14 Septembrie 2018 publicat în Lifestyle 142 share-uri

Tradiții, obiceiuri și semnificații ale uneia dintre cele mai vechi și importante sărbători creștine:

Mai mult, conform tradiției, Ziua Crucii este și ziua în care florile vorbesc între ele și se plâng de vremea care le va face să se usuce. Sunt și flori care înfloresc după ziua Înălțării Sfintei Cruci și aceste flori speciale erau numite de bunii satelor “florile morților".

De asemenea, odată trecută Ziua Înălțării Sfintei Cruci, sosește și momentul perfect pentru a bate nucii și a le culege roadele. Mai mult, crenguțele de alun adunate din păduri în ziua Înălțării Sfintei Cruci pot fi de mare folos celor care sunt în căutarea apelor care curg pe sub pământ, ajutându-i să le detecteze mai ușor.

Busuiocul, planta sfântă, capătă și el valențe și puteri speciale și este pus la loc de cinste de această sărbătoare. Pus în apa păsărilor, se crede că tine bolile la distanță, pus în lăutoarea fetelor, se crede că părul tinerelor va fi frumos și sănătos și nu va mai cădea, agățat de streșinele caselor, va ține la distanță grindină și trăsnetele sau alte rele. Cu florile și buchețelele sfințite la biserică, în unele sate se afumă încăperile celor bolnavi de friguri. Sunt folosite și că remediu naturist pentru durerile puternice de cap și de dinți.
Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice. Cazurile de depresie cresc dramatic la copiii cu vârsta între 11 și 14 ani și la adolescenți (Anchetă) Portalul 55 se deschide la început de Mai! Urmează una dintre cele mai puternice zile pentru manifestarea schimbărilor dorite - ziua 5 din luna a 5-a!   5 MAI – Eclipsă de lună prin penumbră și Lună plină în Scorpion – Cât trăim, învățăm, aflăm și experimentăm. Lecția inimii ușoare!

Tot din crenguțele de busuioc sfințit și curpeni de castraveți sau pepeni, în anumite zone ale țării, localnicii împletesc cruci pe care le atârnă de crengile copacilor care nu mai dau rod. Este un fel de ritual de fertilitate și de atragere a rodului și a bunăvoinței divine asupra livezilor.

Este interzis a se consuma în această zi alimente precum nuci, usturoi, prune sau pepene, alimente a căror miez sau interior amintesc de forma crucii.

Este bine de știu că tunetul în această zi prevestește o toamnă lungă, iar dacă cerul toamnei este brăzdat de cârduri de ciori, este semn că va cădea brumă în curând.

Foto homepage: Jacob_09 /Shutterstock

Foto int: Julija Sapic /Shutterstock


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri