Despre singuratate, cu ura. Dar mai ales cu dragoste...

Regina mamă, Comedie din greșeală, Ce avem noi aici?, spectacole de colinde și Regal Vienez, în încheierea lui 2025

2 Decembrie 2025

Pe 22 februarie se deschide PORTALUL 222: Se activează de 3X puterea din 2! Fără dragoste nimic nu sunt, nimic nu ești

19 Februarie 2026

10 Septembrie 2008 publicat în Familie

Singuratatea exista doar pentru ca o eu o las sa existe. Singuratatea m-a ajutat sa descopar sensuri

Cica singuratatea (nu-mi contrazic psihologul, inca nu si-a finalizat munca sisifica de convingere) exista doar pentru ca o eu o las sa existe. Am un suflet mult prea sfrijit ca sa pot alunga singuratatea in alte locuri. Oare mana mea ma minte? Trebuie sa o faca, caci astfel nu inteleg cum de nu poate sa imblanzeasca cel putin o cugetare. Un om. O viata. Pe mine. Nimic si pe nimeni!

Din dorinta de a scapa de prea mult timp, inca ma cramponez de stereotipuri care il modeleaza haotic. Iubirea nu mai explodeaza in mine, nu mai arunca priviri ostentative si indraznete in cautarea persoanei potrivite, ci s-a ascuns umila intr-un colt pierdut de suflet. Eu m-am cufundat de tot in taceri prelungite din care nu pot sa mai ies. Nu mai visez, dar totusi sper.

Un singur gand ma consoleaza si ma determina ca in clipele de luciditate sa-mi privesc singuratate cu iubire, iar nu cu ura: dupa ce o sa invat sa-mi port singuratatea si o sa ma obisnuiesc cu adevarat cu ea, o sa fiu pregatita sa fac fata contrariului ei. Atunci cand o sa scap de singuratate, o s-o fac pentru a-mi demonstra ca oamenii puternici stiu cum sa-i tina piept. Unui om obisnuit, unuia singur, o sa-i spun “te iubesc” nu pentru ca si-a dat tot interesul sa ma salveze de singuratate, ci pentru ca... o sa-l iubesc. Doar pentru atat si nimic mai mult...