Toate iubirile iti cer sau iti fura cate o bucata din suflet. Si toate te duc intr-o infundatura din care, in ciuda a ceea ce se zice, exista cale de intoarcere.

Bate din nou soarele si anunta vreme buna. De ceva vreme incoace, mai tot timpul e vreme buna. Ochelarii mari de soare imi promit umbra multa. Apa din sticla imi zambeste gingas in timp ce imi spune ca gatlejul meu nu o sa mai moara niciodata de sete. De ceva timp, este mai tot timpul bine. Privesc pe fereastra automobilului. Aproape ca nu mai aud ce imi spune vocea din stanga mea. Furata de imaginile care se success in stanga si in dreapta, am plecat catre clipa magica care nu imi refuza visurile.

Razele ma invaluie cu o caldura coplesitoare care incinge racoarea calma din sufletul meu. Imbratisez cu toate bratele si zambesc cu toti ochii viata, florile, aerul, claxoanele care te gonesc grabite, freamatul, oamenii care trec unii pe langa altii grabiti. Iubesc viata. Mi se face pofta adesea de gustul ei. N-am vazut nimic altceva care sa imi aduca aminte de viata decat viata insasi care creste, misca si te sfideaza haotic sau regulat in jurul tau. Finalul, despartirea, eliberarea, un nou inceput… si inghit aerul uscat pentru a nu ma ineca cu tot odata. Cu amintiri, cu frica, cu regrete mici, regrete mari, tot ce am lasat in urma, tot ce m-a lasat pe urma. Am facut tot ce am putut in privinta iubirii. Cred…

O lacrima curge incet in timp ce soptesc multumita ca pentru o perioada de timp am uitat singuratatea. Am pus in ea toata durerea, toate suferinta, toata nebunia, toate visele si inceputul unei eternitati. Odata cu lacrima asta razleata imi picura si sange din suflet. Se prelinge in cutia cu amintiri care or sa ma urmareasca toata viata. Stiu ca iubirea a murit, ca noaptea nu o sa mai fie aceeasi noapte cu luna plina. Ca ochii caprui nu or sa-mi mai intre in carne prin intuneric. Am gasit dezlegarea de suferinta. Iubirea asta nu a fost niciodata vulgara, haina si grav partinitoare, focul pe care il naste indignarea s-a stins dinainte de a se aprinde. Toate iubirile iti cer sau iti fura cate o bucata din suflet. Si toate te duc intr-o infundatura din care, in ciuda a ceea ce se zice, exista cale de intoarcere. Nu sunt mai saraca cu nimic. Acelasi suflet mi-l port zi de zi cu mine.

Mint daca spun ca nu mi-e dor de iubirea care iti da un sens si iti creste aripi, ca nu mi-e dor de iubirea care iti promite sa schimbe infatisarea lumii, de vraja, de nebunia, de magia, de ploaia care poate sa nu ude doi oameni care s-au regasit, de pasii care te aduc aproape, de un chip, de mana care mangaia doi ochi caprui. Mint daca spun ca inteleg mereu ca asa a vrut destinul crud, orb si neindurator. Zambesc. Stiu ca spun adevarul: iubirea nu a murit. Chiar daca nu or sa mai revina niciodata sub aceasta forma.




Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri