Marturisirea unei foste sinucigase: Iubirea iti da, nu iti ia dreptul la viata

12:10, 31 Octombrie 2008 publicat în Familie

Am fost tot ceea ce se spune ca este un sinucigas. Un las, un fricos care-si bate joc cu o indrazneala groteasca de tot ceea ce a inseamnat ceva pentru el, un deprimat, un surd care striga din tot sufletul dupa ajutor, un neconsolat care nu mai gaseste sprijin in nimeni si nimic din jurul sau, o slabiciune de om suficient de inert si speriat ca sa-si dea duhul in interiorul sau. Atunci nu am mai putut sa ma intorc spre mine si sa dau peste vreo frantura de speranta. Doar gol, durere, durere, iar gol si iar durere.

Sa te chinui sa traiesti usor si frumos? Da, am urmarit sa fac asta toata viata. Sa iubesc viata? In mai toti anii de cand exist pe aceasta lume m-am luptat sa ma indragostesc de ea, sa fac din ea pasiunea mea cea mai fidela si mai plina de nuri, eterna si proaspata mireasa cu parfum intepator si tare de amanta. Daca au fost momente in care am renuntat la viata sau ea la mine? Da, nu doar momente, au fost franturi dintr-o realitate cruda, absurda si de neinteles.

Nu mi-am dorit sa mor, am vrut sa mor cu orice pret. Poate mai putin frumos si usor decat mi-am dorit sa traiesc, insa mi-am dorit si am invocat moartea cu toata puterea, ura si deznadejdea de care numai un om fara speranta poate fi capabil. Nu, nu am fost nebuna, cum rosteau in soapta cei care s-au grabit sa ma judece, insa nu au binevoit si sa ma inteleaga. Nebuna nu, dar innebunita de durere da... Am fost un suflet de fetita, invelit in trup de om mare, care a dat buzna peste lumea oamenilor mari si nefericiti si a devenit fara sa vrea unul dintre ei. Adultul din ea, matur si copt, la vederea altor oameni asemanatori cu ea, s-a speriat de moarte. A vrut sa redevina copilul inocent si fericit. Nu s-a mai putut. S-a ingrozit si mai tare. Si de data aceasta tot de moarte...

Am fost tot ceea ce se spune ca este un sinucigas. Un las, un fricos care-si bate joc cu o indrazneala groteasca de tot ceea ce a inseamnat ceva pentru mie, un deprimat, un surd care striga din tot sufletul dupa ajutor, un neconsolat care nu mai gaseste sprijin in nimeni si nimic din jurul sau, o slabiciune de om suficient de inert si mort in interior ca sa poata sa reactioneze in vreun fel. Niciodata nu am mai putut sa ma intorc spre mine si sa dau peste vreo frantura de speranta. Doar gol, durere, durere, iar gol si iar durere. Si hotararea de a-mi lua viata pentru ca a devenit mult prea grea ca sa o pot duce.

Citeste si:
Pune tusea la colț cu Imunotus
Pune tusea la colț cu Imunotus

Pentru ce? Pentru cine? Din ce cauza? Pentru ca nu am mai gasit nimic in mine dupa ce un anumit barbat, sotul meu de zece ani de zile, iubirea vietii mele, a decis ca iubirea pentru o alta femeie este mai puternica decat cea pentru mine si pentru copilul nostru. Si a inceput o viata noua alaturi de ea. Fara mine, iubirea vietii lui. Cum poate sa se evapore peste noapte iubirea jurata si promisa ani, zile si nopti la rand? Nu stiu, nu am inteles atunci si nu inteleg nici acum.

Citeste si:
Consultul preanestezic: cum decurge și de ce este important –...
 Consultul preanestezic: cum...

Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri