Femeia

Iubiii mei, m-a ntrebat acum cteva zile un enoria pe mail ce este femeia? Cum o vede Biserica pe ea, urma a Evei, mam a lui Cain dar i ai copiilor lui Cain, care s-au nmulit ntre ei pn am aprut noi.
Femeia modern se ntreab, pe bun dreptate, de ce Biserica o privete ca pe un cetean de mna a doua, mai precis de ce Biserica mparte lumea n oameni i femei sau n cazul popoarelor germanice n oameni i untermensch. Rspunsul l avem n chiar Divinul act al Creaiei i cele ce s-au petrecut dup.

La nceput, dup ce Dumnezeu a fcut cer, pmnt, lumin, soare i tot ce mic (inclusiv pe Adam) s-a uitat i a vzut c e bine. Apoi l-a luat pe Adam i din coasta lui a fcut-o pe Eva. De ce a fcut-o din coasta lui i nu tot din pmnt, asta minile noastre nu pot cuprinde. Cert este c prin acest gest ne-a transmis primul mesaj divin, anume c femeia e rezultatul unui element n plus.
Apoi, dup cum bine tii, Eva i-a nscut pe copiii lui Adam, anume pe Abel, Cain i Seth. Crescnd acetia i Eva fiind singura femeie s-au dus la tatl lor i l-au ntrebat dac o pot folosi i ei, cci i ei vor copii. Adam le-a spus simplu: luai-o, ca mie nu-mi mai trebuie. E gata folosit i am fost primul oricum. O s fac o mic parantez pentru a sublinia uriaa inteligent a Creatorului care nu i-a fcut Evei mai multe guri dect erau necesare. Aa au aprut primele perversiuni, fiecare dintre ei dorind s fie totui primul dei locul era nceput de Adam.

Femeia e nscut s fie nemulumit. Din cauza ei am prsit Edenul, ea a cedat primei chestii mai lungi dect cea pe care o tia deja. M refe,r firete, la arpe. De aceea nu se poate bune baz n ea ca preot i de aceea aceast menire nu-i este permis. Un alt motiv ar fi i faptul c ar trebui fcute cutii ale milei mult mai mari (am stabilit deja c ce-i mic nu o mulumete) i ca-n biseric nu sunt oglinzi, aa c mediul de lucru i-ar fi strin.

De aceea femeile pot fi doar micue i tot de aceea, n mare nelepciunea Lui, Tatl Ceresc ne-a ajutat s descoperim latexul.
Amin +++
daniil_pravoslavnic
Postat pe 19 Ianuarie 2011 18:01

Nu stiu ce Biblie citesti tu dar in Biblia mea scrie :Cand a facutDumnezeu pe Adam, l-a facut dupa chipul lui Dumnezeu. Barbat si femeie a facut si i-a binecuvantat si le-a pus numele: Om, in ziua in care i-a facut. In Biblia mea nu zice nimic de gauri, de dat femeia ca nu-i mai trebuie...

Trebuie ca esti tare frustrat omule sa faci femeile suboameni. Subom esti dumneata!!
Lady_Di
Postat pe 19 Ianuarie 2011 18:35
Eu stiu ca in fata lui Dumnezeu toti suntem egali , daca tu te crezi superior este pacatul tau , parerea mea despre barbatii ca tine nu poate fi reprodusa in cuvinte decente . Cred ca si iadul se va ingrozi cand te va primi cu portile larg deschise .
Si mai cred ca te distreaza foarte tare reactia femeilor la atrocitatile enumerate de tine , dar sa-ti mai spun ceva nu meriti nici cea mai mica atentie din partea nimanui .i-ti recomand sa mai citesti Biblia si apoi poate te vei mai lumina la minte ca la suflet esti mai negru ca iadul .
garbo_Nico
Postat pe 19 Ianuarie 2011 21:26
ete ca a inviat Precuriosul
voi nu aveti ce face decat sa va bateti capul cu el si cu noua sa biblie???
el are o alta editura.....
tine slujbele pe email si corespondeaza pe faceboock
anaROBERT
Postat pe 20 Ianuarie 2011 00:27
Lady, imi pareai mai dezghetata, de aceea iti spun sa citesti si sa iei "mesajele" preacuviosului ca pe o gluma foarte buna (ca astea si sunt mesajele sale). Nu pune suflet, ca nu e ceea ce pare.
Anei nu-i zic nimic, pentru ca ea stie despre ce e vorba
Cu ceilalti nu imi mai bat capul, decat daca vor demonstra ca merita...
Thor_again
Postat pe 20 Ianuarie 2011 09:27
De la: daniil_pravoslavnic, la data 2011-01-19 18:01:20...La nceput, dup ce Dumnezeu a fcut cer, pmnt, lumin, soare i tot ce mic (inclusiv pe Adam) s-a uitat i a vzut c e bine. Apoi l-a luat pe Adam i din coasta lui a fcut-o pe Eva. De ce a fcut-o din coasta lui i nu tot din pmnt, asta minile noastre nu pot cuprinde.


Baietas, pentru cultura ta generala si ca sa nu mai induci in eroare enoriasii virtuali ai preotului caruia i-ai hacuit contul, afla ca nu Eva a fost prima sotie a lui Adam, ci Lilith, creeata odata cu acesta dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu, din acelasi lut, deci EGALA CU EL!!!!!! Cand Adam i-a cerut sa i se supuna (vezi originile tendintei de dominare a barbatului) ea a refuzat si l-a parasit. Abia atunci Dumnezeu s-a gandit sa-i faca un ajutor pe masura, creand-o pe Eva din coasta lui Adam, de unde si natura imperfecta a femeii, intrucat materialul de fabricatie n-a mai fost 100% divin, ci doar 50%! De aceea, in Biblie femeia este caracterizata ca fiind un vas mai slab. Iar sarpele nu era altcineva decat Lilith, care din gelozie si din dorinta de razbunare a ademenit-o pe Eva sa manance fructul cunoasterii, ca sa piarda darul nemuririi.
Procesul evolutiei omului e intr-adevar mai greu de cuprins cu mintea, la fel cum greu de inteles este si cum a putut Avraam, si mai tarziu fiul sau Isaac sa-si ofere sotia dusmanului, ca sa-si scape propria lui piele!!!!!!!! Deci, pe buna dreptate putem sa spunem despre BARBAT ca dintotdeauna a fost un egoist posesiv si fara scrupule, care s-a orientat in viata dupa pricipiul nu conteaza cate cadavre las in urma, mie sa-mi fie bine!
Handybel
Postat pe 20 Ianuarie 2011 09:52
Mie chiar imi place sa ii citesc predicile parintelului.
Sunt misto, dar si educative
Si referitor la ce spui tu, Thorache, postarile lui, dar si reactiile de dupa, ne arata cam cat ii duce capul pe unii dintre noi, care, atunci cand se simt depasiti de subiect, fac ceea ce stiu ei mai bine sa faca.. .

Ete, ca pe handybela nu o citisem in dimineata asta .... savuros
anakin
Postat pe 20 Ianuarie 2011 09:55
Anakin, vezi mai sus. Q.E.D.
Thor_again
Postat pe 20 Ianuarie 2011 10:01
Iote si la Handy, a dat-o pe Cabala
Stai numa' sa apara preacuviosu', sa vezi ce mi tz-o afuriseste, si pe buna dreptate!
Thor_again
Postat pe 20 Ianuarie 2011 10:02
Eu ma duc dupa pop-corn. Thorule, adu tu visinata
anakin
Postat pe 20 Ianuarie 2011 10:03
Neata!.... asa de dimineata cu visinata
cricat
Postat pe 20 Ianuarie 2011 10:06
De ce sa o lasi pe mai tarziu?
anakin
Postat pe 20 Ianuarie 2011 10:07
"Femeia e nscut s fie nemulumit."

de acord cu tine Daniil
cricat
Postat pe 20 Ianuarie 2011 10:07
normal, ca dimineata e doar la tine, noi deja suntem satui de munca
doar nu vei vrea s-o luam cu coci-coli
Thor_again
Postat pe 20 Ianuarie 2011 10:08
mda.... la mine e dimineata....
nici nu am beut cafeaua .....
cricat
Postat pe 20 Ianuarie 2011 10:11
Oita Domnului Handybel, pot sa iti spun cu mana pe inima-mi preaortodoxa ca zicerea ta imi aminteste de fratele Ghervasie, caruia, la noi in manastire il spunem Handibel. Inca numai DOmnul sa stea sa distinga cauza, fiindca nu doara datorita betesugului la un picior i se trage porecla, cat mai mult pentru putinatatea sa la minte. Si dupa fiecare rugaciune de la ora 7 seara, cand ne strangeam noi, calugarii, in soborul nostru ca sa discutam despre cele sfinte si cele duhovnicesti, fratele Ghervasie, atunci cand primea vreo insarcinare de la prea-fericitul nostru staret, de fiecare data ii spunea "haidi, bre, ca nu ni si da aseshi la tati", bag de seama ca era un fel de protest launtric al sau.

Intr-adevar, savantii nostri ortodocsi inca mai cauta raspunsul la intrebarea de ce a fost nevoie ca Domnul Nostru sa zamisleasca pre femeie din coasta lui Adam si nu din tina ori balegar, fiecare fiindu-I de prisosinta. Pe langa evidenta ca Adam a trait ani indelungati si fara acea coasta, drept dovada ca ii prisosea, asemenea si femeia de multe ori prisoseste gospodariei barbatului. Tocmai de aceea sfanta noastra biserica imparte vietatile Pamantului, cele miscatoare, in oameni si femei, fiindca femeia este un bun de care fara mare osardie te poti lipsi, intocmai precum a facut Isaac. Fiindca femeia ortodocsa isi cunoaste foarte bine pozitia sa in gospodaria omului,iara savantii nostri ortodocsi au ajuns la concluzia ca inainte de a ii inmana-o pe femeie lui Adam, cu siguranta ca Domnul a luat-o la un scurt training ca sa o pregateasca pentru a fi supusa barbatului sau.

Iara neadevarurile si gresalele pe care unele femei neatinse vreodata de mana vreunui barbat vin sa le propovaduiasca pe aici, sa nu le bagati in seama, enoriasele Domnului. Fiindca ele vin din partea unor femei smintite inainte de vreme, si fata de care Dumnezeu a hotarat ca sunt de prisos pe asta lume, altfel cu siguranta ca in marea Sa bunatate le gasea cate un Adam cu care sa se insoteasca macar pana cand El, in sfanta sa intelepciune, ar fi decis sa o schimbe pe cel putin doua baniti din darurile pamantului.

daniil_pravoslavnic
Postat pe 20 Ianuarie 2011 10:30

Iote, Handy, nu ti-o fo' bine!

De la: daniil_pravoslavnic, la data 2011-01-20 10:30:54Fiindca ele vin din partea unor femei smintite inainte de vreme, si fata de care Dumnezeu a hotarat ca sunt de prisos pe asta lume, altfel cu siguranta ca in marea Sa bunatate le gasea cate un Adam cu care sa se insoteasca macar pana cand El, in sfanta sa intelepciune, ar fi decis sa o schimbe pe cel putin doua baniti din darurile pamantului.


Thor_again
Postat pe 20 Ianuarie 2011 10:39
De la: daniil_pravoslavnic, la data 2011-01-20 10:30:54 Pe langa evidenta ca Adam a trait ani indelungati si fara acea coasta, drept dovada ca ii prisosea, asemenea si femeia de multe ori prisoseste gospodariei barbatului... fiindca femeia este un bun de care fara mare osardie te poti lipsi, intocmai precum a facut Isaac.


Da, parintele, asa e! Tocmai fiindca femeia le prisoseste, unii barbati isi extirpa coastele flotante si si-o sug singuri. Altii, prin manastiri si schituri prefera baieteii...
Handybel
Postat pe 20 Ianuarie 2011 10:59
wow!!!... handy....
cricat
Postat pe 20 Ianuarie 2011 11:02
Ia-n te uita la handi, cu cata invidie vorbeste perversa mica de pe Targu-Ocna ....

Cum era in bancul ala cu Scufita Rosie? "pe rand, baieti, nu toti odata"

anakin
Postat pe 20 Ianuarie 2011 11:02
probabil ca sunt contorsionisti
cricat
Postat pe 20 Ianuarie 2011 11:04
Cred ca taman ce a inceput sa dea din casa
... deci, cam cum vine relatia aia a ei cu cei doi copii minori ai "sotului"?
anakin
Postat pe 20 Ianuarie 2011 11:06
credeam ca numai eu am impresia ca ..........are 'cunostinte ' pe aici.....
jeanette40
Postat pe 20 Ianuarie 2011 11:08
"Da, parintele, asa e! Tocmai fiindca femeia le prisoseste, unii barbati isi extirpa coastele flotante si si-o sug singuri. "
fac yoga
tusi_Oli
Postat pe 20 Ianuarie 2011 11:18
De la: Handybel, la data 2011-01-20 10:59:36 Da, parintele, asa e! Tocmai fiindca femeia le prisoseste, unii barbati isi extirpa coastele flotante si si-o sug singuri. Altii, prin manastiri si schituri prefera baieteii...


Daca nu foloseai verbul ala la conjugarea a treia, care da o nota de meltenism-grobianism, ar fi fost chiar ilara postarea ta. Pacat.
Thor_again
Postat pe 20 Ianuarie 2011 11:24
Hop si eu cu boul meu. Calugarii au enoriasi?
Nenea asta zice ca-i calugar?
Lady_Di
Postat pe 20 Ianuarie 2011 11:27
De la: anakin, la data 2011-01-20 11:06:04Cred ca taman ce a inceput sa dea din casa
... deci, cam cum vine relatia aia a ei cu cei doi copii minori ai "sotului"?


Nu, draguta, meseria mea imi ofera posibilitatea sa ma confrunt zilnic cu tot felul de situatii, desprinse parca din Sodoma si Gomora, una mai insolita decat alta, de la indivizi care-si vara tot felul de obiecte in poponet (fiindca femeia le prisoseste), pana la exacerbarea perversitatii prin crime si mutilari. De asta nu pot sa glumesc cu astfel de subiecte si de asta nu pun botul la un neispravit care se da drept popa ca sa-si refuleze obscenitatile aici pe site.
Alles Klar?
Handybel
Postat pe 20 Ianuarie 2011 11:32
Handy, cum iti spuneam anterior, dincolo: esti cam prea tinerica pe aici ca sa incepi sa emiti astfel de judecati si catalogari cu privire la useri. Mai citeste, apoi vorbim. Deocamdata repet: nu e ceea ce pare sau, mai pe intelesul tau, te repezi sa dai acolo unde nu e cazul. "Ocupatia" ta nu are absolut nici o relevanta aici, asa ca nu proiecta ceea ce intalnesti in viata reala pe ceea ce citesti pe aici. "Daniil" e o parodie -ca si toate textele sale- la altcineva (altcineva cu adevarat dubios, ai sa vezi tu despre cine este vorba) .
Thor_again
Postat pe 20 Ianuarie 2011 11:44
De la: Thor_again, la data 2011-01-20 11:44:33Handy, cum iti spuneam anterior, dincolo: esti cam prea tinerica pe aici ca sa incepi sa emiti astfel de judecati si catalogari cu privire la useri. Mai citeste, apoi vorbim. Deocamdata repet: nu e ceea ce pare sau, mai pe intelesul tau, te repezi sa dai acolo unde nu e cazul. "Ocupatia" ta nu are absolut nici o relevanta aici, asa ca nu proiecta ceea ce intalnesti in viata reala pe ceea ce citesti pe aici. "Daniil" e o parodie -ca si toate textele sale- la altcineva (altcineva cu adevarat dubios, ai sa vezi tu despre cine este vorba) .


Sper ca nu toti utilizatorii si-au deschis cont aici doar ca sa faca bascalie. Sau subiectele reale sunt neinteresante si plictisitoare?
Mie una imi ajunge ca fac altii bascalie... de noi toti, zi de zi!
Handybel
Postat pe 20 Ianuarie 2011 11:56
Handy...
Din toate aiurelile astea de "subiecte" pe care le vezi aici, pe garbo, nu stiu daca aleg zece serioase. Vrei exemple? Le vei gasi tu singurica

PS: Ce zici de topicul "s-a uitat la mine lung, oare am ramas gravida?" Sau "mi-a venit ciclul cu intarziere, oare ploua maine?" Dar de "Ajutor, sunt disperata! Mi s-a rupt unghia mica de la degetul mare al piciorului stang!"
Bine, nu vei gasi chiar titlurile astea in topicuri (spre exemplu partea cu graviditatea era mult mai idiot exprimata), dar "subiectele" tratate se pot caracteriza perfect prin cele scrise de mine intre ghilimele.

Cam 95% din topicuri sunt dupa chipul si asemanarea celor enumerate de mine
Thor_again
Postat pe 20 Ianuarie 2011 12:08

Recomandari

Subiect Mesaje Ultimul Mesaj
Masaj erotic 13 De la: any_chiriac74 7 Octombrie 2009 20:09
Aici Sa Fie ??? 360 De la: garbo074997 3 Septembrie 2010 20:47
Subiect real :) 10 De la: garbo_476728 24 Octombrie 2017 08:20
as dori un sfat 8 De la: dolce_farnientte 25 Decembrie 2011 17:20
Berbec 1 De la: pustoaik89 8 Aprilie 2010 13:15
Setari Cookie-uri