O data in viata, am patit-o si eu. Rau de tot. Am suferit muieratic. A fost atunci cand mi s-au aruncat papucii in ploaie. La propriu. Cand am fost parasit in apa si frig, cand am primit vesti de sfarsit cand nu m-am asteptat. Am plans da, cu lacrimi. Cu picaturi de ploaie. Cu "de ce mie si nu tie". In sunet de praf si tragedie. Cu fisura in suflet. Cu credinta ca nimic nu va mai fi la fel ca inainte. Apoi mi-am luat servetelele ca sa-mi sterg nasul si sa-mi opresc ochii din curgerea in penibil si nemasculinitate.

Nu suntem chiar de piatra. Si noua ne place dragostea. Mai simpla, mai fara ascunzisuri, mai fara multe intrebari, directa, mai la obiect, fara infloriturile, disecarile si atentatele care se incearca asupra ei. Ne place sa o manevram cum vrea ea, sa o luam de buna si sa o transformam intr-un sentiment palpabil. Acceptam de buna voia ca iubirea sa ne faca de lemn si nu ne credem modelati si rasmodelati. Din cauza ei, ne transformam in lut si apa, traind cu impresia otelului.

Si pe noi ne loveste dragostea. Si pe mine ma induioseaza iubirea si mai ales felul in care femeile stiu sa o exprime. Sa o rada, sa o spuna. In numele ei, sa faca abuz de sentimente cand a amutit un glas. Sa o simta. Sa o condamne si sa-i reproseze ca-i lipseste ceva atunci cand le este frica de ea. Sa lupte cand este pe duca. Sa o planga cand dispare. Sa o planga mai ales cand nu mai este. O femeie nu plange in timpul unei iubiri caci atunci e prea preocupata ca sa o traiasca, dar boceste groaznic la sfarsitul ei. Sta in doliu uneori cu lunile. Alteori (incredibil, dar adevarat!)... lasa sa treaca ani ca sa-i treaca si ei iubirea. Este o parte din tainele femeilor pe care nu o inteleg. Nu o inteleg deloc.

Ioana sufera, Maria o asculta si o incurajeaza cum s-o pricepe. Adina le intelege pe amandoua. Le incurajeaza cum stie ea mai bine. Cu "uf", cu "vai", cu "haida de", cu "revino cu picioarele pe pamant" de parca in restul timpului ar pluti pe nori de aer, cu servetele parfumate, cu negru vanat sub ochi, cu siroaie sarate, cu circumstate adecvate, cu merite si critice coapte si rascoapte, cu blesteme si consolare. A suferit la randul ei cat pentru ambele si ceva in plus. Nu gresesc cand spun ca toate femeile din jurul nostru au ceva in comun in felul in care traiesc si se dezvolta: felul in care sufera in iubire sau dupa o iubire. Aproape identic. Uneori cu urlete si razvratiri. Pasional. Isteric. Mut alteori. Fara nimic. Fara lacrima in colt de ochi, fara sa schiteze un geamat, fara ca buzele sa murmure un "de ce", dar purtand in schimb pica cu anii si uneori cu viata.

O data in viata, am patit-o si eu. Rau de tot. Am suferit muieratic. Cand mi s-au aruncat papucii in ploaie. La propriu. Cand am fost parasit in apa si frig, cand am primit vesti de sfarsit si eu, ca prostul, ma credeam prins in inceput si sfarsit. Am plans da, cu lacrimi. Cu picaturi de ploaie. Cu “de ce mie si nu tie”. In sunet de praf si tragedie. Cu fisura in suflet. Cu credinta ca nimic nu va mai fi la fel ca inainte. Apoi mi-am luat servetelele ca sa-mi sterg nasul si sa-mi opresc ochii din curgerea din penibil si nemasculinitate. E mai mult decat indeajuns sa juri ca totul se schimba, dar nu incepand cu tine, ci cu persoanele pe care le lasi sa iti marcheze viata. Dupa cateva minute, ploaia s-a oprit. A dat soarele. A stralucit. La propriu. Imi trecuse. La modul serios, am lasat balta durerea. Barbatii nu au dreptul la slabiciune si vulnerabilitate. Nu pentru prea mult timp.


Vizionare placuta

Iti plac articolele Garbo?
Sigur o sa iti placa si pagina noastra de Facebook :)
Aboneaza-te la Garbo sau conecteaza-te prin Facebook pentru a primi periodic articole similare.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Parerea Lui: A suferi e femeiesc.