26 Septembrie 2022 publicat în Lifestyle 22 share-uri

IN ACEST ARTICOL:

La final de septembrie, Opera Comică pentru Copii a pregătit tuturor copiilor și părinților un spectacol special, Frumoasa din Pădurea Adormită, o poveste clasică și mult iubită de cei mici, în care prințesele, prințul și toate personajele unui basm clasic sunt prezente pe scenă, în pași grațioși de balet.

Serile de toamnă și-au intrat pe deplin în drepturi, astfel că vremea rece și ploioasă ne îndeamnă să intrăm mai repede în casă. Cu toate că cei mici au multă energie și uneori nici jocurile lor preferate nu mai par atât de interesante ca altădată, soluția vine din partea activităților pe care le putem face indoor.

Împreună cu fetița mea, am stabilit ca cel puțin o dată pe lună (deși mereu au fost mai multe dăți) să mergem la teatrul de păpuși sau la diverse spectacole pentru copii. La final de septembrie, Opera Comică pentru Copii a pregătit tuturor copiilor și părinților un spectacol special, Frumoasa din Pădurea Adormită, o poveste clasică și mult iubită de cei mici, în care prințesele, prințul și toate personajele unui basm clasic sunt prezente pe scenă, în pași grațioși de balet.

Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice. Ce să mănânci când ești obosit: alimente care îți conferă energie în mod natural și susținut Ce să mănânci când ai colesterol mărit: alimente recomandate și de evitat pentru protejarea inimii și a vaselor de sânge Crize de plâns la copii: ce faci în 3 minute ca să se calmeze fără să țipi

Pentru o seară ne-am simțit ca într-o poveste magică, iar costumele, muzica, dar mai ales reprezentația de balet a fost la superlativ! Felicitări tuturor care au lucrat la acest spectacol, este într-adevăr, o reprezentație de nota 100!

Pentru noi două a fost prima dată când am venit la Opera de pe Calea Giulești și am găsit aici o sală mare, cu balcon, acolo unde am avut și locurile. O doamnă ne-a întâmpinat la intrare și deși nu am avut biletele printate (așa cum era scris în mailul pe care l-am primit), ci doar pe telefon, nu a fost nicio problemă. Am urcat la balcon, iar acolo o primă surpriză pentru cea mică a fost un acvariu măricel cu pești colorați, care a i-a captat atenția minute bune.

O altă doamnă care se afla în sală ne-a ajutat cu un taburete pentru ca cea mică să stea mai sus și astfel să vadă mai bine. După câteva minute de întârziere, luminile s-au stins și a început explozia de culoare, magie și mișcări elegante de balet.

7 modalități prin care te autosabotezi singur și îți pui blocaje în calea succesului. Strategii ca să ieși din acest cerc vicios Cum gătim bine, cu gust și cu aromă, dar fără sare? Trucuri esențiale în bucătărie Ai mereu mâinile și picioarele reci, chiar când afară este cald? Ce remedii naturale merită încercate

Sala a fost plină ochi, iar spectacolul a avut pe alocuri și momente interactive, lucru important într-o reprezentație pentru copii. Ne-a plăcut amândurora foarte mult și nu am destule aplauze pentru munca depusă pentru crearea spectacolului Frumoasa din Pădurea Adormită.

Din ce am văzut, weekendul următorul este ultimul spectacol al reprezentației și ar fi o idee draguță de petrecere a timpului liber, pentru micile prințese și micii prinți curajoși. Toate detaliile se pot vedea pe pagina www.operacomica.ro.

Numai bine!


Pasiunile mele eterne sunt scrisul, cititul și comunicarea. Îmi place să mă exprim prin scris la fel de mult cum îmi place să am o discuție reală, autentică cu cineva. Mă bazez pe emoții în orice domeniu aș activa și cred...

Abonează-te pe

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri