Meritele celeilalte femei

Ce sunt copiii curcubeu și ce trebuie să știi despre ei?

25 Aprilie 2024

Cum să obţii un echilibru între viaţa personală şi cea profesională în 3 paşi ca tânără căsătorită

24 Aprilie 2024

28 Aprilie 2009 publicat în Familie

Hotarasem initial sa o urasc pentru ca altfel nu se putea. Mi-a luat de sub nas nu neaparat tot ce era frumos si bun in viata mea, dar mi-a luat tot ce aveam. Tot ce credeam ca imi apartine de fapt si de drept. Pe ea o faceam direct raspunzatoare de noptile mele ravasite de tristete, catre inima ei haina se indreptau toate sagetile mele veninoase de ura si orgoliu ranit, ei ii eram datoare vanduta pentru resentimentele care ajunsesera sa inlocuiasca sentimentele ce mi le credeam nobile, ochii ei rimelati de ipocrita trebuiau pedepsiti pentru nefericirea mea actuala.

Ne-am intalnit intamplator: eu, ea si el si la o cafea am stat de vorba ca trei oameni educati ce se doresc maturi si detasati de tot ce inseamna trecut. Lui nu i-am putut reprosa niciodata ca nu are bun gust. Nici macar acum... Ea era frumoasa, rafinata, mai inalta decat mine, parca un pic mai supla, cu nasul mai carn. Cu ochii mari, albastri, ochii pe care ii doream fetitei mele. Si ironia ironiilor, rana cea mai adanca a orbirii este ca se vede si fara ochelari ca il iubeste... si cred ca si el o iubeste... se simte din felul in care o priveste. Cu sinceritate, cu afectiune, simplu, intelegator, asa cum nu m-a privit pe mine niciodata.

Imi placea sa cred ca ea nu e potrivita pentru el si ca El o sa revina la mine odata cu mintile-i luate razna. Ma prefaceam ca nu-mi pasa de ea si o vedeam evaporandu-se din peisaj. Asta datorita mie si numai mie, mie si meritelor mele. Comparandu-ma cu alte femei, o sa-si dea seama ca niciuna nu este ca mine si atunci o sa se intoarca cu coada intre picioare, cerandu-si iertare. Iar ei... speram sa i se intample si ei ce mi s-a intamplat si altora: sa fie in scurt timp inlocuita cu o alta, adica cu mine. Nu s-a intamplat ca in scenariul meu. El e fericit. Cu ea.

Se spune ca orice femeie care recunoaste meritele unei alte femei este mai merituoasa decat femeia respectiva. Nu sunt deloc asa, nu vreau sa le admit. Dar, Doamne, chiar este potrivita pentru el... In ochii ei se citea iubirea. In ochii lui, intrezareai schimbarea... de dragul ei. Dand dreptate barfele amicilor mele si marind ochii in fata propriilor constatari... formau la urma urmei un cuplu frumos si reusit. Ea a reusit intr-adevar sa-l faca sa se schimbe. Ceea ce eu nu am reusit niciodata.

El si-a terminat studiile, motiv pentru care certurile noastre degenerau in scandaluri si vorbe urate. A devenit om responsabil si s-a hotarat sa intemeieze alaturi de ea o familie, motiv pentru care eu plangeam noptile bolborosindu-i reprosuri. Peste cateva luni, el o sa devina tatic, discutie care ducea la taceri profunde din partea lui sau la concluzia irevocabila ca nu se simte pregatit. O sa aiba o fetita, probabil tot cu ochii mari, albastri ca ai ei.

Visul meu pe atunci a devenit acum realitatea lui si a unei alte persoane. Eu am dat gres, eu cu el... Ea a triumfat, ea cu el. Poate n-am iubit cum trebuie sau nu am stiut cum trebuie sau poate ca nu m-a iubit suficient si eu am acceptat asa. Poate chiar nu eram femeia potrivita pentru el, iar ea poate ea chiar este.