ghid pentru o viaţă împlinită
Info
x
info
 
 


Info
x
info
 
 

Sarcina oprita din evolutie

Voteaza
*****Scor: 4.28571428571 din 7 voturi
 

si eu am pierdut o sarcina la 4 luni acum 3 ani si am suferit o depresie puternica am vrut sa mor pt ca imi doream copilul mai mult ca orice pe lume.Desi au trecut 3 ani durerea este la fel de mare mai als ca nu am mai ramas deloc am fost la medicii si degeaba daca poti sa ma ajuti cu un sfat sau tratament ceva mersi
  citeaza   raspunde

Buna kidz006839. Ma numesc Claudia si am un bebe de 7 luni. Si mie mi-a murit o fetita in burtica acum 4 ani.Eram gravida in 7 luni.Si acum plang dupa ea aproape zilnic. Si am o durere mare in suflet care nu va trece niciodata. M-am ferit un an dupa ce am nascut fetita si apoi am ramas dupa ~1 1/2 an gravida cu Patrick,multumesc Domnului. Si acum traiesc cu teama sa nu pateasca ceva. Dar,incet-incet crestem.Asa ca sa ai curaj si nu fi stresata.Incearca sa te linistesti. Asa am facut eu.Mi-am schimbat stilul de viata, m-am linistit.Pupici!
  citeaza   raspunde

Buna kidz! Imi pare rau de ce s-a intamplat. Eu am o cunostinta care de 3 ori a pierdut sarcina!!! Stiu ca o sa sune ciudat ce-ti spun acum, dar dupa ce ea si sotul ei au botezat un copil, a ramas insarcinata, si acum are un baietel de toata furmusetea!! Merita incercat...Nu se stie! Succes! xx
  citeaza   raspunde

buna! in ultima luna am citit foarte multe forumuri pe tema asa. Intr-un final mi-am facut si eu curaj sa scriu pentru ca nu am prea putut sa vorbesc cu nimeni despre asta. Pe 12 ianuarie am pierdut un copil la 13 saptamani de sarcina in urma unui avort spontan. Eram insarcinata in 7 saptamani cand mi-am facut testul si nu m-am asteptat deloc la asta cand mi-a iesit pozitiv. Avusesem o sangerare la sfarsitul lunii octombrie 2009, nu m-as fi gandit niciodata ca eram insarcinata. Doctorita mi-a spus ca a fost o mica sangerare, si ca trebuia sa merg atunci la control...dar nu aveam de unde stiu, eu am crezut ca imi venise ciclul, nicidecum ca sunt insarcinata. Chiar daca nu era deloc momentul, in zilele ce au urmat dupa ce mi-am facut testul am inceput sa ma calmez si chiar sa ma obisnuiesc cu ideea ca voi fi mamica. Insa n-a fost sa fie. Cu o zi inainte de avort am inceput sa sangerez foarte mult, si mi-am data seama ca ceva era in neregula cu copilasul. dupa au inceput niste dureri insuportabile in abdomen, iar in momentul in care s-a produs avortul nici nu mai constientizam ce se intampla. Nu pot se explic in cuvinte cat de groaznic a fost, nici nu vreau sa ma gandesc. Psihicul meu e la pamant, astept doar sa treaca timpul sa imi revin, chiar daca stiu ma va durea toata viata. Doar ideea ca asa a fost sa se intample ma mai linisteste.
  citeaza   raspunde

buna.si eu am pierdut o sarcina acum trei ani.de fapt trei ani si pentru ca s-a intamplat in noiembrie 2006.aveam 3 luni de sarcina si s-a oprit in evolutie.imi doream atat de mult un copil dar nu a fost sa fie.insa acum imi alina sufletul o fetita minunata pe care am nascut-o anul trecut in martie si care a sters toata durerea cu nebuniile ei si prostioarele pe care le face in fiecare zi. NICIODATA SA NU VA PIERDETI SPERANTA CACI DUMNEZEU ESTE SUS. va doresc sanatate tuturor copiilor vostri,iar celor ce nu aveti sa nu va pierdeti speranta si credinta caci cand va veti astepta mai putin,puiutul mult dorit va aparea.
  citeaza   raspunde

e al 2lea mesaj pe care il scriu pe forum si trebuie sa va zic cu mare durere in suflet ca am pierdut si a doua sarcina.
nu mai stiu ce sa fac si cum sa incerc sa trec peste.as prefera sa nu mai traiesc eu dar sa stiu am purtat un copil in pantece
  citeaza   raspunde

imi pare sincer rau pentru tine,angelic dar nju spune asta,dute la doctor si vezi care este reala ta problema dar nu cred ca ti-ar placea sa porti in pantece un copil timp de 9 luni,sa il nasti iar apoi sa nu apuci sa imparti cu el bucuriile si tristetile,sa simti cum este sa fi mama si mai ales sa lasi un copil fara mama.



trebuie sa fi tare,stiu ca sa spui nkiste vorbe este usor dar sa treci prin asa ceva este tragic.te pup si sanatate.
  citeaza   raspunde

imi pare sincer rau, angelic. stiu prin ce treci. si eu tot 2 amm pierdut. luna asta fac un an de la ultima. am facut pauza 6 luni si de alte 6 luni incerc, dar degeba...vreau sa mai merg sa mai fac niste analize la fundeni: cele de coagulare. nu-ti pierde speranta! sa ne mai scrii sa ne spui cum te simti!
  citeaza   raspunde

Dragele mele este intradevar o tragedie sa pierzi o sarcina, dar eu vreau sa va spun ca sunt cazuri si mai nefericite, ce de exemplu al celei mai bune prietene a mea...a murit fiind insarcianata in 6 luni...cine e de vina? Unde era Dumnezeu atunci? era cea mai altruista persoana din cate am cunoscut, cine hotaraste asemenea destine? Sa ma iertati daca am fost cruda, nu asta a fost intentia mea,dar inca o mai plang si inca ma intreb DE CE?
  citeaza   raspunde

pai si care este motivul diana_naria? de ce sa dus? imi pare rau,condoleante.
  citeaza   raspunde

buna fetelor.
Ema ma numesc, v am tot citit mesajele in ultimele zile pt k numai asta simt nevoia sa fac. Imi pare atat de rau pt toate care trecem prin asa ceva. E GROAZNIC. Sentimentul nu poate fi descris in cuvinte. Am 28 de ani si sambata am fost la medic pt prima mea consultatie de cand aflasem k sunt insarcinata.Si surpriza !!! Sarcina mea era oprita din evolutie. Conform ap ecograf sarcina mea ar fi treb sa aiba 9 sapt si ea arata precum una la 6 sapt.In plus nu era nici urma de inimioara.Era ulimul lucru la care ma asteptam deoarece simptome de sarcina aveam ; ce i drept greata era mai putin prezenta dar sanii ma dureau si ma dor in continuare.Cand am primit teribila veste simteam cum se invarte camera cu mine, si nu mai stiam ce sa zic si ce sa fac, aveam o multime de intrebari dar nu puteam sa deskid gura.A fost oribil.Tot aud sfaturi de incurajare de la pers care nu au trecut prin asa ceva dar nu ma incalzesc cu absolut nimic. Doar citindu va povestile ma simt mai in largul meu.IMI PARE ATAT DE RAU! Nu pot sa ma opresc din plans.Ma mai deranjeaza enorm si faptul k simt suntem prea in varsta si eu si sotul meu (34) . Deja ar fi treb sa avem copii pana acum.Acum ma duc sa mi iau rez unei analize de sange si sa stabilesc cu doctorul ora kiuretajului care va fi maine.Mi e frica tare pt k n am mai facut pana acum. Am fost tot timpul atenta la stilul d viata la alimentatie.etc, si degeaba....Va pup pe toate si sper sa ne treaca intr un final toata furia, si dezamagirea de sine pe care o simtim. (nu stiu voi dar eu asta simt)
  citeaza   raspunde

EMA


Au trecut 3 zile de la kiuretaj.N am simtit absolut nimic fizic dar am un imens gol in suflet care ma doare ingrozitor. Medicul care m a kiuretat mi a spus ca nu i nevoie de 6 luni de pauza k 2- 3 sunt suficiente.Oricum mi e tare frica sa mai incerc prea curand.Peste 2 sapt treb sa merg la control si sa incepem investigatiile.Om vedea ce o mai fi!
  citeaza   raspunde

Buna si eu sunt insarcinata in 5 saptamani si am fost la trei doctori de la care am primit raspunsuri diferite. unul dintre ei mi-a spus ca am 6 saptamani si s-a oprit din evolutie si m-a programat la chiuretaj, iar ceelalti doi mi-au spus 4 saptamani jumate- 5 si mi-au dat tratament cu Utrogestan si mi-au spus sa mai astept inca o saptamana ca s-ar putea sa nu fie inca dezvoltata si dupa o saptamana sa vin la control. Daca si dupa tratamentul asta va fi tot asa atunci trebuie sa ma chiureteze. Va rog spuneti-mi parerea voastra, am vreo sansa sa fie bine bebele. Astept raspuns. Multumesc
  citeaza   raspunde

Buna si eu sunt insarcinata in 5 saptamani si am fost la trei doctori de la care am primit raspunsuri diferite. unul dintre ei mi-a spus ca am 6 saptamani si s-a oprit din evolutie si m-a programat la chiuretaj, iar ceelalti doi mi-au spus 4 saptamani jumate- 5 si mi-au dat tratament cu Utrogestan si mi-au spus sa mai astept inca o saptamana ca s-ar putea sa nu fie inca dezvoltata si dupa o saptamana sa vin la control. Daca si dupa tratamentul asta va fi tot asa atunci trebuie sa ma chiureteze. Va rog spuneti-mi parerea voastra, am vreo sansa sa fie bine bebele. Astept raspuns. Multumesc





  citeaza   raspunde

Buna kidz007693 . Mi se pare sincer o prostie sa se pronunte daca sarcina e sau nu in evolutie la 5 saptamani. Eu zic sa mergi sa faci analizele de sange sa vezi daca ai sau nu sarcina in evolutie,intradevar trebuie repetate,de doua sau trei ori consecutiv ca sa se poata vedea cum sarcina e in evolutie. Nu mai stiu exact cum se numesc acele analize ,dar o sa ma interesez.
Eu am fost la o doctorita la 6 saptamani si iar asa mi-a zis ca nu am sarcina in evolutie,mi-a dat duphaston 5 zile si daca in 12 zile nu-mi venea ciclu era totul ok. Si tot la 6 saptamani am fost la o doctorita care mi-a zis ca am uterul prea mic ca nu am cum sa fiu gravida sau sa raman gravida si eu eream gravida,deci mai bine fati analizele de sange sa fi sigura.
De abia pe la 8 saptamani se vede cum bate inimioara ca sa-si poata da seama daca bebe e ok sau nu.
  citeaza   raspunde

Buna kidz007693
Analiza de sange ce trebuie sa o faci si ulterior sa o repeti dupa trei zile este:
HCG total - (HCG+beta)
Daca intre prima aniliza si cea a 2 reiesa o marire considerabila in mUl/mL inseamna ca esti insarcinata .

Eu am fost in situatia asta si la prima analiza am avut 433.1 si dupa 3 zile 937.4.
Binentales ca desteapta de doctorita nu vedea nici o sarcina si nici cele doua teste de sarcina nu arata ca sunt insarcinata.
Am mers la alta doctorita care mi-a dat marea veste ca am 6 saptamani.
Din cate am mai citit prin opiniile voastre se pare ca doctorii procedeaza la fel.
Si pe mine ma chemat dupa o saptamana sa vedem cum evolueaza si intr-o saptamana pe ecograf s-a vazut si-a triplat marimea, era totul bine si asa a fost pana am nascut.
Si eu am avut emotii ca aveam 33 de ani si prima sarcina o situatie necunoscuta si chear nu poate fi in totalitate descrisa in cuvinte.
Eu va doresc la toate muta sanatate si sa ne auzim cu bine.
  citeaza   raspunde

Buna, ma numesc Ramona si de o saptamana sufar dupa baietelul meu din burtica pe care l-am pierdut la 4 luni si jumatate. Am avut placenta perforata , am fost internata in maternitatea din Ploiesti 1 saptamana si nimeni nu a vazut asta. M-au externat vineri si luni m-am internat din nou la spitalul din Campina unde au descoperit ca pierdeam lichid de mai mult de o saptamana iar bb... Mi-au provocat nastere si apoi am fost chiuretata. Ingrozitor.... Mai am o fetita de 3 ani si 3 luni care rade tot timpul iar eu nu pot sa-mi gasesc echilibrul sa revin in lumea asta. L-am simtit miscand, inima batand, i-am vorbit, i-am cantat...il iubeam mult. Si acum nu mai este.... eu nu poat accepta ca Dumnezeu a vrut asa. Eu cred ca EL este bun si ca totul a fost o intamplare nefericita si o problema pur medicala. Altfel m-as pierde cu totul. Imi pare rau pt voi fetelor. Eu va zic: plangeti cat vreti, urlati cum fac eu cateodata... ei merita sa stie ca au fost iubiti si noi avem nevoie de perioada noastra de doliu. Ne vom reveni noi, pentru ca am fost facute sa fim puternice, dar nu-i vom uita niciodata. Au fost si vor fi o parte din noi, iar ziua de 28 aprilie 2010 pentru mine va fi mereu zi de doliu.
  citeaza   raspunde

nohope, sincere condoleante...mi-au dat lacrimile...cuvintele sunt de prisos. iti doresc numai bine si multa sanatate.. ...
  citeaza   raspunde

si eu iti doresc multa sanatate si fruntea sus,nu te lasa invinsa de temeri si crede in Dumnezeu. gandeste -te la fetita ta care are nevoie de tine.
  citeaza   raspunde

tanase_claudia, cum ti-ai schimbat stilul de viata?in ce sens?
  citeaza   raspunde

Buna pinicuta.
Cat am fost gravida cu fetita acum 4 ani, cineva mi-a zis sa nu ma speriu si sa ma port ca si cand nu-s gravida. Problema mea majora acum este ca am luat acele cuvinte exact cum sunau. N-am mancat destule fructe (la a 2 a sarcina mancam toata ziua fructe) si nu mi-am lasat viata agitata deoparte. La fel ma suiam in masina si plecam peste tot . Toata ziua aveam de mers pe undeva. De dr ascultam. Daca mi-a zis sa nu m mananc asa multa sare eu n-am m mancat deloc, dormeam cu picioarele pe cat m multe perne caci erau umflate de la 3-4 luni, lichide multe, etc. Dupa ce mi-a murit fetita a urmat o perioada in care am plans, dupa care am incercat sa-mi gasesc linistea. Cand am reincercat sa raman gravida viata mea intrase in normal (agitatie cat cuprinde, m mult de lucru , sa-ncerc sa uit ce s-a intamplat). Dupa un an jumate de incercari, cand ma gandeam la tratamente, am vb cu cineva care mi-a zis ca stresul conteaza. Si atunci am incercat sa fiu cat m calma, am evitat persoanele care ma agitau, multe fructe, apa plata in loc de sucuri, muzica linistitoare toata ziua, toate treburile mi le faceam incet fara sa ma m agit ca nu termin pana la o anumita ora etc. Apoi am ramas gravida. Am continuat acelasi "tratament" si dupa 9 luni a venit pe lume Patricel. Totul e bine , e frumos, cu o mica exceptie : nu-nteleg de ce de pe la 8 luni si pana in momentul de fata ma gandesc zilnic la fetita mea, m mult de cat inainte si plang tot m des. Cu cat se apropia nasterea, gandurile mele erau tot la ea si acum am zilnic o strangere de inima. Tot timpul imi vine in cap c-as fi avut 2 copii. Il iubesc mult pe Patricel, dar plang mult si dupa fetita. Am crezut ca daca pun lumanari pentru ea, daca merg la biserica pentru ea, o sa ma m linistesc, si Patricelul e langa mine, dar ceva ma face sa ma gandesc mult la ea.
  citeaza   raspunde

poate ca ea vrea sa iti comunice ceva, poate ca ea va fi ingerasul lui
  citeaza   raspunde

Imi pare foarte rau ...te intelg perfect pt ca si eu am trecut prin asta..este crunt.l..ce medic iti monitoriza sarcina din ploiesti?
  citeaza   raspunde

Pt.pinicuta
Poate c-ai dreptate. Sper ca totusi cu timpul sa-mi gasesc linistea alaturi de Patricel.E f greu sa treci peste asa ceva si , parerea mea, suntem prea multe mame de ingerasi. Parca tot m multe. Ceea ce e trist.
Pupici!
  citeaza   raspunde

Nici nu stiu cum ar trebui sa incep...Nici o abordare nu mi se pare suficient de buna, niciun cuvant nu mi se pare destul de potrivit pentru a exprima ceea ce este in sufletul meu. La fel ca majoritatea dintre voi, cele care posteaza la acest subiect, si eu sunt mama de ingeri...In urma cu 9 zile, pe data de 2 mai am pierdut cea de-a doua sarcina, un baietel, la 18 saptamani. Primul copilas, o fetita, am pierdut-o la 21 de saptamani, pe data de 13 martie 2009. In acea dimineata, in timp ce eram la serviciu mi s-au rupt membranele iar pana am ajuns la spital nu mai aveam deloc lichid, insa fetita mai traia...Dupa un travaliu dureros si un chiuretaj si mai greu de suportat m-am simtit goala...Eram geloasa pe toate posesoarele de burtici si ma intrebam de ce ele da si eu nu. Ca sa nu mai spun ca pe sectia unde eram internata se auzeau mereu scancete de bebei care imi aminteau de fiecare data ca fetita mea nu a avut nici macar sansa sa planga. Singurul gand care ma tinea pe linia de plutire era ca peste 6 luni sau mai repede voi incerca din nou...desi teama de a trece din nou prin asa ceva exista. In ianuarie 2010 am ramas din nou insarcinata. Am stiut din primul moment ca va fi baietel. Totul a decurs bine pana in saptamana 16 cand am inceput sa am niste scurgeri care ridcau semne de intrebare. Acestea au fost puse de mine si de medic pe seama unui polip cervical. Pe data de 25 aprilie m-am internat de urgenta in spital dupa ce am eliminat niste cheaguri mari de sange.Dupa o saptamana de injectii si perfuzii, de ce ma temeam cel mai tare nu am scapat. Incepand cu ziua de vineri 30 aprilie si pe parcursul zilei de sambata am avut niste scurgeri abundente si cu o consistenta anormala. Desi era evident ca acela era lichidul amniotic am refuzat sa accept acest lucru plangand si rugandu-ma fierbinte la Dumnezeu sa nu imi ia si acest copilas. Duminica la ecografie dr mi-a spus ca nu mai am deloc lichid si ca trebuie sa imi provoace nasterea. Am crezut ca glumeste, dupa care am simtit ca se prabuseste cerul peste mine. Intrucat colul era deja dilatat nasterea nu a fost dureroasa insa chiuretajul fara anestezie la fel de dureros ca prima data. Si aveam dreptate...era baietel, pe care l-am vazut si acum nu imi mai pot scoate acea imagine din minte.Ce ma supara cel mai mult este ca nimeni nu a putut sa imi spuna o cauza clara care a determinat aceste pierderi... S-a presupus doar ca este vorba de o incompetenta cervicala si mi s-a spus ca data viitoare, cu cerclaj si repaus la pat am sanse sa aduc pe lume un copilas la termen. Si acum nu fac decat sa ma gandesc la pereche mea de ingeri si la data viitoare pe care o astept cu nerabdare si cu sufletul impietrit...
  citeaza   raspunde

sad_loreley..imi pare atat de rau..te inteleg prin ce treci..eu anul trecut pe 7 august am pierdut o sarcina de 21 de saptamani..tot baietel..acum sunt din nou insarcinata si traiesc cu frica..momentan fac tratament pt sustinere si merg din 2 in 2 sapt la control pt a urmari starea colului...la 14 saptamni se va decide daca facem cerclaj sau nu..capul sus..trebuie sa avem incredere ca ne va ajuta Dumnezeu
  citeaza   raspunde

Am incrdere si sper din tot sufletul ca pana la urma Dumnezeu ma va ajuta sa am si eu un copilas, insa data viitoare o sa fac cerclaj indiferent cum va decurge sarcina (asa preventiv). Si ultima a decurs normal pana a fost prea tarziu...Multumesc pentru incurajari si iti doresc si tie multa sanatate si sa te ajute Dumnezue sa aduci pe lume un bebe sanatos.
  citeaza   raspunde

Buna si eu am trecut prin ce a-ti trecut cu toate.e foarte dureros sa iti pierzi copilul pe care ti-l doresti din toata fiinta,te gandeti poate din prima luna cum o sa arate,te gandesti la momentul cand o sa il tii in brate si o sa il ai la pieptul tau,incepi si iti faci planuri peste planuri...apoi toate se naruie...Din ce cauza?am fost noi de vina cu ceva?nu am incercat sa ne protejam mai mult?poate Dumnezeu asa a vrut sa fie?eu nu am avut nici un raspuns si nici nu il am.acum aproape o luna eu si sotul meu eram cei mai fericiti ca o sa fim parinti,ne-am facut planuri cum poate v-ati facut si voi,ne bucuram de fiecare zi impreuna.acum o saptamana am aflat tragicul verdict cand am fost la control.eram emotionata si eu si sotul,de abia asteptam sa vedem cat de mare s-a facut,sa ii vedem inimioara cum bate.dupa doua minute zambetul nostru a disparut la vorbele doamnei doctor spunand ca sacul e forte mare dar micutul nostru nu s-a dezvoltat,ca s-a oprit din evolutie,ca nu se vede nici ca ii bate inima.afara era frumos,cald...nu stiam k o sa fie o asa intunecata zi.in ziua resectiva am mai fost la alt doctor cu speranta ca poate s-a inselat si ca o sa fie bine,dar a fost in van.am fost programata dupa trei zile la chiuretaj.ziua aia o sa imi ramana intiparita in minte tot timpul:mi-a facut o anestezie locala,dar am simtit fiecare durere de la inceput pana la sfarsit...ma intrebam de ce atata chin,de ce sunt pedepsita in felul acesta,pentru ce anume trebuie sa platesc.nu pot sa va spun vorbe de incurajare pentru ca nu ma simt in stare,doar ca trebuie sa avem incredere ca va fi mai bine si sa avem incredere in Dumnezeu.ma bucur doar de faptul ca am un sot care ma sprijina in tot si pentru el sunt in stare sa merg mai departe si pentru faptul ca o sa fie totul bine,o sa incercam din nou si nu o sa mai avem o alta pierdere.imi pare rau pentru fiecare din voi pentru ca stiu cat de dureros e pentru fiecare.sa aveti o zi placuta in continuare
  citeaza   raspunde

Buna,
Am dat de acest topic mai vechi pe forum
Ma numesc Geanina si am 32 ani, sunt mamica unui baietel superb de 7 ani si jumatate, care e lumina ochilor mei, sensul vietii mele. Inainte de a se naste el, insa, am avut parte de o experienta asemanator de cutremuratoare, adica pierderea unei sarcini. Am pierdut sarcina in 26 de saptamani. A fost groaznic, voiam sa mor. Tragicul venea din pierderea in sine a acelui copil atat de mult dorit si asteptat, dar si din cauza care a dus la acea pierdere. A fost o cauza externa, ce nu a tinut de organismul meu sau... A fost de la un pumn primit in burta...un nepot de-al sotului, pe atunci nu avea mai mult de 3-4 ani, cu care locuiam si care era extrem pe gelos pe faptul ca in casa se vorbea atat de mult de copilasul pe care il asteptam cu atata dragoste, m-a luat prin surprindere si a lovit cu rauatate si putere. Imi simtem copilul in partea dreapta, foarte vioi...nepotul a avut o precizie diavoleasca...a lovit chiar acolo. Mi s-a spus ca daca sarcina ar fi supravietuit loviturii, as fi avut un copil cu probleme, a fost la cap lovitura...Cu o zi inainte facusem ecograf, totul era in regula. Eram fericita, nu ratam nicio vizita la cabinetul medical. Voiam ca totul sa fie bine si a fost...pana in acel moment. Voiam sa mor...copilul meu murise si nimic nu mai avea sens pe lume...a fost groaznic, si fizic, dar mai ales psihic...nici acum nu pot pretinde ca m-am vindecat in intregima. Era fetita...Trecusera cateva zile bune de la lovitura si copilul meu nu mai misca, la inceput il simteam mai rar miscand, apoi s-a oprit...Eu am crescut fara mama, nu aveam pe cine intreba daca e normal asa, sa ia pauza asa lunga...Asa ca am mers la medic...Am fost intrebata ce s-a intamplat, ca doar la vizita precedenta totul era foarte bine...la ecograf s-a constatat oprirea din evolutie a sarcinii. Refuzam sa accept crudul adevar. Am omis sa spun ca imediat dupa lovitura, vreo 3 sferturi de ora m-a durut tare burta, dureri care s-ai finalizat cu un fel de amorteala. Ziua imediat urmatoare am mers la medic sa spun de lovitura primita, la ora aceea, copilul mai misca, mai plapand decat fusesem obisnuita, dar ma bucuram ca-l mai simt. Medicul imi spusese ca daca mai misca, e bine, dar sa fiu mai atenta, ca putea fi cu urmari...Probabil a fost subestimata totusi duritatea loviturii, tocmai pt ca venea din partea unui copil. Altfel nu-mi explic de ce nu mi-au facut totusi investigatii, sa aflu si sa ma conving ca totul e in ordine, fara urmari...s-au considerat inutile alte investigatii, probabil si pt ca tocmai fusesem la examinarea lunara, facusem ecograf, totul era super bine...M-am intors acasa cu speranta, daca medicul a zis ca putea fi cu urmari...dar e ok, in conditiile in care il mai simt miscand...inseamna ca pericolul a fost depasit, speram eu...Zilele ce au urmat, copilul misca tot mai plapand, pana cand nu l-am mai simtit deloc... Launtric, cred ca simteam ca nu e bine...imi masam burtica si-l rugam in soapta, sa-mi dea un semn, sa mai dea dintr-un piciorus...Dar se stinsese...lent. Era mort copilasul de cateva zile in mine, dar eu nu simteam nimic fizic, nu imi era rau. Doar ingrijorarea si vesnica intrebare DE CE NU MAI MISCA?
La spital s-au mirat medicii ca nu dadusem in septicemie de atatea zile. Mi-au administrat tratament pt declansareanasterii, dar fara rezultat, nu aveam contractii. Se voia sa se evite astfel chiuretajul, dar pana la urma, tot la asta am ajuns. Si a fost cumplit de dureros, si fizic, pt ca era mare fatul la 26 saptamani si pt ca anestezicul a fost un pic deficitar, dar mai ales psihic. Credeam ca nu se mai termina, durea cumplit si plangeam de durere, fizica si sufleteasca. Nu-mi pasa daca mai ies vie de acolo, voiam sa se termine oricum s-ar fi terminat. O auzeam la un moment dat pe infirmiera ca-mi vorbea, intr-o incercare stangace de a ma ajuta...MAI REZISTA PUTIN, D-L DR MAI ARE DE SCOS O MANA SI GATA... Practic, atunci realizam ca scoteau copilasul meu mult iubit, din mine, pe bucati...A fost groaznic...Ca si zilele ce au urmat la terapie intensiva, cat de greu imi venea sa vad mamicile care tocmai nascusera prin cezariana,cum isi alaptau copilasii...E destul de greu sa treci peste, e destul de rau ca la noi in maternitati nu exista sprijin psihologic de specialitate... Pt ca nici acasa nu am avut parte de prea mult ajutor, psihic vorbind. Desigur ca si sotul meu a suferit enorm de mult, dar el era oarecum intre ciocan si nicovala. Intre durerea noastra, pierderea suferita, si relatia cu fratele sau, caci nepotul cu pricina este fiul fratelui lui. Iar scumpa mea soacra nu avea decat un singur stres, SA NU SE DETERIOREZE RELATIA LOR CA FRATI, CA LASA, EU SUNT TANARA SI FAC ALTUL. Eu tanara eram, dar nu puteam intelege cum se astepta sa trec eu asa usor peste o asa pierdere, de parca acel copil era un maieu, un tricou, pe care il poti oricand inlocui cu altul...
Dar D-zeu m-a ajutat sa nu-mi pierd mintile, si dupa numai doua luni aflam ca sunt din nou insarcinata...Si mi-a dat bunul D-zeu un copil frumos si sanatos, un ingeras, o minune.O rasplata mai mare pt suferinta incercata, nici ca se putea. Acum termina clasa intai, cu rezultate foarte foarte bune. E tare mamos, si chiar daca e baietel, il alint IUBITA MEA.
Tot ce mai vreau de la viata e sa mi-l tina D-zeu sanatos, sa aiba grija de el la orice pas si, de ce nu, vreau si o fetita...
Sper ca nu v-am plictisit, dragelor, am simtit nevoia sa ma destainui, ocazie cu care am constatat cat de vie este inca rana in sufletul meu. Va pup.
  citeaza   raspunde

buna fetelor tocmai am pierdut si eu o sarcina.s-a oprit din evolutie la 8 saptamani nu i- a mai batut inimioara si a trebuit sa-mi faca intrerupere de sarcina nici dr nu au stiut motivul.
  citeaza   raspunde

Raspunde Varianta pentru tiparire   
Mergi la: