pentru creioanele cerate sau pastel, modele clasice pentru creioanele cu grafit, ascuțitori cu unghi ajustabil sau electrice, cu setări pentru controlul lungimii vârfului.

Arta nu este doar un simplu hobby; este o călătorie creativă ce deschide porți către lumea interioară a expresiei personale. Așa cum un desen în creion poate spune o poveste intimă, iar acuarela poate evoca emoții profunde, fiecare tip de grafică își are propriul său farmec și impact. Începuturile pot fi timide, dar pe măsură ce descoperi lumea vastă a culorilor, umbrelor și compozițiilor, desenul devine o pasiune plină de satisfacții.

Sursa foto: Shutterstock


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri