9 Iunie 2021 publicat în Entertainment 5 share-uri

Multipremiata actriță Emma Stone joacă rolul principal în noul film live-action sub semnătura Disney – “Cruella” – o poveste fascinantă despre una dintre figurile legendare ale cinematografiei, o ticăloasă de primă mână care a fermecat și intrigat generații.

Comunicat de presă

Povestea din noul film “Cruella” ne poartă în anii 1970, în Londra revoluției punk-rock, pe urmele unei tinere trișoare Estella, o fată creativă și deșteaptă, hotărâtă să își facă un nume și să aibă o carieră în design.

Ea se împrietenește cu o pereche de hoți tineri care sunt înnebuniți după apetitul ei pentru trăznăi în afara legii și împreună își construiesc o viață pe străzile Londrei. Într-o zi, flerul Estellei și simțul ei pentru modă atrag atenția Baronesei von Hellman, o legendă în domeniu, intepretată magistral de Emma Thompson. Dar relația lor pune în mișcare un întreg mecanism de evenimente care o vor determina pe Estella să scoată la lumină partea sa răutăcioasă și să devină răzbunătoarea Cruella.

Din distribuția filmului mai fac parte și Joel Fry, Paul Walter Hauser, Emily Beecham, Kirby Howell-Baptiste și Mark Strong. Regia este semnată de Craig Gillespie, iar scenariul de Dana Fox și Tony McNamara.

O poveste despre origini

Personajul Cruella de Vil a apărut prima dată în paginile cărții scrise de Dodie Smith în anii ’50 și a fost adus pe marele ecran în prima ecranizare Disney din 1961, apoi în remake-ul live-action din 1966 și în continuarea din 2000.

Desfășurându-se în era punk din Londra anilor ’70, “Cruella” redă o poveste originală despre călătoria unei tinere de la non-conformism la statutul de răufăcătoare stilată. Estella (Tipper Seifert-Cleveland), o persoană plină de energie și creativitate, vede lumea dintr-o perspectivă diferită de cei din jurul ei. A trecut prin drama pierderii mamei, își ascunde părul albit cu vopsea roșie și totuși se simte ca un extraterestru între colegii de școală.

Estella îi urmează pe prietenii săi Horace (Joe MacDonald) și Jasper (Ziggy Gardner) și se dedă unei vieți de vagadond pe străzile Londrei, trăind din șmecherii și mici furtișaguri, dar visând la clipa când va ajunge unde designer de modă cunoscut. La 25 de ani, Estella (Emma Stone) are parte de șansa vieții ei, atunci când Jasper (Joel Fry) îi face rost de un job la magazinul cel mai trendy al momentului, Liberty. Aici începe de jos, e femeie de serviciu. Într-o noapte, însă, spiritul creativ pune stăpânire pe ea și ea își face de cap în magazin. E concediată a doua zi, dar chiar când părăsea locația, creația ei este remarcată de legenda modei, Baroneasa (Emma Thompson).

Acum Estella e convinsă că și-a găsit mentorul perfect care o va ghida în lumea modei și devine ucenicul perfect până când, într-o bună zi, o vede pe Baroneasă purtând un colier care a aparținut mamei ei și care, de drept, este al ei. Cu ajutorul lui Jasper și al lui Horace pune la cale un plan murdar cu scopul de a lua colierul de la Baroneasă, care urmează să îl poarte la un bal cu cod vestimentar obligatoriu alb și negru.

Estella își caută rochia perfectă pentru acest eveniment și ajunge într-un magazin unde îl întâlnește pe Artie (John McCrea), un vânzător care îi pune la dispoziție rochia ideală. Așa ajunge să își facă o intrare spectaculoasă la bal, devenind Cruella, purtând o rochie roșu aprins și o coafură cu alb și negru. Baroneasa, bineînțeles, vrea cu disperare să afle cine este invitata misterioasă. În acest timp, Horace și Jasper se pregătesc să fure colierul, însă sunetul ascuțit al unui fluier care îi cheamă pe dalmațienii Baronesei strică totul. E același sunet care o bântuie pe Estella din noaptea în care mama ei a murit.

Deodată Estella, de fapt Cruella, știe ce are de făcut. Nu trebuie numai să recupereze moștenirea mamei sale, ci și să îi răzbune moartea.

Nașterea unei răufăcătoare

După succesul filmului care spune povestea originii lui Maleficent, suverana răului, producătorii de la studiourile Disney au decis să transpună în filme noi povești despre originile altor personaje negative celebre din arhiva lor. Următoarea oprire: Cruella de Vil, interpretată de-a lungul timpului de Betty Lou Gerson (voce) și apoi de Glenn Close.

Totuși, niciunul dintre aceste filme nu spune povestea istoriei personale a celebrei răufăcătoare. Așa că producătorii Andrew Gunn, Marc Platt și Kristin Burr au decis că e timpul ca publicul larg să afle povestea vieții simpaticei răufăcătoare, un fel de Hannibel Lecter al lui Disney.

“Am vrut să explorăm trecutul ei și să aflăm de ce este așa cum este, ce a făcut-o să devină Cruella de Vil. Am abordat povestea din perspectiva trecutului și originii ei, cine era în copilărie, de unde provenea. Tot ce știe publicul despre Cruella este că voia să își facă o haină din blana dalmațienilor, așa că, de la bun început, am decis să îi lărgim orizontul aspirațiilor pentru a putea livra ceva nou”, explică producătorii.

Prima și singura alegere pentru a o portretiza pe Cruella a fost actrița Emma Stone, care a achiesat imediat noii perspective Disney.

Datorită minților creative care au lucrat la film, un scenariu original a fost construit în jurul dezvoltării și evoluției Estellei, un copil creativ și ingenios care devine Cruella, o femeie malefică, inteligentă și dornică de răzbunare.

“Filmul are ingredientele mele preferate: modă, câini, răzbunare. Am decis să plasăm acțiunea în Londra anilor ’70. Tot proiectul a fost super interesant, mai ales că era primul nostru live-action plasat în lumea reală. Londra era centrul modei, dar și al anarhiei la vremea respectivă. Ce paralelă interesantă cu Cruella”, spune producătoarea Kristin Burr.

“Pentru rolul Cruella, Emma Stone a fost alegerea perfectă, reușind să joace un personaj egoist, răutăcios. Pur și simplu reușește să treacă de la răutăcioasă la super sensibilă în doar câteva secunde. E o actriță impecabilă, care a putut să se contopească cu personajul”, afirmă Andrew Gunn.

“Emma Stone este una dintre cele mai bune actrițe ale generației sale. Poate să joace orice rol. Cine altcineva ar fi fost mai indicat să treacă de la răutăcioasa simpatică la sensibila emotivă? În plus, arată fabulos cu părul negru și alb”, adaugă Kristin Burr.

“A fost fantastic! Cât la sută din Cruella e Estella și cât la sută din Estella e Cruella? Din punctul meu de vedere este extrem de interesant să te gândești dacă Cruella e parte din ea sau e chiar ea sau daca nu cumva toate evenimentele tragice din viața ei au creat-o pe Cruella. Povestea ne atrage atenția asupra faptului că e puțin din Cruella în fiecare dintre noi și că putem ajunge la aceste laturi diferite din noi în funcție de ceea ce ni se întâmplă în viață”, crede Emma Stone.

SINOPSIS:

Noul film “Cruella” produs de Disney este o adaptare live-action inspirată din celebra carte “101 Dalmaţiei”, care sondează povestea de origine a celebrei răufăcătoare.

Rolurile principale sunt jucate de Emma Stone și Emma Thompson, iar regia este semnată de Craig Gillespie.

Filmul “Cruella” este distribuit în România de Forum Film România și a avut premiera în cinematografe în data de 4 iunie 2021.


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri