Proza

Nuvelă de buzunar

…pentru toate visele ei frumoase…

(la începuturi...)

De două luni de când ne-am mutat în apartament, lucrurile au început să se schimbe. Parcă lumea de afară nu mai e aceeași în fiecare zi. Uneori mă trezesc noaptea să o privesc cum doarme. O învelesc și o sărut încet, să nu o trezesc. Dimineața e aproape și încă nu am reușit să adorm. O rază insistentă de lumină de la becul din blocul de vizavi își croiește drumul prin întunericul crunt din cameră. Lumânarea s-a stins de mult. Am o zvâcnire să mă ridic să o aprind, dar rămâne la stadiul de intenție. Ar însemna să mă ridic din pat. Să renunț câteva clipe la căldura corpului ei. E prea complicat. Și atâta timp cât o simt cum visează abandonată lângă mine, întunericul pare mai luminos ca niciodată.
Ne-am mutat aici din greșeală. Eu vroiam să evadez din lumea în care crescusem. Fugeam de un trecut ce îmi invada prezentul din când în când. Ea vroia să fugă cu mine. În dimineața în care am ajuns aici eram entuziasmați. Urma o noapte în care aveam să dormim iar împreună după atâta timp. Nu mai contau nici perdelele rupte, nici praful de un deget de pe bibliotecă, nici ziarul rupt de pe noptiera care avea să ajungă mai târziu “micuța” ei prietenă. Nu știam atunci că pe biroul meu se vor duela pentru supremație zeci de hârtii, scrumiere, căni de cafea și câteva lumânări parfumate. Nu știam atunci nici că va veni seara să mă mângâie în timp ce mă afund tot mai tare în muncă. Nu știam că o să se trezească dimineața înaintea mea să încălzească veșnica mea cafea. Chiar nu știam…
Ioana007
Postat pe 3 Octombrie 2009 18:45
(proza apartine lui Wife, nu fac decat sa deschid un topic nou cu astfel de lucrari)
Nuvelă de buzunar


II...
M-am trezit prea devreme pe gustul meu. Cu ochii pe jumătate deschiși, întind mâna către jumătatea de pat care până acum era goală. Evit să mă mișc brusc, de teamă să nu o trezesc. O mângâi pe gât și o sărut încet. Cel mai indicat ar fi să mă ridic și să mă duc să fac cafea. Dar nu pot. Mai rămân câteva clipe să o admir când doarme. Dumnezeule, cât e de senină. O rază jucăușă îi desenează un curcubeu pe chip. Vreau să o înlătur, să nu îi deranjeze somnul. O acopăr și mă ridic încet. Deshid ușa ca un spărgător de seifuri care sparge ultima versiune de seif. În bucătărie toate par într-o ordine dinainte stabilită.Încep ritualul de-a dreptu’ idilic de a face cafea. Încerc să fiu cât pot de silențios. Îmi aprind o țigară și mă arunc în scaun. Lipsește ceva. Da. Lipsește ea. Trag primele două fumuri însetat și îmi aduc aminte că diseară mi-am propus să îi pregătesc o seară specială… Da. Fac un inventar mental al lucrurilor de care am nevoie, așez țigara în scrumieră și mă ridic să dau drumu’ la muzică. Las muzica încet, să nu îi tulbur dimineața și îi caut cana preferată de cafea…
De 10 minute stau în pragul ușii și o privesc cum doarme. Nu îndrăznesc să schițez nici un gest. Așez cănile de cafea pe birou și mă cuibăresc lângă ea. Mă încolacesc în jurul ei și o lipesc de mine. Murmură câteva cuvinte. M-a simțit, dar încă nu vrea să se trezească. Îi șoptesc că e gata cafeaua. Îmi răspunde că vrea doar să o țin în brațe. Cafeaua mai poate să aștepte…
- Hei, ticălosule… e gata cafeaua aia?...
- Imediat, stai în pat. În dimineața asta am chef să te răsfaț. E a treia oară când încălzesc cafeaua. De fiecare dată se răcește pe birou. Îmi promit că mă bag lângă ea în pat doar câteva secunde, și ajungem să ne abandonăm unul în brațele celuilalt și să uităm de cafea. Pentru a nu știu câta oară. Mintea îmi sare haotică în secvențe alb-negru și sepia. Mi-o amintesc îmbrăcată în haine de casă, cu pantalonii de trening și cămașa ei cu pătrățele. Cu mâinile în buzunar și, cu atitudinea aferentă, mă privea pe furiș...
- Ai plecat în Brazilia după cafea?... și începe să râdă…
- Vin imediat… erau băieții plecați de pe plantație și a trebuit să o culeg eu singur… Torn cafeaua înapoi în căni și intru în dormitor. Îmi spune să așez cănile alea undeva și îmi sare în brațe. În dimineața asta vrea să mă sărute. E atât de senină dimineața…
A plecat în oraș. Am rămas singur câteva ore. Primul meu instinct e să mă desfăt și să profit de timpul liber. După câteva clipe îmi dau seama că deja îmi lipsește. Hmm. Știu. Mă duc să iau cele necesare pentru diseară. O așteaptă o surpriză. Sper doar că nu m-am dat de gol. Știu că mi se citește în ochi. Știu că doar ea știe să mă citească. Îmi caut hainele și îmi promit că plec imediat. Din pantalonii mei cade o foaie. Cu niște gesturi de pensionar blazat, mă aplec și ridic foaia. O desfac și izbucnesc în râs. “Să nu uiți de surpriză…

Ioana007
Postat pe 3 Octombrie 2009 18:48
III...
Înca îi mai simte mâinile pe spatele lui. Și doarme de câteva ore. E ca un copil fără apărare. S-a postat în fața biroului de două ore și se preface că lucrează. O privește pe furiș. Nu se poate abține să nu o privească în timp ce doarme. Din când în când, se ridică și o acoperă. În ultimul timp nu mai doarme așa agitată. De fiecare dată adoarme cu capul pe pieptul lui. El se pierde în visare și îi povestește tot felul de nimicuri. Cum o să fie când o să se mute la casa lor. Cum o să îi pună hamacul în curte și o să viseze împreună, numărând stelele. Ea o să îl sărute și o să piardă șirul. Și o să înceapă iar cu număratul... Și o să aibă o cameră doar a ei. În care să nu o deranjeze nimeni. O să se piardă printre paginile ultimei cărți cumpărate din bazar și o să uite de el. El o să deschidă ușa din când în când să o întrebe dacă are nevoie de ceva. O să îi aducă și cafea fierbinte în cana ei preferată. Ea o să se răsfețe. O să așeze cartea pe noptieră și o să îl tragă către ea. Cititul mai poate aștepta…
Diminețile îi surprind pe amândoi așteptând răsăritul. I-a promis că o sa împartă un răsărit la doi. Uneori se ridică brusc și îl fixează cu privirea…
- Te iubesc, ticălosule…. habar nu ai cât de mult te iubesc… într-o zi sper că ai să înțelegi ce norocos ești…
El o trage încet spre el și o sărută…
- Hai să privim răsăritul împreună, iubito… îmi spui mai încolo cât de ticălos sunt…
Ea nu reusește niciodată să reziste privirii lui. Își aduce aminte că a pus cafeaua pe foc. Se ridică brusc și fuge la bucătărie. Într-o zi nu o să mai facă pe aragaz cafeaua. Când se vor muta la casa lor, el i-a promis că o să îi cumpere un filtru numai și numai al ei. Iar a dat cafeaua în foc. Încet, ridică grătarul și șterge meticuloasă aragazul. Dumnezeule, de fiecare dată trebuie să dea cafeaua în foc?... Și-a adus aminte că încă e aproape goală. Intră în cameră și îi caută tricoul. Tricoul lui negru… Se afundă în tricou și se întoarce la bucătărie. Toarnă cafeaua în căni, încercând să nu facă prea multă gălăgie. Deschide ușa cu grijă și așează cănile pe noptieră. El încă moțăie în pat. Se cuibărește înapoi lângă el și îl strânge în brațe. Uneori pare atât de vulnerabil. Îl lipește strâns de ea și îl mângâie… Cafeaua mai poate aștepta…
De câteva nopți, el se pune la birou și scrie. Nu i-a spus ce scrie. Îl vede cât e de concentrat. Nu îndrăznește nici să respire prea tare, de teama sa nu-l tulbure. Patul pare prea mare fara el. Si el adoarme dimineata, agitat. Nu vrea sa ii spuna ce se intampla cu el. Si uneori il simte atat de departe. Dar il iubeste atat de mult. Si cand se vor muta la casa lor, o sa fie altfel. I-a promis ca o sa fie altfel. Isi aprinde o tigara, si se intinde in pat. Iar va trebui sa il astepte pana dimineata, si va adormi singura. Ii e dor sa adoarma in bratele lui. Ii e dor sa se simta protejata. Ii lipsesc noptile in care el ii spunea povesti pe care le creea in timp ce le povestea. Da. S-a hotarat. Termina tigara si ii spune. Nu mai rezista. Nu stie care va fi reactia lui. Dar nu mai poate astepta. Trebuie sa ii spuna. Chiar trebuie.
- Iubitule… stii…. Cred ca….sunt insarcinata….
El isi aranjeaza ochelarii pe birou. Isi trece mana prin par. Se intoarce incet pe scaun. Pret de cateva clipe ii admira trupul gol scaldat de lumina lumanarilor, se ridica si o cuprinde in brate. Scrisul mai poate astepta…
Ioana007
Postat pe 3 Octombrie 2009 18:49
IV...
Azi am reusit sa recuperam ultimele lucruri de la fosta locuinta. Am lasat-o dormind. A fost o zi extenuanta. Si stiu ca nici ei nu ii e usor. Eu am plecat sa ma plimb prin parc. Sa ma linistesc. Dau cu piciorul in cateva frunze ce si-au dat ultima suflare pe trotuar. Adopt masca de nepasator, si imi infund mainile adanc in buzunar. Imi lovesc degetele de un obiect ascutit. Nedumerit, scotocesc mai adanc si scot lantisorul primit de la ea cand s-a intors. Mi-a spus ca e un dar simbolic. Si ca o sa ma protejeze cand nu o sa fie langa mine. Il strang in pumn si strang din dinti. Nu mai vreau sa plece… M-am obisnuit cu ea. M-am obisnuit sa o caut noaptea printre asternuturi. M-am obisnuit sa ii aud respiratia cum taie intunericul. M-am obisnuit sa dorm pe jumatatea ei de pat si sa o simt incolacita peste mine…
Flamand de ea, ma asez pe cea mai apropiata banca. Indepartez cu mana cateva frunze imaginare si ma arunc intre scandurile reci ale bancii. Ma prefac ca nu observ ca persoana de pe banca ce ma priveste curios. Imi ridic gulerul gecii si ma afund in visare. Imi aduc aminte ca mi-e pofta de o tigara. Caut prin buzunare si scot pachetul mototolit de tigari. Modelez din reflex tigara si imi caut bricheta. Vocea ei imi rasuna in minte ca zgomotul unui val lovind orizontul. “Stii…ar trebui sa fumezi mai putin…ai slabit in ultimul timp…nu imi place sa te vad asa…”. Ma decid totusi sa imi aprind tigara. Tipul de langa mine ma cerceteaza minutios. Cred ca nu ii place atitudinea mea. Cred ca nici mie nu imi place atitudinea lui…
Ca un facut, telefonul incepe sa sune. Intotdeauna suna in cele mai nepotrivite momente. Retraiam ultima noapte de dragoste. Cand mi-a spus ca ii e teama. Ca ii e teama ca la un moment dat s-ar putea incheia povestea noastra. I-am spus ca povestile de genul asta nu se incheie niciodata. Si ca nu o sa renunt la ea niciodata. I-am sarutat pleoapele reduse la tacere de cele cateva lacrimi care si-au facut carare pana pe obrazul ei. “Nu plange, iubita mea… o sa te iubesc inca 1000 de ani… si nu am sa renunt la tine niciodata”. Am strans-o la piept si am rugat-o sa se linisteasca. “O sa fie bine, pustoaico…O sa facem noi sa fie bine..”.
A adormit greu in noaptea aia si am stat treaz pana dimineata. Nimeni si nimic nu avea voie sa ii tulbure somnul. Nu stie ca nu am dormit deloc atunci. Nici nu o sa ii spun niciodata… Cu un efort demn de toata lauda, imi scot telefonul din buzunar si, fara sa ma uit cine suna, arunc un “da” care l-ar fi speriat pana si pe cel mai fioros luptator. Cu raspunsuri monosilabice il fac pe interlocutorul meu sa inteleaga ca e un moment nepotrivit. Imi insira niste cuvinte goale, pe care le ignor si ii raspund ca azi nu e o zi buna pentru conversatii….
Trag cu sete din tigara si imi amintesc ca am in buzunar biletelul pe care mi l-a lasat intr-o dimineata pe perna. L-am impaturit cu grija si l-am bagat in buzunar. Sa imi amintesc de dimineata “noastra” de fiecare data cand ma ratacesc printre trecatori. Desfac biletelul cu mare grija, si imi repet mie cele scrise, cu toate ca am invatat pe de rost fiecare cuvant. “Stii ca tu esti rasaritul meu?...”. Ca un exercitiu mental ce presupune un dram de contorsionism, realizez ca stau de prea mult timp pe banca. Si ca s-ar putea sa se fi trezit. Nu vreau sa se sperie ca nu sunt acolo. Are destule pe cap. Ultimul lucru pe care as vrea sa il fac ar fi sa o sperii. Ma ridic tacticos de pe banca, imi trec mainile prin par si cu o voce soptita ii arunc un “la revedere” sec prietenului meu de pe banca. Din doua miscari ajung de pe aleea din parc pe strada principala. Murmurul din fundal imi reaminteste unde sunt si ma trezeste brusc la realitate. Da. Asta e realitatea. Ce searbada si plina de angoasa. Sa nu uit. I-am promis ca ii cumpar inghetata…

Ioana007
Postat pe 3 Octombrie 2009 18:50


Ascult murmurul care nu inceteaza niciodata. Zgomotul masinilor de pe strada vuieste mai tare ca niciodata. De aici, de pe acoperisul blocului, poti privi lumea mai atent. De la etajul 10 parem toti atat de neinsemnati. Imi aplec capul putin peste marginea blocului si rad poate putin prea fortat. E inca noapte. Rasaritul e la cateva ore distanta. Mi se pare ca niciodata clipele nu au trecut atat de greu. Ca niste condamnati la moarte, care se indreapta spre esafod cu niste bile mari legate de picioare…
Nu stie ca sunt aici si ca numar stelele fara ea. A adormit in cele din urma. Nu am mai vazut-o atat de agitata niciodata. Si stiu ca nu am cum sa o ajut. Pot doar sa ii fiu alaturi. Mi-as da jumatate din suflet sa fie linistita. Cealalta jumatate i-as da-o ei. Sa se simta in siguranta. Nu stie ca sunt aici sus. Si ca mi-am luat si cafeaua cu mine. In timp ce ma incalzesc de la caldura imaginara a canii de cafea, picioarele imi atarna in gol. Nu m-am mai simtit de mult atat de mic. Asez cana de cafea langa mine si imi aprind o tigara. Fumul eliminat din piept cu putere formeaza niste forme atat de diforme, dar care imi par atat de cunoscute. Cu greu zaresc trecatorii care iti taraie viata pe sub picioarele mele. Si cand te gandesti ca ei nici nu sunt constienti de existenta mea. Toti merg pe strada cu capetele plecate. Doar ea are curaj sa mearga cu privirea inainte. Imi spune ca de multe ori isi doreste sa intalneasca pe cineva pe strada care sa o infrunte cu privirea. Si ca lucrul asta se intampla din ce in ce mai rar…
In ultimele zile e atat de agitata. Stiu. Stiu si de ce. Si nu am cum sa o ajut. Dimineata, cand se trezeste, e ca un copil fara aparare. O strang in brate si ii soptesc ca ma duc eu de data asta sa aduc cafeaua. Mi-a spus ca uneori si-ar dori sa lancezeasca toata ziua in pat, dar ca nu stie cum. Mi-a spus ca vrea sa intre pe sub pielea mea. Oare stie ca a facut-o deja?... O invelesc si imi incolacesc bratele in jurul ei. Ma joc cu mana in parul ei pana adoarme la loc. Se trezeste prea devreme. Mult prea devreme. Defect professional, imi spune ea, si rade zgomotos. I-am promis ca o sa am grija de ea. Si ca nu o sa las sa i se intample nimic rau. Si am de gand sa ma tin de promisiune…
Dumnezeule… Au trecut deja doua ore de cand stau aici. Dar a trebuit sa ies. Sa o las sa doarma in liniste. Am lasat muzica sa se strecoare in fundal si am plecat. M-am asigurat ca e invelita bine si i-am lasat un biletel in care i-am spus ca ma intorc imediat. Nu vreau sa o vad asa. Nu vreau sa o vad agitata. Si stiu ca nu pot sa o ajut. Pot doar sa o tin in brate pana se linisteste. “Child in time…”. Si acum imi mai rasuna zgomotul chitarei in minte. Mi-a spus ca a facut o fixatie acum multi ani cu melodia asta. Stiu ca o linisteste. Cred ca ma duc sa ii cumpar niste inghetata. De ciocolata. Si o sa ii spun cat de mult o iubesc…
Ioana007
Postat pe 3 Octombrie 2009 18:51
VI…
Trag puternic din tigara si elimin cu furie fumul. Cu capul sprijinit de peretele rece si cu privirea tintuita in tavan. Stau asa de doua ore. Langa mine, el doarme. Nu pot inca sa ma misc cum ar trebui. Efortul pe care il fac sa imi ascund durerea ma macina pe dinauntru. Sunt norocoasa. Nu mi-a vazut vanataile. Azi a venit prea obosit si nu am mai facut dragoste. Nu trebuie sa stie ca am cazut. O sa ma intrebe atunci de ce am fost nervoasa. O sa imi ceara explicatii. Nu pot sa ii spun ca din cauza lui mi-am iesit din sarite. Ca il iubesc atat de mult. Ca ma doare cand face acte de caritate si stie ca noi nu am platit inca intretinerea. Ca e prea bun si sensibil pentru canaliile din lumea de afara. Nu. Nu ii spun nimic. Nu vreau sa isi mai faca griji. Are destule pe cap. Ticalosul… De ar sti cat de mult il iubesc. Toata ziua cauta solutii pentru noi. Urasc sa il vad asa agitat. Cand soseste acasa, se dezbraca incet, se aseaza pe podea si, sprijinit cu spatele de pat, ma cheama langa el. Imi spune ca patul e pentru oamenii normali. Si ca noi ne iubim. Si ma roaga sa il strang in brate. Nu imi spune unde a fost. Dumnezeule… Urasc sa il vad asa. Stiu ca face toate astea pentru ca ma iubeste. Si ca vrea sa ne fie bine. Nu. Nu ii spun ca am cazut. Poate am noroc si imi trec vanataile repede… Nici tigara nu mai are gust. Ciocolata noastra preferata sta neatinsa de doua zile…
Sting tigara cu gesturi scurte si precise.Cu greu reusesc sa ma asez langa el in pat. Trebuie sa ma linistesc. Stiu ca simte ca sunt agitata. Visatorul meu… Ma simte imediat. Am incercat sa ascund de el ce simt. Mi-a spus ca imi citeste in ochi fiecare zambet. Si ca imi simte fiecare lacrima. Atunci am simtit cat de mult ma iubeste. Nu. Nu o sa ii spun ca am cazut. Inca nu am primit rezultatele de la medic. E atat de fericit la gandul ca va fi tatic. Nu pot sa ii stric bucuria asta. Macar pana stim ceva sigur. Stiu ca ar vrea sa imi ofere totul. Sa ma trateze ca pe o regina.
Nu si-a dat inca seama ca iubirea lui e cel mai frumos cadou pe care mi-l putea face? Se simte neputincios cand isi aduce aminte ca stam in chirie intr-o garsoniera. Il simt. Cand tacerea lui umple camera, ii spun ca nimeni nu a reusit peste noapte. Si ca trebuie sa avem rabdare. Zambeste calm si imi spune ca ma iubeste “cel mai foarte mult”. Rad si ii raspund ca vorbeste in dodii. Incepe sa rada si imi spune ca asa fac scriitorii. Si ca se numeste “licenta poetica”. Ma cearta ca iar nu am mancat mai nimic. E atat de dulce cand ma cearta. Eu ma prefac suparata si el ma strange in brate si imi saruta pleoapele sa imi treaca supararea. Dumnezeule, ce greu ma misc. Nici sa trag patura peste mine nu mai am putere. Ssst… Se trezeste. Ma inveleste el. Ma prefac ca dorm…
Ma simt de parca mi-ar fi infipt cineva niste pumnale in ochi. Dupa eforturi indelungi, reusesc sa ii deschid. Soarele parca ma loveste mai crud ca niciodata. Intind mana in dreapta mea. Patul e gol. Iar a plecat fara sa ma trezeasca. Dau de o hartie. Ma intorc incet si imi aduc aminte ca inca ma doare de la cazatura. Patura pare mai grea ca niciodata. Biletelul aluneca de pe perna si cade pe podea. Inchid ochii pentru cateva secunde si incerc sa ma adun. Nu stiu daca pot sa ma ridic din pat. Parca fiecare centimetru mi-a luat foc. Camera incepe sa danseze in jurul meu. Nu. Nu vreau sa lesin. Nu acum. Sunt singura. Cu ochii intre-deschisi reusesc sa ajung pana pe partea cealalta a patului. Biletelul a cazut cu fata in jos. Normal. Sa te ia naiba, Murphy , cu tot cu legile tale idioate! Cu varful degetelor ma intind dupa el. Reusesc sa il intorc pe partea cealalta. Camera se invarte din ce in ce mai puternic in jurul meu. Incerc sa imi ridic capul, sa vad unde sunt calmantele. La dracu. Nu vreau sa lesin acum. Pentru numele lui Dumnezeu, unde sunt calmantele alea? Ma sprijin pe mana dreapta si incerc sa ma ridic. Oare unde su…..
Dupa cateva clipe, se aude zgomotul cheilor in usa…
Ioana007
Postat pe 3 Octombrie 2009 18:52
VII

…2…4…6…8… Am ramas cu obiceiul asta din copilarie. Urc scarile doua cate doua. Intotdeauna am avut impresia ca ajung mai repede. Trebuie sa ma grabesc. Am lasat-o singura doar 15 minute. I-am lasat biletelul pe perna. Stie ca am coborat doar dupa tigari si cafea. In ultimele zile nu stiu ce se intampla cu ea. Crede ca sunt prea obosit sa observ. Am vazut ca se misca foarte greu. Ok. Fac cafeaua, dau drumu’ la muzica si o intreb ce s-a intamplat cu ea. Probabil ca o sa se revolte, cum face de obicei. O sa imi spuna ca nu are nimic, ca sunt eu iarasi paranoic. Etajul II. Ok. Mai 4 etaje. Macar de ar fi mers liftul. As fi ajuns mai repede. Stiu ca nu ii place sa mearga cu liftul. O sperie. De fiecare data cand suntem in lift ma tine strans in brate si imi promite ca nu ii dau drumu’ din brate. De fiecare data incerc sa o linistesc. Ii simt teama. O simt cum i se accelereaza pulsul. De-abia dupa cateva secunde dupa ce am ajuns la parter isi aduce aminte ca e in siguranta…
Etajul IV. Ok. Azi ma misc cu talent. De-abia astept sa ii spun cat de mult o iubesc. Si i-am luat si ciocolata. Cu alune si stafide. Preferata noastra. Am facut o promisiune cand nu locuiam inca impreuna ca o sa mancam ciocolata doar cand suntem amandoi. Altfel nu avea nici un gust. Etajul VI. Ok. Usa e inchisa… Cred ca am inchis-o din obisnuinta cand am plecat. Pe unde mi-am pus cheile?... Fir’ar. Intotdeauna incurc cheile. Si de fiecare data ma cearta ca nu imi fac si eu ordine in buzunare. Doamne-ajuta. De data asta am nimerit-o mai repede… Iubirea mea… Ti-am cumparat ciocolata…

Dumnezeule…. Nuuu…. Iubirea mea…. Ce ai patit?… Iubirea mea…raspunde… La naiba. Nu trebuia sa plec niciunde. Eram langa ea si nu o gaseam intinsa pe podea. La naiba. Iubirea mea… Ok. Pulsul ii bate regulat. A lesinat. Oare de cat timp? F.u.c.k. Am iesit doar 15 minute. Telefonu’… iubirea mea… o iau in brate si o asez pe pat.. ii tin capul in brate… cu mana dreapta ma chinui sa gasesc numarul de la Salvare. Lua-te-ar naiba de telefon… Iubirea mea… Nu… spune ceva… Iubirea mea… Alo… am o urgenta… trimite-ti va rog o ambulanta pe strada Linistii. Nr 43. Ce ironie. Si cat ne doream noi liniste… Iubirea mea… revino-ti… te rog… alo… ati inteles?... poftim?... 20 de minute?... voi sunteti nebuni?... sa va ia naiba… Iubirea mea… te rog spune ceva… f.u.c.k. Ok. O iau in brate si o duc eu la spital. In 2 minute sunt acolo. 5 cel mult cu ea in brate. Sa va ia naiba cu tot cu Salvarea voastra… o sa vreti si voi intr-o zi sa va cumparati salvarea… si va fi prea tarziu… Iubirea mea… raspunde-mi… O infasor intr-o patura si o iau in brate. Iubirea mea… nu te las sa ma parasesti… nu acum… nu te las… F.u.c.k. Nu pot sa vad pe unde merg daca imi curg lacrimile in halul asta. Ok. Trebuie sa nu mai plang. Nu pot sa numar treptele. Las usa deschisa. Nu ma intereseaza nimic. Singura fiinta care ma intereseaza zace acum neputincioasa in bratele mele. Trebuie sa ajung cat mai repede. 6 etaje. F.u.c.k. De ce naiba nu stam la parter?... Iubirea mea… nu… nu te las sa ma parasesti….
Mai 5 etaje. Trebuie sa pot. Nu. Nici nu ma gandesc… nu am de gand sa te las sa pleci de langa mine, pustoaica mea… nu… Iubirea mea… spune ceva... orice… trimite-ma la naiba cu tot cu ideile mele… spune ceva… te rog… cui ii mai spun eu tot ce imi trece prin minte?... cine ma cearta ca iar am stat prea tarziu?... cine ma mai strange in brate si ma mangaie cand adorm?... cu cine mai impart eu ciocolata?...

Iubirea mea… spune ceva… te rog… promit ca o sa am mai multa grija de mine… uite… promit ca o sa cant din nou la chitara… doar pentru tine… Iubirea mea… spune ceva… te rog… o sa iti spun ca nu am mai cantat pentru nimeni la chitara… ca imi placea sa cant noaptea… singur… pe scarile din fata blocului… cine ma mai alinta dimineata?... cine ma mai trezeste dimineata cu saruturi si cafea?... Iubirea mea… nu te las sa ma parasesti… nu… chiar nu te las… O.k.. mai 2 etaje… esti in siguranta la mine in brate… si o sa te faci bine… nu… nu poti sa nu te faci bine… trebuie sa te faci bine… promit ca o sa imi iau o slujba ca ceilalti… ca nu o sa mai fiu asa visator… ca o sa adorm devreme… Iubirea mea…spune ceva… te rog… pulsul ii e inca stabil. La naiba. De ce dracu’ nu am fost eu atent la orele de biologie?... Iubirea mea… imediat ajungem… nu… nu te las sa ma parasesti… cine ma mai cearta seara ca sunt prea imbracat?... cine mai rade de pantalonii mei rosii?... Iubirea mea… nu… nu se poate termina asa… la naiba… de ce nu am fost mai atent la tine?... cu cine mai impart eu rasaritul la doi?... cui ii mai desenez eu un cer doar al ei?... Iubirea mea… spune ceva… uite… am ajuns in strada… imediat ajungem, iubirea mea… imediat…
Ioana007
Postat pe 3 Octombrie 2009 18:53
VIII
…pam… pam-pam… pam… A trecut prea mult timp de cand nu am mai mangaiat corzile unei chitare. Ea e intinsa pe pat. E atat de linistita. Daca nu as sti ca e in coma, as zice ca doarme… Am gasit o chitara dezacordata intr-o camara, cand am fost sa caut tonomatul de cafea si am luat-o sa ii cant. Poate ma aude. Am nimerit alta usa, din greseala, ca de obicei. Daca nu ar fi mirosul asta atat de apasator, poate as mai uita. Tic…tic… tic… Aparatul care ii monitorizeaza bataile inimii are un ritm aparte. Nu mai tin minte cum am ajuns aici. Stiu doar ca am gasit-o cazuta pe podea. Si imi aduc aminte ca m-a trezit asistenta acum doua zile sa imi spuna sa ma duc sa mananc. Ca nu pot sa o veghez in starea in care sunt. I-am raspuns ca nu pot sa mananc. Nu pot. Nu pot sa o pierd. Mi-am dat seama ca nu mai am lacrimi. Nici nu mai tin minte cat timp am plans dupa ce am vazut-o zacand pe patul asta atat de impersonal. Oare ma aude? Iubirea mea… Mi-am luat un scaun de pe hol si l-am asezat langa patul ei. Nu m-am mai ridicat de pe el decat foarte rar. Ii tin mana stransa in mana mea. Poate ma simte. Iubirea mea… sa nu ma parasesti… nu… nu te las…
Cred ca au trecut vreo 4 zile de cand e aici. Doctorii mi-au spus ca se poate trezi in orice clipa. Dar si ca e posibil sa nu se mai trezeasca niciodata. Nu. Dumnezeule, nu o lua la tine. Am atata nevoie de ea. Am atata nevoie de ea… La naiba. Trebuia sa termin facultatea la timp. Atunci as fi putut sa ii ofer mai multe. Si nu ar mai fi cazut. Nu. Nu ar mai fi cazut. Si acum am fi ras amandoi de prostiile pe care le spun uneori. Trebuia sa fiu mai responsabil. Nu. Nu trebuia sa ma comport ca un copil. I-am spus ca fara ea , eu nu pot fi… Trebuia sa ii spun ca o iubesc atunci cand ea ma certa ca nu am grija de mine. Si avea dreptate. Incerc sa ma ridic de pe scaun, sa beau niste apa. Nu. Mai bine nu ma ridic. Stau aici. Poate se trezeste. O tin de mana asa cum o tin cand ne plimbam seara pe strada si imi spune ca sunt nebun. Nu. Apa mai poate astepta. Poate se trezeste. Iubirea mea… Promit ca nu mai plec niciodata de langa tine. Promit ca nu te mai las singura niciodata. Si o sa iti fac cafea. Am sa invat sa fac cafea asa cum iti place tie. Te rog… Iubirea mea… ma auzi?…
La naiba. Trebuie sa ma ridic de pe scaun sa beau niste apa. Imi e rau. Si frig. Dar nu… Nu pot pleca de langa ea. Nu acum. Are nevoie de mine. Iubirea mea… Sa nu ma parasesti… Nu-i asa ca ai sa te faci bine?… si ca ai sa ma tii in brate si ai sa razi ca am fost nebun?… iubirea mea… f.u.c.k… daca nu as fi vrut eu sa ma lupt cu toata lumea… si as fi tacut. Acum era gata facultatea si aveam mai multe sa ii ofer. Asa… iubirea mea… sa nu ma parasesti… te rog… te iubesc atat de mult… o sa fie bine… o sa vezi… si profesorii aia… la naiba cu ei. Stiu ca eu sunt principalul vinovat. Si daca as fi terminat facultatea acum puteam sa ne casatorim. Si sa ii ofer mai multe… merita multe… merita totul… iubirea mea… promit ca nu iti dau drumul la mana. Si ca o sa iti ofer totul… o sa te fac sa simti cat esti de speciala… Uite, nici nu mai imi e sete. Nici nu ma ridic de langa tine…
Doctorii nu vor sa imi spuna mare lucru. Au spus ca timpul va decide. Dumnezeule. Nu pot sa ma ridic de pe scaun. Chiar atat de slabit sa fiu? Cand vine asistenta o sa o rog sa imi aduca niste apa. Iubirea mea… uite… sunt inca imbracat cu blugii care iti plac tie atat de mult… sa nu ma parasesti… te rog… nu. Nu te las sa ma parasesti… nu acum cand te-am gasit… Ignor junghiurile pe care le simt tot mai puternic. Nu. Trebuie sa fiu tare pentru ea. Si albul asta insipid ma face sa ma simt atat de gol. Iubirea mea… am atata nevoie de tine…
O sa se trezeasca. Trebuie sa se trezeasca. Am rugat-o pe asistenta sa ii aduca niste flori. I-am adus si ciocolata ei preferata. Sa mancam impreuna cand se trezeste. Iubirea mea… sa nu ma parasesti…Ma ridic in cele din urma de pe scaun. Iubito, ma duc doar sa beau putina apa. Revin imediat. Sa nu ma parasesti iubirea mea… Spre norocul meu, holul spitalului e destul de luminos. Nu bag in seama miile de sageti ce imi strapung muschii. Reusesc cumva sa ignor si dunele de nisip din ochi. Ma duc sa beau niste apa, iubirea mea… Ma intorc imediat…
A… Uite-l si pe doctorul care are grija de ea… A vazut ca sunt slabit… Vorbim imediat, domnule doctor… vorbim imediat… doar sa beau putina apa…

Ioana007
Postat pe 3 Octombrie 2009 18:54
IX
Ce incomozi sunt slapii astia de spital. Dar mi-au spus ca daca nu ii incalt, nu ma lasa sa stau langa ea. Oare unde e tonomatul ala de cafea? Imi pierd si mintile? F.u.c.k. De-abia ma misc. Dar trebuie sa fiu tare. Stiu ca o sa se trezeasca. Nu mi-ar face asa ceva. Da. O sa se se faca bine. Nu va suparati…tonomatul de cafea… a doua usa pe stanga, imi raspunde o voce din spatele unui chip mai schimonosit ca al meu… Da. O sa beau o cafea si o sa imi fie bine. Si dupa aia ma duc inapoi in salon. Ii cant la chitara. O tin de mana. Si o sa isi revina. Da. Stiu eu ca o sa isi revina…
Doctorii spun ca bebelusul meu e bine. Are nevoie doar de mama lui. Dumnezeule. Si e doar in a II a luna de sarcina. Nu am vrut sa stiu sexul copilului. Vreau sa fie fetita. Stiu. Stiu ca asa va fi. Iubirea mea imi va darui o fetita. Si o sa plangem amandoi cand se va naste. Si o sa o iubim… Da. Trebuie sa isi revina… si o sa ma trezesc eu noaptea sa imi alint fetita… sa o linistesc… nu …nu am sa o las pe ea sa se trezeasca. O sa ma asigur ca se odihneste. Imi va face cel mai frumos cadou… Da, trebuie sa isi revina… Cafea… Beau cafea calda. Daca m-ar vedea, ar incepe sa rada… si sa imi spuna ca mie imi place cafeaua rece… dar ma dor toate… f.u.c.k. Ma arde cafeaua pe dinauntru…
Dumnezeule, cine a mai inventat si treptele astea?... bine macar ca am reusit sa beau din cafea fara sa o vars. Ma misc greoi. Pantalonii mei au devenit maro. Nu mai tin minte de cate zile sunt aici. Nu conteaza. O sa se faca bine. Si o sa mergem impreuna acasa. Si o sa ne plimbam iar de mana pe strada. Si o sa fie vesela. Si o sa fie cu burtica mare. Si o sa ma lasa sa o sarut pe burtica. Da. Trebuie sa se faca bine. Nu poate sa ma paraseasca… si fetita mea o sa mearga la scoala… si cand o vor intreba colegii cu ce se ocupa tatal ei… o sa raspunda zambind ca…o iubeste. Si atat…Da. Si o sa aiba ochii ei verzi. Si o sa fie frumoasa. Si o sa o ducem in parc. Si o sa ne dam cu ea pe leagan. Si o sa fie bine… da… trebuie sa isi revina…
Ok. Mai am cateva scari de urcat. Am nevoie de un moment de respiro. Cel mai indicat ar fi sa ma asez putin. Un minut. Si dupa aia ma duc la ea. Ma asteapta. Si are nevoie de mine. Si o sa ii citesc. O sa ii citesc din “Magicianul”, cartea ei preferata, si ea o sa se trezeasca si o sa imi spuna ca ma iubeste... Si ca ea nu va fi niciodata Allison. Iubirea mea… Mai sorb o gura de cafea din paharul de plastic, de un alb fad, si ma sprijin de balustrada. Trebuie sa ma ridic. Trebuie sa ajung la ea. Uite o oglinda. Da… ce hilar arat… nu m-am ras de cateva zile… daca m-ar vedea mi-ar spune ca sunt necioplit… si ignorant… si ar rade zgomotos…
Nu mai e mult. Mai cateva zeci de pasi pana la salonul ei. Trebuie sa o rog pe asistenta sa aduca alte flori. Cand se trezeste, nu vreau sa vada florile ofilite. Ma cearta de fiecare data cand uit sa schimb apa la florile ce i le cumpar. Imi spune ca nu trebuia sa ii iau flori. Ca si-asa nu avem bani. Si ma strange in brate… si ma saruta pe frunte… “stii ca ma faci fericita, ticalosule…”. oricum, nu mai stam mult aici. O sa isi revina. Dintr-un moment in altul. Da. O sa o tin de mana pana isi revine. Si ea o sa ma simta. Iubirea mea… nu te las sa pleci de langa mine…

Ochii mei inca nu s-au obisnuit cu lumina. A. Uite-l pe domnul doctor. Bravo. Vine el inspre mine. A observat ca ma misc cu greutate. Si o sa imi spuna cand se trezeste. O sa o tin de mana pana se trezeste…

- Stiti …. Imi pare rau….
Ioana007
Postat pe 3 Octombrie 2009 18:55
Nuvela aceasta este scrisa de wife.Nu am facut decat sa deschid un nou topic in care sa scrie si cine mai doreste sa isi spuna povestile fantastice sau reale de viata.Va multumesc, ion vanghele.
Ioana007
Postat pe 3 Octombrie 2009 18:57
superb,ioana..frumos din partea ta


asteptam talentele si..capodoperele...curaj
LILO
Postat pe 3 Octombrie 2009 18:59
No/(poveste fantastica)

Afara era vreme urata.Nori negri isi intindeau burtile pe cer , si din ei cadea o ploaie cenusie aproape neintrerupta.Arborii goi, stateau zgribuliti cu cateva zdrente de frunze agatate la intamplare.Ziua era cenusie si orele crepusculare erau sfasaiate de cate un fulger solitar sau de catre lumina stufoasa a unui traznet cazand pe unde se nimerea.Intrand in casa, mosul isi lepadase haina groasa imbibata de apa si se trasese langa foc.Isi azvarli caciula intr-un colt si lua pipa pe care si-o umplu tacticos cu tutun, dupa care o aprinse.Se aseza pe scaun si incepu sa pufaie incetisor, aerul devenind cetos din cauza fumului albicios ce se risipea umpland incaperea cu consistenta sa aproape eterica si cu mirosul acela pe jumatate dulce, semanand cu mierea.Picotea aruncand cand si cand cate-un valatuc in incapere in timp ce focul trosnea si dansa auriu peste lemnele uscate din vatra.Atunci auzi o bataie in usa.
-Intra.-striga mosul.
Usa scartai si inauntru aparu un barbat inalt, bine cladit.Trupul ii era acoperit de o haina lunga , semanand mai degraba cu panza unui sac.Capul era si el ascuns sub o gluga care ii acopereau ochii.De sub gluga nu i se vedea decat barba sura .
-Apropie-te omule,-zise mosul si arata cu mana catre celalalt scaun care se afla in incapere.-Fa bine si trage-l langa foc.Ia loc si data fiind vremea aceasta cainoasa de afara, iti propun sa indulcim clipele pe care le vom petrece impreuna cu un pahar de vin bun, ce se gaseste in ulcica aceea mare de pe masa, daca domnia ta, vrei sa o iei si sa umpli cu licoarea aceea minunata cele doua pahare ce asteapta cuminti acolo langa glastra cu flori.
Cu miscari incete si studiate, necunoscutul lua ulciorul cu vin, umplu paharele , aseza ulciorul la loc pe masa si impinse unul dintre pahare catre mosneag.
-Hai si sa fie cu noroc,-zise mosul.-Si ridicand paharul in sus, il duse la gura si il sorbi dintr-o inghititura.
Necunoscutul facu acelasi lucru.Apoi icni si isi sterse cu maneca colturile gurii.
-Acum stai jos cumsecade si povesteste…
Omul isi dadu gluga pe spate, se uita pe sub sprancenele stufoase la mos si zise cu o voce adanca:
-Ma numesc No…
-Si de unde vii No?-intreba mosul.
Necunoscutul ridica din umeri.
-De departe. Din capatul celalalt al pamantului.
-Nici numele nici tara nu imi par cunoscute-zise mosul si mai arunca o umbra de fum in incapere.
Ploaia continua sa cada si sa bata cu insistenta in geamuri iar fulgerele umplura cu lumina lor fantomatica incaperea.
_________________
Ioana007
Postat pe 3 Octombrie 2009 19:00
-Urata vreme.-zise necunoscutul.-Imi amintesc de momentul acela cand am inceput sa imi construiesc corabia din lemn de gofer.Nu incepuse inca sa ploua dar norii se ridicau din orizont din toate partile si incercuisera cerul ca intr-o menghina de fier.
-Corabia?-se mira mosul.-Te pricepi la yahturi? Esti marinar?
-Nu, nu, cum sa-ti explic.Corabia mea este cu mult mai veche decat iti poti imagina.Ar trebui sa stii.Uite iti spun masurile, poate iti aduci aminte:Trei sute de coti lungime, cincizeci de coti in latime si treizeci de colti in inaltime.
-Imi pare rau, dar nu ma pricep la nave.Cred ca nu as putea face deosebirea dintre un galion si o corveta.
-Chiar daca iti spun ca nava mea semana intrucatva cu palatul plutitor al lui Ptolomeu Filopator?
Mosul clatina cu stangacie din cap.
-Pot sa iti spun ca deasupra, facusem cateva ferestre late de un cot iar restul spatiului il impartisem in trei randuri de camarute, puse unele peste altele.
-Asa.
-La inceput lumea se stransese ca la urs,si vorbea, despre ceea ce spunea ca este o nebunie.Ea credea ca eu sunt nebunul, dar nu isi dadea seama ca nebunia era a ei.Dar ceea ce era mai ingrozitor decat orice nebunie, indiferent a cui era, nu simtea semnele, nu le citise, sau daca le vazuse, nu putuse sa le inteleaga si sa caute rezolvari imediate, ceea ce i-ar fi putut salva viata.Si sa fi vazut cum se ridica fumul acela gros din pamant, si flacarile care urcau noaptea la cer, era ingerul cu sabia valvaitoare de flacari care facea semn cu ea catre cele patru zari.Marea era linistita si srticloasa, iar focul se vedea in oglinda apei si se oglindea in aceeasi masura si in cerul ce se intunecase, transformandu-se intr-o bezna fara sfarsit.
-Este ceasul sa urcam pe corabie le-am zis la ai mei si am manat inauntru animalele domestice pe care le aveam, iar slugile mele trasera poarta grea in bordul vasului si ascunsi dupa bordajul inalt, se uitau sa vada ce o sa se mai intample.De sus incepuse sa cada o ploaie neagra, amestecata cu cenusa.
-S-a intamplat parca si in anul al 18-lea a imparatiei lui Leon cel Mare.-zise mosneagul.-Am citit mai demult intr-o carte foarte veche.Era in ziua a sasea a lunii Noiembrie si pe la ceasurile amiezii, cerul s-a umplut de nori, iar norii au capatat o ciudata culoare rosie de parca era de sange.Cerul s-a rupt apoi catre seara pana la miezul noptii , iar ploaia era neagra ca pacatele oamenilor sau ca pulberea, semana cu cenusa dintr-un cuptor aprins.A cazut atat de multa incat se ridicase deasupra caselor si deasupra pamantului, mai lata decat o palma barbateasca.Ploaia aceea a ars si a parjolit toate ierburile pamantului rasadurile si copacii lasandu-i despuiati de frunze ca niste schelete incremenite si fumegand, cu bratele osoase agatate de cer.
-Ploaia care a inceput sa cada in tara mea era si mai cumplita.Se desfacusera adancurile pamantului, raurile se umflasera si iesisera din matca, iar cerul nu mai prididea sa arunce apa asupra campiilor si padurilor, pe care incepea sa le acopere incetul cu incetul.
-Potopul..-sopti mosul aproape fara glas.
_________________
Ioana007
Postat pe 3 Octombrie 2009 19:01
-Potopul?-zise No ganditor, intorcand problema pe toate fetele.-Sigur se poate numi si asa…In fata era numai apa, in parti la fel si in spate nu se vedea nimic decat intinderea nesfarsita a marii.Uneori, in lumina fulgerelor care luminau ici si colo intinderea zbuciumata, vedeam cerul unindu-se cu apa in coloane inalte si rasucite de materie lichida, si dupa aceea, multe popoare au spus ca au cazut in tara lor ploi cu pesti, cu dragoni de mare, broaste si salamandre, ca sa nu mai pomenesc de alte animale mai mult sau mai putin fioroase despre care nu ai auzit niciodata.Foarte multe dintre aceste creaturi , au apartinut adancurilor marilor, iar faptul ca ele au cazut din cer, s-a datorat altor cauze si nu acelora de care putem sa spunem ca se face vinovata imaginatia oamenilor.
No, isi mai turna din ulcica un pahar cu vin, facu acelasi lucru cu paharul mosului, dupa care continua:
- Dupa cateva luni de navigatie calauziti mai degraba de intunericul care parea sa fie etern,am zarit o geana de lumina stralucind palid undeva catre orizont.Puhoiul de ape se napustea intr-acolo clocotind si valurile ne leganau ca pe niste paie.Credeam ca Arca se va face farame, dar o facusem atat de solida, incat valurile desi incercau cu toata furia sa o rastoarne sau sa o scufunde, au sfarsit prin a o purta leganat catre telurile ascunse ale lui Dumnezeu.
-Si care era acel tel?-intreba curios mosul.
-Este foarte greu de spus. In orice caz, atunci, acest tel semana cu varful unui munte inalt, a carui profil se ridica dincolo de nori si intepa cu varfurile lui cerul.Era muntele mitic, Ara…
-Si ati debarcat acolo.
-Nu toti,-clatina capul cu tristete, No.-Am sa iti spun ceva ce nu am spus pana acum nimanui.Sigur, poate si din cauza imprejurarilor, dar si faptului ca nu am avut alaturi de duhul meu pe cineva caruia sa ma destainui. Daemon se indragostise de Lilith.Si acum mi se usuca gura si duhul cand vorbesc despre acest lucru.Exact asta s-a intamplat.Femeia mea s-a indragostit de Daemon.La inceput ea i-a respins sentimentele, dar treptat in timp, acestea au crescut si au devenit un al doilea potop, care n-a facut decat sa ii rascoleasca sufletul si mintea si au determinat-o sa caute pana la urma un liman departe de mine, pentru ca se simtea intr-un fel vinovata de nestatornicia sentimentelor ei, sau de imboldurile care ii alergau prin sange furioase si o faceau sa faca alegeri fara discernamant, asemenea tuturor femeilor din lumea ta si a mea. Ai auzit de Catherine si de Heathcliff. Lilith devenise Catherine pentru el, si se cautau cu disperare.Cautarea lor era aceea a ochilor, dar ochii sunt portile trupului prin care sufletul paraseste trupul, pentru a-si intalni iubirea.Iar aceasta poate fi pura, ca aripile unui inger , sau intunecoasa ca pacatul care inlantuie sufletele in purgatoriu.
_________________
Ioana007
Postat pe 3 Octombrie 2009 19:02
-La inceput nu mi-am dat seama de asta.Slugile au inceput insa sa ma priveasca cu subanteles si sa isi dea coate, Daemon era nervos de fiecare data cand ma vedea si acum imi dau seama ca ar fi fost in stare sa ma arunce in mare cu primul prilej daca m-as fi apropiat de bord, si insasi Lilith, isi schimbase treptat atitudinea fata de mine. Se vaita de oboseala si ma rugase sa se mute intr-o camera invecinata, pentru a se odihni mai mult pentru ca furtuna continua o epuiza peste masura. Si tot ea era cea care punea un polonic mai mult decat tuturor celorlalti in farfuria lui Daemon, iar bucata cea mai mare de friptura, iti poti imagina unde poposea mai intai.
-Femeile, aceste creaturi ale Domnului, sunt atat de neintelese.-rosti mosneagul, clatinand din pletele lui albe si matasoase.
-Intr-o seara intarziasem mai mult ca oricand pe punte.Vantul se mai domolise si corabia scartaia din incheieturi inclinandu-se in fata si in spate.Am trecut de la un bord la altul, apoi de la prova la pupa sa vad ce stricaciuni facuse marea lovind cu atata furie si atatea zile in bordajul Arcei. Nu era nimic vizibil si unul dintre marinari coborase pe fundul calei sa vada daca este acolo vreo spartura.Nu era nimic.Cala era uscata si mirosea a peste uscat, a lana de oi si a vite.Omul a venit si mi-a spus asta si l-am rugat sa coboare la nivelul al doilea-parca ti-am spus ca Arca era construita pe trei nivele..-si marinarul s-a foit nelinistit., dar a acceptat ordinul si a coborat sa vada cum se prezinta constructia cu camerele ei la acest nivel.Starea aceea fugitiva de nemultumire, m-a surprins si intrigat, l-am urmat pe om prin intuneric, fara ca el sa-si dea seama de asta.El a luat o faclie, a coborat si a inceput sa deschida camerele una cate una de o parte si de alta a coridorului, aruncand cate-o privire inauntru.Facea cu constiinciozitate acest lucru, totusi am avut impresia ca la un moment dat fara sa vrea a sarit peste una dintre incaperi si a trecut mai departe.In timp ce el se indeparta inconjurat de umbre si lumina palpaind firava, catre capatul coridorului,
eu ma apropiai de usa cu pricina .Era descuiata.Am impins-o.Era printre singurele camarute care poseda o fereastra.Cum furtuna se mai domolise in noaptea aceea, printre zdrentele norilor rasarise o luna plina a carui lumina bolnava cobora de sus si inunda incaperea fantomatic.Pe patul din incapere, trupul lui Lilith se lupta intr-o inclestare de moarte gafaind si gemand de patima, in bratele lui Daemon.Pe fata ei care se rasucise in sus, lumina lunii descoperise o pereche de ochi orbi, si o gura care era deschisa si isi tipa placerea muta ce se risipise in toata acea carne fragila , ce se scutura agonic facand ca mirosul de busuioc sa se raspandeasca la fel de puternic ca dupa ploaie.
_________________
Ioana007
Postat pe 3 Octombrie 2009 19:03
-Inteleg.-zise Mosul.-Si ce-ai facut dupa ce-ai aflat ce se intampla?
-Legile moralei sunt intotdeauna contradictorii.Femeia era averea mea.Iar legile spun asa:
“Cine va fura un om si-l va vinde sau il va tine in mainile lui, sa fie pedepsit cu moartea.”
-Asta in privinta lui Daemon.Dar in ce priveste femeia?
No tacu cateva clipe, apoi zise cu o voce mohorata:
-S-au pedepsit singuri.
-Cum asa?
-Spuneam ca in zare se putea vedea varful unui munte inalt.El iesea din apele marii ca o insula.Varful muntelui era foarte inalt si parea un stalp care sprijinea cu varful pierdut printre nouri, cerul.Doua zile mai tarziu, Arca a ajuns la poalele acestui munte semet si a aruncat ancora in vecinatatea tarmului.
-Stapane,-mi-a zis femeia,-rogu-te, permite-mi sa cobor de pe corabie si sa aduc apa robiloir tai si tie.
-N-ai sa poti face asta singura.-i-am raspuns.
-Am sa iau cu mine cativa dintre oamenii tai sa ma ajute.
-Bine, dar va trebui sa urcati inapoi pana la apusul soarelui.
Aproape toata lumea coborase.Nu a mai ramas decat foarte putine persoane care au inceput sa alerge de colo colo pe punte si pe dedesubt sa vada daca lemnul a putrezit sau daca valurile si stancile submarine nu au facut vreo spartura in constructia navei.Asa a trecut aproape toata dupa amiaza aceea.Cand incepuse deja sa sa intunece, unul dintre robii casei mele a urcat repede pe scara a venit in fata mea si a cazut cu in genunchi.
-Vorbeste ce s-a intamplat.-i-am cerut eu.
-Stapane,-imi zise el si se vedea dupa fata lui cat este de speriat.Pe stapana Lilith si pe robul tau Daemon i-a pandit la coborare o mare nenorocire.
-Continua.-l-am incurajat eu cu o vorba blanda.
-Eram aproape de un izvor cu apa limpede si curata.Unii dintre noi puneam apa in burdufuri , altii se spalau mai aval bucurosi, iar stapana si Daemon se afundasera printre copaci si maracinisul care crestea imprejurul acelei ape, puzderie.Dupa cateva clipe, dincolo de gardul acela de verdeata,s-a auzit o zvarcolire grozava de frunze, si desisul s-a umplut de strigate. Cativa barbati mai vanjosi, inarmati cu bate, ne-am repezit printre tufele care cresteau salbatic, la voia intamplarii.Pe masura ce inaintam, am vazut niste urme pline de sange, haine sfasaiate si cand am ajuns intr-un luminis am incremeniti cu totii cuprinsi de groaza.In mijlocul luminisului se gasea un sarpe balaur urias.Era mai mare de doua sau chiar de trei ori decat un elefant. De pe pieptul si gura lui curgea sange proaspat.Si pentru ca imaginea sa fie intr-adevar si mai infricosatoare, din gura acelei dihanii agata in afara printre dintii albi ca niste colti de fildes, piciorul unui om al carui corp disparuse cu totul in adancul infometat al acelei tulburatoare dihanii.
Ioana007
Postat pe 3 Octombrie 2009 19:04
Am vrut sa cobor si eu, sa iau cu mine faclii si sa ii caut desi omul dadea speriat din cap si imi spunea ca orice cautare este zadarnica, deoarece viata celor doi se oprise deja intr-o fundatura.Scapasem de datoria de a-i condamna eu insumi si pronia isi luase ea insasi aceasta sarcina neplacuta scutindu-ma de salbaticia gestului cat si de consecintele lui.Am spus ca vroiam sa cobor si sa caut urmele lor, pentru ca ajunsesem putin suspicios.Daca omul care se afla in fata mea ma mintea, si spusese aceasta poveste urata si stranie, numai pentru ca se vorbise in taina cu cei doi si acestia ii platisera complicitatea? Pentru ca aceasta sluga era marinarul acela care controlase cabinele si sarise-in noaptea cand o vazusem pe Lilith in bratele lui Daemon,-peste camaruta aceea in care se desfatau cei doi pacatosi. Dar dorinta mea de a ma aventura pe uscat avea sa se termine repede, cand am simtit cum se scutura corabia si langa ea, a aparut cea mai infioratoare fiinta pe care a creat-o Dumnezeu.Avea un cap imens de soparla, asezata pe un gat gros si lung.Capul era in intregime acoperit cu solzi mari ca niste scuturi.Se ridicase deasupra bordului si privea peste el catre noi cu niste priviri rautacioase, salbatice.Si-a deschis botul urias si a scos un urlet atat de sinistru, ca ai fi zis ca sunetul acela a izbucnit din pantecele unui vulcan.Labele lui scurte si groase le indreptase catre corabie, sa se apuce de bordul ei, sa se agate cu intentia vadita de a a o rasturna sau de a se urca pe Arca.Cineva dintre marinari a tras doua sageti bine tintite in narile fumegand ale fiarei, iar alti cativa se repezira catre bord si taiara cu labrisurile lor, funia groasa cu care ancorasem corabia de tarm.Fiara urla din nou si se repezi cu fruntea, cu pieptul in Arca, lovind-o ca un berbec.Vasul desprins din funii nu opuse nici o rezistenta, aluneca imediat in apa si fu luat de curentii marini.Intre tarm si noi, monstrul acela statea infipt in nisipul de la mal, ca spinarea unei insule, acoperit de platosa sa de solzi verzi,batand neputincioasa din labele sale, urland si aparand vederii noastre in toata splendoarea hidoseniei sale.Curand arca se indeparta catre larg,si se pierdu in negura noptii care devenea tot mai deasa incat furam nevoiti sa aprindem felinarele si faclele inmuiate in rasina,transformand nava noastra intr-o constelatie de lumini plutitoare.
_________________
Ioana007
Postat pe 3 Octombrie 2009 19:05
-Dar daca nu-i manca soparla aceea ingrozitoare ar fi scapat cu viata?-intreba mosul, care uitase sa mai traga din pipa.
No, clatina din cap.
-Nu.
-De ce?I-ai fi urmarit si i-ai fi omorat cu mana ta?
-Corabia asta are un dar minunat pe care voi oamenii l-ati pierdut.Fiintele care traiau inainte de potop, erau nemuritoare.Lemnul din care a fost facuta Arca, era si el un lemn nemuritor, care nu putrezea si nu putea fi spart de nici o furtuna din lume, oricat de puternica ar fi fost.Iar cei ce traiau intre bordurile corabiei, erau si ei niste fiinte nemuritoare.
-Este prea complicat pentru mine.
-Cu cat ne indepartam de obarsie, pierdem calitatile pe care ni le-a dat Dumnezeu.Pot cobora de pe corabie, dar asta numai intr-un timp limitat.Daca o parasesc definitiv, incep sa imbatranesc, si ma apropii cu pasi mari de moartea care preface mai apoi toate fiintele in tarana.Uneori simt nevoia sa cobor pe mal si sa mai vorbesc cu oamenii pe care ii intalnesc.Dar dupa aceea trebuie sa ma urc inapoi, sa dezleg funiile si sa ridic ancora, pentru a porni mai departe-Si unde te duci?-intreba curios mosul.
-Pretutindeni, acolo unde ma indreapta etenitatea.Uite…Acum va trebui sa plec.Iti multumesc pentru vin si pentru ca mi-ai ingaduit sa intru in viata ta cu aceasta poveste pe care nu am spus-o la nimeni.
-Pot sa te conduc?-intreba mosul, vazand ca No se ridicase in picioare si se pregatea sa iasa.
-Sigur.
Cei doi iesira afara.In gradina mosului, se vedea o scara care urca sus catre cer.No, se indrepta catre ea si incepu sa urce.Nu intoarse capul, nu spuse nici o vorba.Se urca pe scara aceea in sus, pana cand imaginea lui se micsora, devenind cat o furnica, apoi pana cand se pierdu in norii josi ce pluteau deasupra gradinii ca pantecele unor salamandre uriase.Pe urma scara fu trasa in sus.Si ceea ce ii paru mosului cel mai curios, unul dintre nori, incepu sa se miste si sa se deplaseze altfel decat ceilalti, disparand cu viteaza undeva catre orizont.
Asa il gasi nepotul pe bunicul sau, cu privirile indreptate catre cer si scarpinandu-se ganditor in barba.
-Buna ziua bunicule.
-Buna ziua nepoate.
-Pentru ce te uiti dumneata pe sus?-intreba nepotul hlizindu-se.-Ai pierdut ceva?
-Ia spune, ia,-zise batranul.-Ai auzit cumva o poveste despre un batran capitan de corabie care nu poate sa coboare pe tarm decat odata la o suta de ani, pentru ca daca pune piciorul pe pamant, moare?
Gura nepotului se lati pana la urechi.
-Asta este povestea Olandezului Zburator.-zise el.-Dar sa stii ca nu este adevarata. Cine a vazut corabii care plutesc pe furtuna cu panzele umflate si capitani care nu pun piciorul pe tarm niciodata?Nu mai citi povesti bunicule.Cartile astea de basme, spun numai minciuni.Adevarul il gasesti in ziare.Ia asculta aici:
“Regele manelelor, are dosar penal, pentru ca a folosit la unul dintre palatele sale, apa furata direct din conducta.” Sau uite aici, un alt articol interesant…
Bunicul se aseza pe bancuta, se sprijini cu spatele de zidul casei si inchise ochii.
-”Iata cum se cheltuiesc 218,4 milioane de euro, pe tampenii..”
Dar bunicul nu mai raspunse.Se vedea cu ochii mintii pe corabia aceea ciudata care se clatina pe valuri indreptandu-se cu pasi osteniti catre infinit.
Ioana007
Postat pe 3 Octombrie 2009 19:07
multumesc, my friend, vanghi

nuvela ii apartine lui G si am postat-o eu

imi dau seama ca am abuzat de spatiu la lumea cuvintelor, dar ma enerva site0ul, ca nu ma lasa sa o postez pe blog
wife_de_zmeu
Postat pe 3 Octombrie 2009 20:13
Ella, fiica mea...


Sotiei mele.
Pentru ca m-a invatat cum sa iubesc.



Femurul drept mi-e acoperit si acum de ciocolata. Iubita mea fetita a imprastiat ciocolata calda pe mine. Nu intentionat. Se grabea sa isi imbratiseze mama. Si s-a impiedicat. Ii repet de fiecare data ca are doar 4 anisori si ca nu e bine sa fuga prin casa asa. De fiecare data imi zambeste, ma saruta pe obraz si imi spune ca ea are voie. Ca e fiica mea. Incep sa rad si o strang in brate. Mama ei ma cearta de fiecare data cand o rasfat. Dar nu ma pot abtine. E cel mai frumos cadou pe care mi l-a facut sotia mea vreodata. Cand mancam ciocolata impreuna, o iau si o asez la mine pe genunchi. Si impartim ciocolata in trei. O parte pentru ea, o parte pentru mine si o parte pentru mama ei…
Diminetile de week-end ne surprind uneori cuibariti in pat la ore tarzii. Dimineata cand ma trezesc, fug in camera ei, o iau in brate si o asez in pat, intre mine si mama ei. Sotia mea zambeste si o acopera. O sorb din priviri si o mangai incet pe capsoru’ ei atat de mic si dragut. E dulce. Seamana cu mama ei. Imi pune tot felul de intrebari. M-a intrebat daca in cer se stinge lumina vreodata. Sau daca ingerasii mai si dorm. Nu am stiut ce sa-i raspund. I-am spus ca o sa inteleaga cand o sa creasca mai mare. A venit peste cateva minute si mi-a spus ca a crescut mai mare cu cateva minute. Si ca a inteles. Ingerii nu dorm niciodata. Pentru ca o pazesc pe ea. Si pe tati si mami ei. Am strans-o tare in brate. Si i-am spus ca asa e… si ca a crescut mai mare…
Seara, inainte de culcare, sotia mea o imbraca in pijamale si o pune in patut. In fiecare seara ma duc si o sarut de noapte buna. Ii spun ca e tipa mea preferata. Si o sarut pe frunte. Atunci isi aduce aminte ca mama ei i-a promis ca ii citeste o poveste. Si ca vrea sa stau si eu cu ea in patut pana adoarme. Sa aud si eu povestea. Ca ea stie ca eu nu am fost copil niciodata. Ca eu am fost intotdeauna mare. Si ca ursuletul ei de plus vrea sa fie prietenul meu. Sotia mea rade si ma acopera si pe mine. Si incepe sa ne citeasca. Personajul preferat al fetitei mele e zmeul. A auzit-o pe mama ei spunandu-mi asa, si de atunci i se pare cel mai interesant personaj din basme. Fat-frumos e un nenea care nu stie ce vrea, Ileana Cosanzeana e gagica zmeului iar calul nastrusnic e prietenul ei cel mai bun. Si ii spun ca zmeul e frumos. Ca e liber. Si ma intreaba ce e libertatea…
Dupa ce adoarme in cele din urma, dupa 2-3 povesti, ma ridic incet, fara sa o dezvelesc, o sarut pe frunte, sting lumina si inchid incet usa de la camera ei. Sa doarma linistita. Stie ca noi suntem in camera alaturata. Si ca nu i se poate intampla nimic rau. Ieri mi-a spus ca vrea si ea sa primeasca flori de la prietenii ei asa cum primeste mamica ei de la mine. I-am spus ca o sa primeasca atunci cand o sa fie mare. Si o sa o caute baietii acasa. Si ea o sa fie prea ocupata sa mai stea sa manance ciocolata la mine in brate. Si ca nu o sa mai aiba timp pentru povesti seara. Si ca o sa doarma pana dimineata tarziu, dupa ce o sa se duca cu prietenii prin oras. Mi-a spus ca nu vrea. Si ca daca o sa aiba prieteni, o sa ii aduca si pe ei, sa le citeasca mamica ei povesti. Cu zmeul…
In seara asta am gasit-o pe Ella mai vesela ca de obicei. Avem un ritual doar al nostru. Cand ajung seara de la munca, imi sarut sotia,o strang in brate si Ella apare imediat si se baga intre noi. Imi spune ca si ea vrea sa fie pupata. Si ca si ea e tipa importanta in viata mea. Se lipeste de mine si imi ia piciorul in brate. Ca si el face parte din mine, si ca trebuie imbratisat. Apoi o iau in brate si imi povesteste ce a mai facut impreuna cu mama ei... Cum a invatat-o sa faca de mancare. Cum au aranjat hainutele impreuna. Ale ei separat, pentru ca e o domnisoara, si o domnisoara trebuie sa stie sa impature hainele. Si mai apoi rade, ca ii spune mama ei ca eu nici acum nu stiu sa impatur hainele cum trebuie…
E foarte entuziasmata ca din toamna o sa mearga la gradinita. Mi-a promis ca o sa isi aduca noii colegi sa vada unde locuieste ea cu familia. M-a intrebat intr-o dimineata ce inseamna familia. I-am spus, dupa ce am trecut de momentul de surprindere, ca familia o reprezinta persoanele pe care le iubesti. Si ca pentru mine,ea si mama ei sunt familia mea. Si ca daca ai o familie care te iubeste, esti fericit. Si poti sa traiesti mult. Mi-a raspuns imediat ca si ea vrea sa aiba o familie cand creste. Si ca vrea sa fac parte eu cu mama ei din viitoarea ei familie. Si ca daca ar avea un fratior, l-ar iubi foarte mult. Si ar avea grija de el. Cand o vad cum se agita toata si imi povesteste ca vrea sa vina barza, si ca ea stie cel mai bine sa aiba grija de un bebelus, ca si ea a fost bebelus, zambesc senin. Oricat as fi de obosit, oricat as fi de departe cu mintea cand o tin in brate si imi spune ca vrea sa ii scrie berzei, uit de tot. Iubita mea sotie sta in usa si ne priveste. Si imi spune ca sunt nebun. Nebun dupa tipele mele preferate…
Dimineata, cand ma trezesc, ma asteapta cafeaua calda pe birou. Sotia mea e fantastica. Simte cand sunt pe cale sa ma trezesc, si fuge la bucatarie sa imi aduca o cana de cafea. Ii repet de fiecare data ca nu e nevoie. Ca ma descurc si singur. Dar in fiecare dimineata e la fel. Imi sorb prima gura de cafea si ii spun ca o iubesc…nu dureaza mult pana apare rockerita mea preferata. Imi spune ca vrea sa asculte radio. Si sa ii dau drumu la muzica. Ii spun ca e prea micuta sa asculte muzica asa de dimineata, si ca ar trebui sa mai doarma. Rade, si imi spune ca se antreneaza pentru atunci cand o sa creasca. Si o sa aiba si ea in camera radio. Si ca o sa asculte muzica ei preferata. Sotia mea ma cearta ca o bag in patul nostru si dau drumu la muzica. Dar cand ii vede buclele cum i se joaca pe chip, cand ii vede ochii albastri razand de dimineata, se inmoaie toata si se baga langa ea in pat si imi spune sa las muzica mai incet, sa poata adormi mai departe cu iubirea ei.
Inainte sa plec la munca, intru in camera sa imi sarut tipele preferate. Ella se preface ca doarme sa nu o certe mama ei. Eu le sarut pe amandoua si o musc incet pe Ella de burtica. E atat de dulce dimineata, cand e somnoroasa. Exact ca mama ei…


romanul ii apartine tot lui G
wife_de_zmeu
Postat pe 3 Octombrie 2009 20:16
Ella, fiica mea...

Aseara am ajuns putin mai tarziu de la munca. Au aparut niste probleme si am terminat cam tarziu. M-am urcat repede in taxi si am fugit acasa. Stiam ca iubitele mele ma asteapta. In fata blocului, mi-am adus aminte ca i-am promis Ellei ca ii aduc ciocolata azi. O sa i-o dau cand suntem doar noi doi. Sa nu stie sotia mea. Ca iar ma dojeneste. Si dupa aia vine si ea langa noi si mancam ciocolata. Ma grabesc, e deja tarziu, si micuta mea printesa trebuie sa doarma. Deschid usa incet, sa ii fac o surpriza sotiei mele. Nici o sansa. Ella e prima care imi apare in fata si ma intreaba unde am fost pana acum. Ca ea si-a facut griji. Si ca i-a fost dor de mine. O iau in brate si ii spun ca am intarziat putin la munca. Dar ca acum sunt acasa. Si ca nu are de ce sa isi faca griji. Sotia mea ma priveste din pragul bucatariei si ma priveste asa cum doar ea stie sa o faca. Da… Stiu, iubirea mea… stiu…
Ma asez la masa. Ella imi aduce cana mea preferata de cafea. Imi zambeste si imi spune ca trebuie sa beau putina cafea. Ca arat groaznic. Ca asa i-a zis mama ei. ca daca bei putina cafea, iti revii imediat. Si ca o sa bea si ea cafea cand o sa creasca mare si o sa aiba o slujba. O catar la mine pe genunchi si o intreb daca stie cat de mult o iubesc. In tot acest timp, sotia mea ne priveste cu o complicitate greu de descris…
Hai… scoate ciocolata aia odata. Ca stii ca asta asteapta.
Iubirea mea… dar nu am ciocolata. Si o strang pe Ella mai tare in brate. Stiu ca nu e voie sa manance seara ciocolata.
Da… de parca te crede cineva…
Ii soptesc la ureche Ellei sa caute la mine in geaca, in buzunar. Ca o asteapta ceva. Micuta mea printesa sare de la mine din brate si fuge sa imi caute geaca. Se intoarce victorioasa cu ciocolata deja desfacuta.
Tati… stii… sa nu mai intarzii… ca mama isi face griji… si uite, nici nu mananc ciocolata in seara asta. O las pe maine. Ca mama a spus ca daca vii acasa, o sa fii obosit. Si ca trebuie sa te lasam sa te odihnesti.
E atat de serioasa cand imi vorbeste despre mama ei. Stie ca o iubesc mult. Stie ca isi face griji atunci cand intarzii. E inca atat de micuta. Si totusi, ma cunoaste atat de bine. Imbracata in tricoul meu albastru, care ii ajunge pana aproape de talpi, e superba. Imi spune ca e pregatita de somnic, dar ca nu a putut sa adoarma pana nu ma vede. Ingenunchez in fata ei, o sarut pe frunte si ii spun ca trebuie sa doarma. Si sa creasca mare. Asa ca mama ei. Si ca o iubesc mult de tot. Fuge in camera ei. Uneori imi vine sa o musc de piciorusele ei atat de mici si dragute. Ma asez inapoi pe scaun si imi aprind o tigara. Sotia mea se duce sa o inveleasca pe Ella. I-am promis Ellei ca dupa ce imi termin tigara, si nu pot sa nu ma tin de promisiune. Imi place sa o privesc cum doarme. E atat de dulce…
Dupa cateva clipe, sotia mea intra in bucatarie. Vine si se aseaza la mine in brate si ma saruta pe frunte.
Mi-ai lipsit azi… si Ellei… ma mangaie incet pe spate si imi spune ca ar trebui sa dorm putin. Ca arat obosit. Ma opun, si ii amintesc ca i-am facut o promisiune Ellei. Si ca trebuie sa ii citesc. Incepe sa se joace cu degetele in parul meu si sopteste, parca pentru a auzi doar ea…
Te iubesc… visatorul meu… te iubesc….



wife_de_zmeu
Postat pe 3 Octombrie 2009 20:17
Nu m-a deranjat cu nimic faptul ca ai scris nuvela in Lumea cuvintelor.Ideea era de a deschide un topic pentru astfel de lucrari, care sa aiba continuitate.Important ar fi ca o lucrare sa fie scrisa toata sau cat mai compact, pentru a nu fi trunchiata de alti autori care apar intre timp.Pana la urma si alternanta de texte, poate fi interesanta.Ramane sa vedem acum ce se va intampla.Ma gandesc ca si celelalte Doamne care au avut o viata mai zbuciumata, ar putea sa isi povesteasca viata in cadrul acestui topic,intr-un limbaj potrivit si curatel, astfel ca sa putem invata cu totii din intamplarile prin care au trecut acestea.Dar atentie.Este bine ca sa fie spusa numai povestea-usor romantata,-fara comentariile noastre.Comentariile le vom face pe alt topic sau pe cele deja existente.
Ioana007
Postat pe 4 Octombrie 2009 10:10
O intamplare cu un cal si un balaur.
Se spune ca intr-una dintre bataliile pe care le-a dus Fat-Frumos contra balaurului ce o rapise pe Ileana Cosanzeana, balaurul care era mai batran, cu mai multe capete si obosea mai repede pentru ca suferea de insuficienta cardiaca, diabet si osteoporoza, a cerut time-out pana a doua zi.Pauza a fost acceptata si goarnele sunara incetarea luptei. Fat-Frumos s-a retras la cortul sau si ajutat de scutier, a inceput sa isi dea jos armura.Spera ca inauntru sa se odihneasca un pic si sa bea o limonada, sa se racoreasca de caldura din timpul zilei si de eforturile bataliei.In acest timp, slugile forfotira in jurul calului, scotandu-i zalele , harnasamentul si zorzoanele cu care era acoperit, lasandu-l liber.Calul, simtindu-se liber, incepu sa faca jogging, indreptandu-se spre izlazul din apropiere, vecin cu padurea Sherwood.Alerga intr-un trap marunt, de voie si fredona o melodie de Toto Cotugno,-care incepea cu cuvintele: Lashate-mi cantare…iar din cand in cand adauga cate un nechezat din productia sa proprie.
Dintr-o data marele cal negru, auzi o voce care il striga in soapta:
-Sir Balan..Hei, Mefistofeles…
Calul lui Fat-Frumos puse frana cu toate picioarele din spate, descoperind cu aceasta ocazie ca una dintre potcoave lipsea de la apel si necheza si el incetisor:
-Mi-ho-ho-ho…Cine ma cheama?
-Vino putin incoace cavalere..-continua vocea la fel de soptit ca si mai inainte.
-Dar cine esti tu, si de ce stai ciucit in tufe, ca un poet care se pregateste sa scrie o poezie si nu-ti arati fata ?-intreba calul, nechezand mirat.
-Pai sunt balaurul, cel cu sapte capete si un sfert.(Sfertul, este acela care mi-a ramas dupa ce Fat-Frumos mi-a tras cu bata in cap si mi-a distrus bolta palatina.)
Si balaurul, in loc de buletin sau de legitimatia de veteran de razboi, isi scoase unul dintre capete deasupra gardului verde,care batea de-acum in culorile scorojite ale toamnei.
_________________
Ioana007
Postat pe 4 Octombrie 2009 15:48
-Si ce vrei tu balaure fioros, fiu al lui Baalzebub, a lui Mamona, si Astaroth, si al fiicei lui Belial, zeita dragostei si a mortii, a adulterelor si divorturilor,-Ishtar?
-Alo,-replica balaurul-am sa te rog sa lasi genealogia mea in pace, ca si eu ma incurc in ea si cand incep sa o spun pe de rost ma trezesc ca vorbesc prostii.
-Si pe urma eu nu vorbesc cu tine balaure, pentru ca noi doi, suntem dusmani de moarte.Sau in sfarsit, pe viata.
-Zi zau.-rosti balaurul si isi aprinse o pipa dupa care ii arunca fumul calului in nas incat acesta incepu sa stranute.-Si pentru ce suntem dusmani?
-Din cauza Ilenei Cosanzenei. Ai furat-o ca un nelegiuit.
-Stai putin.Pot sa iti arat certificatul de casatorie, dragul meu.Este semnata de primarul general, si are si stampila in dreapta jos.Prin urmare, pe Ileana am luat-o de buna voie(Ea a sarit pe fereastra, ba inca se incurcase nestiind de care gat sa ma stranga mai tare, ca de pupat m-a pupat fara discriminare ) iar pirostriile si nunta am facut-o la biserica.Nu-ti mai spun ca a trebuit sa fac un imprumut serios la FMI, altfel, mureau nuntasii de foame si de sete si dispareau cu daruri cu tot.Nu-ti mai spun ca nu m-am ales cu cine stie ce:Doua mertzane acolo, o fabrica de covrigi cu susan si o banca pe cale sa dea faliment daca nu este subventionata de catre stat.Despre vile nu am spus nimic, pentru ca cel putin in jumatate din camere, ploua prin plafon.De aceea nu inteleg ce legatura ai tu cu Ileana, draga prietene.
-Daca nu o furai tu pe Ileana…
-Am luat-o cu acte in regula si cu nuntasi.
-De la noi s-a vazut altfel.-raspunse tafnos calul.-Si sa continui. Fat-Frumos, nu ar fi venit dupa ea.Iar eu nu as fi capatat toate vanataile acelea de pe picioare, spinare si nenumaratele cucuie din varful capului a caror durere o simt si acuma.
-Am crezut ca este pedigriul tau.-zise balaurul.Data viitoare am sa dau mai cu mila, jur pe sfanta scriptura.
-Mai bine jura pe coarnele lui Nichipercea si ale acolitilor lui din iad.
-Lasa asta.Sincer mi-e mila de Fat-Frumos.-zise balaurul si trase din tigara aruncand un valatuc de flacari si fum in inalt.
_________________
Ioana007
Postat pe 4 Octombrie 2009 15:50
-Ti-e mila de stapanul meu? Ha.De tine ar trebui sa iti fie mila.
-De ce?-intreba mirat balaurul. Ca ma omoara? Dar stiu dragul meu asta.In orice basm care se respecta, Fat-Frumos omoara balaurul si dupa aceea se casatoreste cu vaduva. Dar inainte de toate trebuie sa stii doua lucruri:
-Este uimitor si de asta ai sa-ti dai seama mai tarziu, sa vezi cum o creatura plapanda si gingasa, ca Ileana Cosanzeana , poate cara un numar asa de mare de bagaje grele. Si mai ales ca nu practica nici un fel de sport, iar de gantere sau de haltere nici macar nu a auzit.
-Hm…-fornai calul.-Si al doilea?
-Chestia aceea cu: Si au trait fericiti pana la adanci batraneti, nu exista. Absoluti toti povestitorii, isi termina basmul in mod abrupt in clipa cand cei doi isi pun cu lingurita miere pe paine.Ce se intampla dupa luna aceea dulce, (numai cand ma gandesc la asta si simt cum mi se apleaca), nu vrea nimeni sa vorbeasca si schimba discutia vorbind despre cate goluri a bagat Mutu sau Chivu.
-Bine, am inteles asta. Dar asta este tot ce vrei sa vorbesti cu mine?-intreba calul.-Ma simt dezamagit.
-Mai tu esti un cal foarte destept si nimic nu iti scapa.De aceea vreau sa iti fac o confidenta si sa ramana intre noi.Batem palma?
Balaurul scoase prin gard o laba cat stadionul de fotbal al lui Atletico Madrid.
-Lasa smecheriile astea si spune ce ai de zis.
-Fii atent. Am venit sa iti spun ca dispar. Ma volatilizez.Sunt atat de disperat, incat la noapte am sa ma arunc in mare.
Balaurul isi sterse o lacrima din coltul ochilor lui migdalati semanand cu ochii incremeniti ai unui crocodil urias.

Epilog1.
A doua zi pe campul de lupta, balaurul nu a mai aparut.Se vedeau insa urmele lui uriase (cred ca purta un numar mai mare la pantofi de 45) coborand pe plaja spre mare, si disparand in valurile ce se miscau nelinistite ca niste mari placi lichide ce se spargeau in zeci de mii de sclipiri. Numai cand valurile se pravaleau zgomotoase de stanci, urletul lor semana in mod izbitor cu urletele scoase de balaur in timpul luptei cu Fat-Frumos.

Epilog 2.
Ileana Cosanzeana il strangea cu pasiune pe Fat-Frumos in brate , privindu-l cu duiosie si soptindu-i cu o voce care suna ca niste zurgalai:
-Iubitul meu…
Cei sapte copii alergau zgomotos prin curte imbrancindu-se si chiuind de mama focului.Numai unul singur, cel de-al optulea, murise la nastere si fusese ingropat intr-o iarna cand omatul cazuse mare, in micul cimitir de la capul satului.
_________________
Ioana007
Postat pe 4 Octombrie 2009 15:50
fratelo,

"Ramane sa vedem acum ce se va intampla.Ma gandesc ca si celelalte Doamne care au avut o viata mai zbuciumata, ar putea sa isi povesteasca viata in cadrul acestui topic,intr-un limbaj potrivit si curatel,"

astea de au avut viata zbuciumata ,nu prea au cum sa aiba un limbaj "curatel",este inevitabil sa-si mai si bage cateodata ceva,te miri pe unde...

si de ce alea cu viata zbuciumata,ha?

aham..
nu vrei dulcegarii d-alea de se lasa pe scaune in avioane si autocare dupa o lecturare plictisita...ehe,he,he..

pervers mic....
iasomia
Postat pe 5 Octombrie 2009 08:47
bre...

eu sunt de parere ca daca e sa bagam productii d-astea vorbite, sa nu ne-ntidem la enshpe postari, ca n-are lumea rabdare... mai bine o singura postare, de, hai sa zicem, max. 40 de linii... condensat, nene, sa se vaza stilu', ca in materie de subiecte nu mai inventeaza nimenea roata... ce era de scris, s-a scris pan-acuma...
zambil
Postat pe 5 Octombrie 2009 08:58
corect,

macar incercati sa bagati fragmente mai mici,eu cel putin nu am reusit sa citesc tot.

si vanghele,

alternanta de opinii face topicul interesant,postarile in cascada,chiar daca sunt din aceeasi lucrare,plictisesc.

mai scurtut asa,vorba lu' mosu' asta...
iasomia
Postat pe 5 Octombrie 2009 09:16
Este corect si sunt de acord cu propunerile voastre.Sa nu fie niste lucrari prea lungi ca sa nu plictiseasca, in cel mai rau caz, un fragment dintr-o creatie mai mare, si de regula, schite.Sa nu depaseasca o pagina de format A4.Este iarasi corect sa scrie cine doreste, cu conditia sa stie sa o faca si sa nu foloseasca in mod gratuit expresii triviale.
Ioana007
Postat pe 5 Octombrie 2009 20:01
Cartea cu Basme

Am sa deschid aici o carte a basmelor care nu s-au scris inca, dar care,-ma refer la toate basmele acestea,- vin la mine in fiecare seara si ma cearta ca ma port ca un capcaun.M-am uitat in oglinda si nu seman cu un capcaun, nici cu Alba ca Zapada, nici cu Fat Frumos, desi nici eu nu arat prea rau.
-Esti un egoist.-M-a certat Alba ca Zapada uitandu-se la mine din scaunul acela rotitor pe care il am in fata calculatorului.-Tu stii ca din cauza ta , nu pot sa ma marit?
-Dar ce treaba am cu tine fata draga? Poti sa o faci cu cine vrei.Cine este capcaunul?
-Pai vezi ca nu stii? Parerea mea este sa bei mai putina bere…
-Coca-cola.
-Coca -cola, treaca de la mine, si sa dai drumul povestilor.Altfel vrajitoarea cea rea, adica Mastera, nu o sa stie ca eu sunt cea mai frumoasa si nu o sa ma mai alunge in padure.De aici or sa apara o multime de neajunsuri.Vanatorul nu o sa mai omoare catelul, casuta piticilor o sa se acopere de buruieni si o sa se surpe, iar Fat-Frumos, nu o sa mai gaseasca drumul catre mine si o sa se rataceasca.
-Sa-si cumpere o busola si un detector de metale.
-Adica ma faci pe mine bolovan?-ma intreba Alba ca Zapada manioasa, si norocul meu ca in afara de maus, tastatura si monitor, nu mai aveam nimic pe masa.Ori ele erau legate una de alta cu o suta de cabluri de care si eu ma mai impiedicam de buna voie cand veneam noaptea la calculator sa vad ce mai fac vecinii mei din lumea virtuala.Ori in privinta asta puteam sa stau linistit si sa nu-mi fac probleme degeaba.Nasul Ionel, scria poezii deocheate, si se dadea pe gheata propriilor lui ironii suculente, iar celelalte femei, stateau incremenite pe scaune, si ridicau cestile de cafea virtuala cu degetul mic de la mana dreapta intins, ca asa era sic, si sorbeau cu un sforait de pisicuta,continutul, care nu se mai termina niciodata.In rest acolo nu se mai intampla nimic.Era atat de mare plictiseala, si doar cand o femeie mai calca pe alaturi, iar un barbat care fusese Luceafarul Elenei , Filofteei sau Margaritei, disparea brusc, nelasand nici macar o codita asa cum procedeaza stelele serioase, lasand biata victima in intuneric ca electrica, de trebuia biata femeie sa caute o lanterna, un chibrit sau unde a pus lumanarile, se mai inviora atmosfera.
-De ce tii mortis sa te mariti?-am intrebat-o curios pe Alba ca Zapada, dupa ce tensiunea din camera a revenit la parametri normali si a disparut pericolul de infarct din partea martorilor.
-Pentru ca sunt tanara.
-Dar maritatul nu are nimic de-a face cu varsta.Poti sa traiesti fericita pana la 90 de ani si apoi sa-ti distrugi viata, maritandu-te cu un bosorog, putred (unii putrezesc inainte sa moara, presimtind vremurile care vor veni) de bogat, care se va stradui sa dispara cat mai repede din peisajul cotidian, lasandu-te stapana peste Mercedesul lui, Castelul lui din Carpati, mostenit de la… nici el nu mai stie de la cine, pentru ca a trecut prin atat de multe maini, incat s-a pierdut in negura uitarii cel care a pus primul bolovan cu mortar sau fara.
-Dar..
-Stai ca nu am terminat.Nu ma face sa sar tocmai peste ce este mai important.Si-ti mai lasa o droaie de amante tinere sau mai batrane, cu o jumatate din populatia tarii transformata in copii, nepoti, veri si verisoare, care se bat la tribunal pe mostenire, dand pagini de eroism inegalabil, egalat poate doar de mineriadele spontane care au devenit deja un aspect de isterie barbateasca, bune sa fie tratate de catre parapsihologi, atunci cand se vor mai repeta.
_________________
Ioana007
Postat pe 10 Ianuarie 2010 08:50

Recomandari

SubiectMesajeUltimul Mesaj
mare5De la: estela 13 Iulie 2010 05:25
Concentrarea pe negativ18De la: mugure_alb 15 Mai 2011 02:19
destin/soarta/Providenta21De la: garbo_woman 12 Noiembrie 2018 17:22
Tenerife17De la: garbo134266 20 Aprilie 2012 09:26
UNDE AS VREA SA MERG DUPA MOARTE!??/270De la: persidadamian 20 Februarie 2010 00:35
Setari Cookie-uri