18 Martie 2024 publicat în Entertainment 5 share-uri

La câteva zile după despărțirea dureroasă de Stela Popescu, pe 23 noiembrie 2017, în data de 29 noiembrie ne-a mai părăsit o stea a Teatrului de Revistă „Constantin Tănase”. Cristina Stamate s-a stins pe patul de spital după o lungă suferință, la fel cum a fost, de altfel, și viața sa. 

 

A vrut să devină doctor, apoi avocat, dar viața a adus-o pe scenă. Acolo, Cristina Stamate uita dezamăgirile trăile și fericile pierdute sau neîmpărtășite. Acolo, era o explozie, era umorul întruchipat.

S-a căsătorit la 19 ani din amabilitate, așa cum însăși spune, pentru că ea și partenerul erau de ceva vreme împreună și cei din jur făceau presiuni. „Mama zicea că de ce nu mă marit, că-i era frica să nu mă batjocorească vreunul, soacra-mea şi-a dat seama că aş fi tare potrivită pentru băiatul ei şi-mi tot spunea: <>.

“M-am măritat la 19 ani domnişoară, nu făceam parte din categoria celor care se trezesc repede”.

Un avort i-a răpit șansa de a fi mamă, acesta fiind și marele său regret. „Am realizat că sunt însărcinată foarte târziu, pentru că nu ştiam nici măcar care este data de la care trebuie să socoteşti. Aveam examenul de diplomă. Aveam planuri de viitor. Nu aveam nici un sentiment că acolo e cineva, e om, nu e om… Nici nu mă întrebam nimic, pentru că era ceva care mă încurca foarte tare. Am început să caut cu disperare un medic.

Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice. Portalul 55 se deschide la început de Mai! Urmează una dintre cele mai puternice zile pentru manifestarea schimbărilor dorite - ziua 5 din luna a 5-a!  

Asta era o incursiune aproape demnă de James Bond, pentru că rezultatul putea fi pedepsirea amândurora. Am găsit un medic a cărui specializare erau operaţiile pe creier. Şi operaţia, ca să zic aşa, s-a întâmplat pe masa din sufragerie, acasă la mama mea. Când s-a sfârşit intervenţia, după ce am fost uşor ameţită de o injecţie, i-a spus mamei mele: „Coană mare, vino încoace să-ţi iei nepotul!'. Atunci nu am luat în seamă foarte tare. Scăpasem de ceea ce mă încurca, dar mi-au rămas în minte cuvintele că primul meu copil era băiat'. ', povestea Cristina Stamate, potrivit oxologia.ro.

Dan Ivănescu nu era marea sa iubire, și nici partenerul lângă care să își găsească liniștea, așa cum spera. Ba chiar, după o vreme, au apărut și episoadele de trădare. Atunci când a aflat că soțul îi este infidel, a vrut să îi dea o lecție. A plecat de la teatru și s-a dus direct la apartamentul conjugal.

„Eram îmbrăcată într-un costum de clovn, foarte discret, de altfel, în toate culorile. Mi-am pus pardesiul pe deasupra, pentru că aşa cerea anotimpul şi m-am dus acasă. Nu pusese lanţul la uşă, aşa că am deschis foarte simplu cu cheile mele. I-am văzut în aceeaşi încăpere şi am spus "bună seara". Că nu au făcut infarct pe moment, este fix treaba lor.

Pe atunci fumam, am deschis şifonierul şi mi-am luat un pachet de ţigări, de parcă de asta venisem eu acasă, nu că mă stârnise femeia aia. Apoi am plecat înapoi la teatru să joc. Numai eu ştiu cum am jucat actul II. O vreme am trecut peste infidelitate, pentru că am zis că după 11 ani te mai saturi de persoana de lângă tine, dar apoi am pus punct. Scuzele nu ar fi mers la mine. Nu sunt genul".

După această dezamăgire, în viața Cristinei Stamate și-a făcut loc o altă iubire, neîmpărtășită însă, cea pentru Ștefan Bănică senior. „Unul dintre primele mele suspine de amor, cred ca ma indragostisem intr-un fel de Stefan Bănică Sr , I-am trimis şi o carte poştală la un moment dat. Viaţa a făcut să ne întâlnim şi să jucăm în aceleaşi spectacole şi, într-o zi, i-am mărturisit lui Ştefan”, povestea Cristina Stamate.

„De atunci, ori de câte ori ne vedeam în spectacole, venea lângă mine şi îmi şoptea la ureche <>”

Fericirea nu și-a mai făcut loc în viața actriței. A ales să meargă singură pe acest drum, fără o iubire alături. S-a „obișnuit cu binele”, a descris aceasta.

„Nu din dezamăgire nu m-am mai căsătorit. Ci fiindcă m-am obişnuit cu binele. Când eşti aşa independent şi activ că mine, nu simţi singurătatea. Că-ţi mobilezi viaţă cu lucruri frumoase, lucruri pentru care arzi, care te pasionează. Singurătatea devine ca un drog, e o formă de bucurie. Când ai independenţa financiară, când ai o meserie care-ţi place, care te preocupă, în care ai succes, când ai prieteni, te obişnuieşti cu modelul „cand vreau lume, ieşiri, le am, când nu, lăsaţi-mă în pace', spunea actriţa pentru Formula As.

Totuși, era convinsă că singurătatea are prețul ei, care se plătește greu. „„Oho! Se plăteşte greu. Mărunţel. La început ai un orgoliu deşănţat şi nu prea vezi plată, îţi tot spui că poţi s-o duci şi singur. Dar singurătatea te costă în primul rând absenţa unei vieţi de familie, care poate fi fermecătoare când ai alături un soţ şi copii. Există miracole de genul asta, o magie de care nu mai ai parte, clipe absolut minunate care se nasc atunci când ştii că eşti împreună cu cineva. Dar şi familia, la rândul ei, se plăteşte scump.

Feminitatea ta se erodează, că nu poţi să stai şi la oglindă şi la cratiţă şi la scutece. Te faci harcea-parcea, îţi pierzi răbdarea, şarmul şi, în general, şi carieră. Există plată pentru amândouă felurile de viaţă, dar trebuie să fii cinstit cu ţine însuţi, să te gândeşti foarte clar pentru ce eşti făcut, ce fel de plată poţi acceptă. Asta sau cealaltă”, susţinea actriţa.

Sfârșitul. Actrița n-a murit singură

Vestea dureroasă a morții Cristinei Stamate a venit în dimineața zilei de 27 noiembrie 2017, cu puțin înainte de ora 07.00. Actrița în vârstă de 71 de ani avea probleme de sănătate grave și era internată de patru zile la Spitalul Floreasca, la Terapie Intensivă.

În urmă cu doi ani, a suferit o operație dificilă. A fost operată pe cord deschis. După intervenție, a urcat din nou pe scenă, însă a început să se simtă din ce în ce mai rău și s-a izolat chiar și de prieteni.

Dar Cristina Stamate nu a murit singură, așa cum s-a crezut inițial. Surse medicale au confirmat pentru Click! faptul că actrița a fost adusă la spital de o nepoată, care i-a fost alături până când a trecut în lumea celor drepți.

Este vorba despre Cora, fiica fratelui mai mare al Cristinei Stamate, imobilizat pe atunci și el la pat, din cauza acelorași afecțiuni cardiace care au atins toți membri familiei artistei. Tatăl Cristinei Stamate și celălalt frate al ei au murit de inimă în urmă cu mulți ani.

Filmografie

  • Grăbește-te încet (1982)
  • Secretul lui Bachus (1984)

Teatru

Teatrul de Revistă Constantin Tănase

  • Arca lui Nae și Vasile

  • Bufonii regelui

  • Dai un ban, dar face

  • Idolul femeilor

  • Nimic despre papagali

  • Poftă bună lui Tănase

  • Revista revistelor

  • Te aștept diseară pe Lipscani

  • Ura... și la gară

  • Vara nu-i ca iarna

Teatrul Național de Televiziune

  • Evantaiul

Teatrul Național Radiofonic

  • Scene din viața lumii mari
  • Stăpânul tăcerii

Foto: Cristian Nistor/Agerpres


Am absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion și am o experiență în presă de peste 6 ani. Am lucrat în publicații precum Ciao.ro, Fanatik.ro și Playtech.ro, la care se adaugă și un internship la DigiFM....

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri