Dacă ești în căutarea unor cărți motivaționale de dezvoltare am găsit cinci dintre cele mai bune pe care chiar merită să le parcurgi. Te vor ajuta să preiei controlul asupra vieții tale și să te bucuri de schimbări, să îți faci planuri și să ceri mai mult de la tine.

Atunci când ai ambiție și un plan bine stabilit, totul pare mai ușor. Și deși pare ușor de scris - spus, lucrurile o să pară mai aproape spre împlinire. De multe ori ne pierdem prin termene limită, prin responsabilități și prin lipsă de ambiție. Că până la urmă despre asta este vorba. Să fii realizat atât pe plan personal cât și profesional este posibil.

Dacă încă nu ai toate datele pentru a realiza această provocare să știi că sunt diverse cărți motivaționale care te pot ajuta să te dezvolți pe mai multe planuri. 

De curând Blinkist Magazine a publicat o listă cu cinci astfel de cărți, selectate dintr-o listă lungă de propuneri.

Vestea bună este că acestea chiar funcționează dacă înțelegi și aplici sfaturile pe care autorii ți le propun. Există și o veste proastă, mai exact faptul că va trebui să fii egoistă în perioada asta și să te ocupi, așa cum meriți, doar de tine. O să observi că nu este capăt de lume să investești timp, energie, răbdare și idei în tine, în pasiunile și slăbiciunile tale.

Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice. Tarot online gratis: Ce veste buna primește zodia ta până la final de an? Ce nu e bine să faci înainte de culcare – obiceiuri care îți pot strica somnul și starea de bine Primul zbor al bebelușului? Nu îți face griji, avem câteva soluții pentru tine

Thirteen Things Mentally Strong People Don’t Do by Amy Morin 

Amy Morin a publicat "Thirteen Things Mentally Strong People Don’t Do" pentru a încuraja oamenii să treacă peste eșecurile personale și să nu mai simtă senzația aia prăpăstioasă când vine vorba despre dezamăgiri.

Mai exact “13 lucruri pe care oamenii puternici mental nu le fac” ar trebui să te ajute să treci peste diverse obstacole pe care ți le pui tu însăți - autoarea, psihoterapeut, împărtășește cu cititorii cele mai de succes metode ale sale pentru reușite. 

Vezi pret "Things Mentally Strong People Don’t Do"

How to Stop Worrying and Start Living by Dale Carnegie 

Grijile de zi cu zi ne împiedică să ne bucurăm de lucrurile cu adevărat importante, mai ales când ne aglomerăm gândurile cu cele mai mărunte și fără însemnătate lucruri. “How to Stop Worrying and Start Living" (“Cum să încetezi să te îngrijorezi și să începi să trăiești”) te ajută să găsești un echilibru în viața ta, între libertate și răspunderi, între bucurie și tristețe.

Șase lecturi de top care îți dau fiori de Halloween Bucură-te de o primăvară cu suspans: romane care îți accelerează pulsul și îți dau fiori de plăcere Mesaje de la mulți ani pentru soție - Cele mai frumoase urări pentru femeia vieții tale 

Mai exact cartea te va ajuta să găsești sursa stresului, te va învăța să te eliberezi de acesta și, cel mai important, formula câștigătoare se va putea aplica în orice situație. Ca să lași o primă impresie puternică și să câștigi mai mult decât ai crede.

Vezi pret "How to Stop Worrying and Start Living"

Cum îți vei măsura viața? de Clayton M. Christensen, James Allworth and Karen Dillon

O carte bună motivațională se poate dovedi “Cum îți vei măsura viața” - o introspecție dură asupra priorităților pe care le alegem în viață și modul cum anumite alegeri ne pot afecta mai târziu.

Dacă ai ales cariera în detrimentul familiei sau satisfacțiile financiare celor sentimentale, s-ar putea să regreți mai târziu. Lectura învață cititorul să ia decizii privind modul în care își organizează timpul și banii, dar mai ales despre ce contează cu adevărat. Practic o definire a valorilor și a realizărilor din orice domeniu.

Cum ai invitat energia negativă în casa ta fără să îți dai seama: 10 Lucruri care pot tulbura armonia energetică a unui cămin Obiceiuri matinale care îți schimbă complet starea de spirit Cum să faci față unei zile obositoare la birou cu colegi care îți consumă energia

Vezi pret "Cum iti vei masura viata"

Descoperă-ți elementul de Ken Robinson

Poate una dintre cele mai bune cărți despre dezvoltare, “Descoperă-ți elementul” te ajută să îți dai seama că pasiunea ta, hobby-ul tău, te face diferit de ceilalți.

Motiv pentru care această carte te va ajuta să îți dai seama cât de multe poți realiza dacă îți urmezi chemarea și cât de mult contează să te rupi de barierile societății sau de așteptările celorlalți dacă alegi să te ții de propria cale. Fără compromisuri ci doar cu un vis cu care poți realiza foarte mult.

Vezi pret "Descopera-ti elementul"

Inteligența emoțională de Daniel Goleman 

Inteligența emoțională nu este doar un mit, ci chiar te poate ajuta, dacă o controlezi. Poți avea mai mult succes în carieră, să dezvolți relații mai solide cu cei din jur și în principiu poți câștiga fericirea autentică.

Ce nu e bine să faci când ești stresat – greșeli care îți amplifică anxietatea AMBIVERTUL: cum să îți dai seama dacă ești un ambivert –Semne și Trăsături Cum îți afectează rețelele sociale sănătatea mintală  

Cartea cu același nume semnată de Daniel Goleman te ajută să înveți să gândești rațional, să nu îți mai lași sentimentele să îți întunece judecata, de fapt cum să iei decizii mai bune în viață. Lucru care contează enorm când vrei să îți depășești fricile și să bifezi împliniri pe mai multe planuri. O adevărată revoluție în domeniul psihologiei, cartea te va încânta. 

Vezi pret "Inteligenta emotionala"

Să iti dorești mai mult și mai bine este o parte normală din comportamenul uman și deloc de condamnat. Doar că, uneori, așa cum ziceam și la început, ne pierdem pe parcurs.

Printre principalele avantaje ale citirii cărților motivaționale de dezvoltare se numără faptul că te provoacă să acționezi, ajungi să te cunoști și să faci schimbare în atitudine și priorități, îți cresc încrederea în propria persoană, generează doar gânduri pozitive și dau senzația de sentimente fericite.

Ce putem învăța din Povestea slujitoarei? O oglindă tulburătoare a prezentului și un avertisment pentru viitor Cum îți organizezi garderoba de primăvară ca să salvezi timp, spațiu și energie Cum îți afectează stilul de viață sănătatea dinților

Mai ales oferă perspective noi, opinii și păreri personale fără influențe. Iar asta contează mai mult decât îți dai seama.


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri