Academia Boema: Sa descoperim femeile din carti!

12:03, 22 Martie 2011 publicat în Entertainment

Nora Iuga este pseudonimul literar al Eleonorei Almosnino, poeta, romanciera, eseista romana si traducatoare din limba germana.

Centrul de Dezvoltare Curriculara si Studii de Gen FILIA, SNSPA initiaza Academia Boema (editia I) "Sa descoperim femeile din carti!"

Miercuri, 23 martie 2011, ora 19 va asteptam in Cafe Boheme (str. Caderea Bastiliei nr. 11, vizavi de ASE) la o discutie neconventionala cu scriitoarea Nora Iuga.

Citeste si:
Editura Publisol lansează Colecția FeminIN - 10 capodopere ale...
Editura Publisol lansează...

Moderatoare: Miruna Vlada (poeta)
Oana Baluta (presedinta Centrul FILIA)

Ce este ACADEMIA BOEMA?

Citeste si:
Implantul dentar si diabetul
Implantul dentar si diabetul

Traim intr-o lume a paradoxurilor. Cand spunem mediu academic, ne imaginam un spatiu rigid, ultra-rational, sterp, rupt de cotidian, ferecat intr-un „turn de fildes” al teoriilor. Iar cand spunem boema ne gandim la domeniul artistic, si el rupt de lume, dar la cealalta extrema, caracterizat prin naivitate, visare, irational, excese, dezordine, melancolie, ferecat de asemenea intr-un alt „turn de fildes”. Centrul FILIA isi propune cu acest proiect de dezbateri culturale sa ne convinga pe toti sa coboram din turnurile noastre de fildes, reale sau inchipuite, pentru a ne intalni la o cafea si a ne cunoaste mai bine, pentru a depasi preconceptiile despre aceste lumi aparent antinomice – academic vs artistic.

Traim cu sentimentul ca zi de zi trec pe langa noi oameni frumosi, pe care nu avem ragazul sa ii descoperim. Ne plangem tot timpul ca spatiul public nu ne ofera modele feminine veritabile, ci doar femei-obiect, insa uitam adesea ca tine de noi sa alegem altceva si sa ne cultivam alte modele, pe care le avem in jurul nostru din plin. Ne propunem astfel ca o data pe luna sa invitam la o cafea cate o femeie care s-a remarcat in domeniul sau, care ne inspira, si in fata careia sa reinvatam sa facem exercitii de recunostinta si apreciere. Consideram ca aceasta este o nevoie atat a noastra, a celor din mediul academic, cat si a femeilor extraordinare care merita sa isi cunoasca admiratorii.

Primele editii vor fi dedicate descoperirii femeilor fascinante care se ascund dupa coperti – scriitoarelor contemporane din Romania. Nu puteam incepe mai glorios aceasta serie de intalniri decat invitand-o la o cafea pe provocatoarea NORA IUGA. Evenimentul e deschis publicului de orice fel, care vrea sa o cunoasca pe femeia Nora Iuga prin intermediul scriitoarei Nora Iuga. Vom vorbi liber si necenzurat despre copilarie, feminitate, erotism, fictiune, casnicie, batranete, Berlin, Bucuresti, dragoste .... si despre tot ceea ce ne va trece prin minte in prezenta aburilor de cafea si a scriitoarei Nora Iuga. Va fi si o ocazie deosebita pentru a achizitiona cele mai recente volume de poezie si proza cu autograful autoarei.


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri