Noi, femeile, ne aruncam prea repede in bratele unui alt inceput incert si intr-o noua relatie, sperand sa dam uitarii cat mai curand un sfarsit la fel de incert. Ba nu! Si femeile accepta ca au pierdut, insa au nevoie de timp pentru a face acest lucru. O despartire nu este niciodata usoara pentru ca nu este deloc usor sa te rupi de ceea ce a fost frumos, sa ai curajul sa o iei de la capat sau sa renunti la obisnuinta.

Niciun cuvant nu este suficient de convingator ca sa-ti aduca consolare. Nici cea mai pertinenta gluma a celui mai bun prieten nu reuseste sa smulga mai mult decat un zambet amar de pe buze. Niciun un articol aruncat pe un site pe care il deschizi aleatoriu gandindu-te ca o sa-ti fie de ajutor nu se dovedeste a fi vindecator de suflete. Lucruri care te faceau sa vibrezi de placere si entuziasm te dor acum. Cauti disperat in tine si nu mai gasesti nici macar puterea de a-ti disimula nefericirea. Suferinta zace haina, ascunsa intr-un colt al sufletului tau, nestiuta de nimeni, dar intuita de toata lumea. Se citeste in ochii tai, in privirea ta.

Se hraneste din sufletul tau si devine vizibila pe trup. Trec zile, nopti in care traiesti doar pentru ca stii ca nu esti suficient de puternic ca sa nu o faci. Te uiti pierdut in jur si nu mai vezi nimic care sa-ti readuca pofta de viata si setea de iubire. Traiesti in vis, suspini in viata. Ziua nu mai este compusa din dimineata si seara, ci din felul in care arata el dimineata si din maniera in care obisnuia sa te stranga in brate seara.

Noaptea te trezesti plangand de dor si insingurare, iar ziua o petreci asteptand sa vina noaptea ca sa poti sa rabufnesti. Sa-i dam un nume dur acestei stari si o numim automutilare? Masochism sufletesc? Nici macar... Este doar starea in care multi dintre noi ne cufundam imediat si dupa multe zile dupa ce am pus capat unei relatii. Este o stare in care sufletul boleste dupa amintiri trecute. Este dreptul sau de a-i acorda timp si libertate de a se vindeca, de a-si plange in tacere sau cu tipete sfasietoare nostalgia paradisului pierdut.

Acceptarea unui sfarsit inevitabil inseamna sa stii sa pierzi. Fara pareri de rau...

Un prieten barbat imi spunea ca o despartire, atat in cazul barbatilor cat si al femeilor, rupe inima in doua, fara posibilitate de sudare imediata, dar ca noi, femeile, “suntem mult mai dependente de suferinta decat de iubirea in sine”. Noi nu stim sa pierdem cu capul sus. Noi nu stim sa recunoastem un sfarsit sau sa-l acceptam ca atare.

Noi, femeile, ne aruncam prea repede in bratele unui alt inceput incert si intr-o noua relatie, sperand sa dam uitarii cat mai curand un sfarsit la fel de incert. Ba nu! Si femeile accepta ca au pierdut, insa au nevoie de timp pentru a face acest lucru. O despartire nu este niciodata usoara pentru ca nu este deloc usor sa te rupi de ceea ce a fost frumos, sa ai curajul sa o iei de la capat sau sa renunti la obisnuinta. Nu este un secret psihologic ca oamenilor le este frica, se tem sa spuna fatis ceea ce cred si ceea ce simt.


Addicted Traveler & Storyteller. Wine Adventurer. A descoperit călătoriile încă din copilărie, iar vinul după 30 de ani. Le-a îmbinat pe amandoua și, după o carieră de 14 ani în industria de turism dintre care 7 pe...



Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri